Sări la conţinut
Tags

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Reacţii şi atitudini româneşti la moartea lui Stalin

aprilie 10, 2022

Gabriel CATALAN

Celui mai sângeros dictator sovietic, Iosif Vissarionovici Stalin (Djugaşvili), îi este dedicată o uriaşă bibliografie, cele mai reuşite portrete ale acestuia fiind realizate de renumiţii kremlinologi Boris Souvarine (New York, 1939), Isaac Deutscher (New York, 1967), Adam Ulam (New York, 1973), Dmitri Volkogonov (Moscova, 1989) şi Robert Conquest (Londra, 1991).

Moartea tiranului georgian a rămas încă învăluită în mister atât în privinţa cauzelor congestiei cerebrale care i-a adus sfârşitul, cât mai ales a împrejurărilor, agonia acestuia, începută în noaptea de 1 spre 2 martie 1953, fiind asigurată, după unii istorici, de către Lavrenti Beria prin tăcerea sa, izolarea muribundului, „discreţia” faţă de toţi apropiaţii săi şi ai dictatorului, ca şi amânarea unei intervenţii medicale prompte, fapte din care reiese  teza complotului, după cum se poate vedea şi din parcurgerea listei celor reţinuţi, interogaţi, arestaţi, condamnaţi, executaţi sau marginalizaţi cu începere din 2/3 martie 1953, printre care figurează cei mai fideli subordonaţi, apropiaţii lui Stalin cu funcţii importante şi chiar fiul acestuia.[1]

 Nici ultimele cărţi şi studii dedicate lui Stalin (publicate de Iurii I. Muhin la Moscova în 2002 şi de Nicholas Werth la Paris în revista “L’Histoire”, nr.273/2003) nu au adus noutăţi în chestiunea elucidării morţii acestuia.

Vestea morţii lui Stalin, petrecută la ora 21,50 – ora Moscovei – în ziua de joi 5 martie 1953, a fost dată publicităţii în România comunistă abia în dimineaţa zilei următoare, când s-a anunţat doliu naţional pentru câteva zile (6-9 martie) şi organizarea unui gigantic miting de doliu în Piaţa Stalin (azi Piaţa Victoriei) din capitală în ziua funeraliilor (9 martie).

Despre aceste evenimente nu s-a scris prea mult în istoriografia română – doar câteva mici studii şi articole în volumul 7 din colecţia Analele Sighet: Anii 1949-1953: Mecanismele terorii, semnate de Silvia Angelescu[2], Mircea Chiriţoiu[3], Gabriel Catalan[4]. La acestea se adaugă 17 documente din Arhivele Militare Române, fondul 3027, dosarele 7472, 7541 şi 7547 şi fondul 3042, dosarul 23710 şi din Arhiva CC al PCR, fondul Secţia Organizatorică, dosarul 82/1953, publicate de regretatul istoric Mircea Chiriţoiu, împreună cu Gh. Buzatu[5].

O atmosferă oficială pseudo-mistică a cuprins presa şi toate instituţiile statului şi partidului comunist român timp de 2-3 săptămâni, practic toată luna martie, perioadă în care au fost publicate articole şi editoriale dedicate „marelui dispărut”, s-au vizionat filme documentare despre viaţa şi activitatea lui Stalin, au fost organizate mitinguri, sesiuni ştiinţifice, grupe de studiu a operelor lui Stalin şi şedinţe comemorative în ei, naţionalităţi, scriitori, ziarişti şi artişti, ARLUS), fiind ţinute, în aceeaşi limbă de lemn specifică ideologiei comuniste, lungi discursuri elogioase şi mobilizatoare.

Lideri comunişti din România şi din toată lumea, stahanovişti, ţărani, militari, studenţi şi elevi, intelectuali şi politruci, dar şi înalţi clerici se întreceau în a-i înălţa ode „marelui şi nemuritorului conducător şi prieten”, se grăbeau toate întreprinderile, instituţiile statului (sfaturi populare, ministere, şcoli, unităţi militare, universităţi, tribunale, nave, institute de cercetare, Academia RPR etc.) şi asociaţiile de masă şi obşteşti (sindicate, organizaţii de tineret, studenţi, elevi, pionieri, fem să-şi ia angajamente de continuare a operei de  construire a socialismului şi de imitare a modelului de viaţă oferit de „Marele Om”, contribuind astfel la atingerea apogeului cultului personalităţii tiranului Stalin.

Printre corifeii stalinismului, care se înghesuiau să conferenţieze, să cădelniţeze sau să semneze în acele zile de martie 1953 în presă (vezi „Scânteia”, „România liberă”, „Munca”, „Scânteia tineretului”, „Contemporanul”, „Lupta de clasă”, „Studii”, „Probleme economice”, „Ortodoxia”, „Biserica Ortodoxă Română” etc.) astfel de osanale se numărau atunci C. I. Parhon, Mihail Sadoveanu, Traian Săvulescu, George Călinescu, Maria Banuş, Dan Deşliu, Alexandru Jar, A. Toma, Mihail Davidoglu, Boris Caragea, Petru Dumitriu, Eugen Frunză, patriarhul Justinian Marina, episcopul vicar patriarhal Teoctist Arăpaşu (Botoşăneanul) şi foarte mulţi alţii.

Un rol esenţial în regizarea acestei pretinse tragedii naţionale, prin manipularea ideologică comunistă, având ca ţel final formarea „omului nou”, au jucat intelectualii, ale căror opere au otrăvit minţile şi inimile oamenilor. Iată câteva mostre din versurile publicate în acele zile: „Oricât ar fi de tare / Al morţii braţ cumplit, / Mai tare este Stalin! / Nu, Stalin n-a murit!”(Eugen Frunză[6]); „Luaţi seama, ucigaşi din Soare-Apune: / nu veţi opri istoria din loc! / Pe calea viitorului – minune / păşeşte azi ne-nvinsa Uniune / Şi-n rânduri tari – brigăzile de şoc!” (Dan Deşliu[7]).

Unele persoane simple şi naive erau chiar sincere în omagierea „genialului conducător şi învăţător”, „marelui apărător al păcii”, „eliberatorului şi salvatorului ţării noastre”, „părintelui şi luptătorului pentru fericirea tuturor popoarelor”, dar majoritatea asistenţei îndoliate era prezentă la acele manifestări din pur oportunism, obligaţie, teamă ori datorită unei conştiinţe individuale şi colective paternaliste, manipulată de regimul ideologic şi pervertită şi mai mult de propaganda comunistă.

Iată cum descriu atmosfera acelor zile Coralia Fotino, pe atunci studentă la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi Solomon Marcus, în acel timp asistent la Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti: „Când a murit Stalin, noi eram către sfârşitul facultăţii; mi-aduc aminte că s-au ţinut nişte mitinguri foarte speciale, sigur şi în instituţii şi în întreprinderi, dar în toate facultăţile, mitinguri care aveau un anume protocol – dacă pot spune. […] Eram absolut toţi în amfiteatru, într-unul din amfiteatrele mari, şi venea un grup de decani, profesori, care se aşezau la catedră; toată lumea în picioare, cu o anumită figură foarte îndurerată, dacă era posibil să fie cât de cât şi plânsă, cu atât mai bine.” şi „Eram în facultate, s-au pus imediat nişte difuzoare în toate facultăţile, unde se transmitea permanent… […] E foarte interesant să vezi misterul acesta al psihologiei mulţimii. Aveai impresia că s-a produs cea mai mare catastrofă care se putea imagina! O catastrofă a întregii omeniri! Ore în şir, zile în şir, la microfon auzeam numai văicăreli, că << Ce ne facem ?! Ne-a dispărut părintele…>> Şi trebuie să vă mărturisesc că nu erau puţini cei care lăcrimau! Erau cu batista, cu… Asta era atmosfera creată…”[8]

Un alt contemporan al evenimentului, istoricul Florin Constantiniu, pe atunci student la Istorie în Bucureşti, descrie teama cu care a stat la o coadă uriaşă pentru a semna în registrele speciale puse la dispoziţia publicului român de Ambasada sovietică, numit fiind să facă parte din delegaţia de studenţi trimisă acolo în acest scop, apoi a participat la mitingul de doliu din Piaţa Stalin.[9] Totodată, aminteşte de reacţiile extrem de sentimentale, aparent sincere, dar probabil exagerate şi teatrale, bolnăvicioase chiar, ale unor ilegalişti sau activişti după aflarea veştii decesului „marelui han”: „A doua zi, intrând în amfiteatrul „Onciul”, am găsit-o, în banca întâi – ca de obicei – pe doamna Vitner [soţia temutului critic literar Ion Vitner, studentă şi ea, la vârsta de 40 de ani, la Istorie], zguduită de plâns.”[10] şi „A doua zi, aveam cursul de marxism-leninism, care, ţinut pentru mai multe facultăţi, avea loc într-un mare amfiteatru de la Facultatea de Chimie. Prin ferestrele deschise pătrundea muzica funebră transmisă prin difuzoarele instalate pe bulevard. Profesorul Radu Florian, vădit emoţionat, îşi pierdea vocea când pomenea numele lui Stalin. Abia îşi stăpânea şi el, în acele momente, plânsul.”[11]

Rapoartele şi informările oficiale ale PMR (titulatura partidului comunist din România între anii 1948 şi 1965) aminteau doar de „adânca durere cu care oamenii muncii din ţara noastră au primit vestea încetării din viaţă a tovarăşului Iosif Vissarionovici Stalin”, de măsurile luate de delegaţii regionali şi raionali ai partidului şi de activişti pentru a aplica Instrucţiunile CC al PMR, a lichida lipsurile organizatorice şi a asigura „buna desfăşurare” şi „participarea masivă a cetăţenilor la meetingurile şi adunările de doliu” (se dau estimări şi statistici ale participării în diferite localităţi), de angajamentele ferme luate de mulţi stahanovişti şi colectivişti de a îndeplini planul cincinal în patru ani, de zecile de mii de cetăţeni care au semnat în registrele Ambasadei URSS din Bucureşti şi consulatelor sovietice din Iaşi, Cluj şi Constanţa, cinstind astfel memoria tovarăşului Stalin.[12]

O informare de partid din 9 martie 1953, cuprinzând „unele date provizorii de felul cum au participat oamenii muncii din ţara noastră la meetingurile şi adunările de doliu din ziua funeraliilor tovarăşului Iosif Vissarionovici Stalin”, menţiona:

„La Chemarea CC al PCR şi a Consiliului de Miniştri al RPR, oamenii muncii din ţara noastră, pentru a cinsti memoria tovarăşului Iosif Vissarionovici Stalin, au participat în masă la oraşe şi sate la meetingurile şi adunările de doliu. Comitetele regionale de partid apreciază că o asemenea participare, disciplină şi sobrietate n-a mai fost cunoscută până acum. În toată ţara au participat după date incomplete 4 300 000 cetăţeni la meetinguri şi adunări. În oraşul Bucureşti au luat parte la meetingul din Piaţa Stalin peste 350 000 cetăţeni, în oraşul Cluj 95 000, oraşul Timişoara şi oraşul Ploieşti câte 90 000, oraşul Brăila 50 000, Reşiţa 35 000; la cele 16 meetinguri ţinute pe şantierele Canalului Dunăre-Marea Neagră au participat 35 000 muncitori, tehnicieni şi funcţionari; în raionul Deva la adunări au luat parte 17 000 cetăţeni, raionul Moldova Nouă 13 000, comuna Periam (Arad) cu populaţie sârbească 1 300, comuna Bistreţ (Craiova) 1 500, comuna Gilău (Cluj) 1300, comuna Ostrov (Constanţa) 1 200, comuna Siret (Suceava) 900. La numeroase adunări din regiunea Bârlad au venit cetăţeni din proprie iniţiativă (sic! – n.n.) […] în oraşul Iaşi au venit la meeting cu întreaga familie, purtând doliu; în oraşele Craiova, Constanţa, Baia Mare, femeile au venit cu copiii în braţe, multe purtând basmale negre […] la majoritatea adunărilor şi meetingurilor pionierii au purtat doliu la cravate sau la mână; în Oraşul Stalin participanţii au venit cu buchete de flori şi coroane pe care le-au depus la terminarea meetingului pe statuia tovarăşului Stalin, prin faţa căreia s-au perindat şi în cursul după-amiezii cetăţeni din oraş şi satele din jur; în comunele Ulmeni şi Hodot (Baia Mare) mulţi bătrâni şi bolnavi au venit la adunări cu căruţele; în satul Vizedjia (Arad) ţăranul muncitor Lux Filip (m. d. p.) [= membru de partid – n.n.] în vârstă de 60 de ani a venit în cârje la adunare.

Meetingurile şi adunările s-au desfăşurat într-o impresionantă disciplină, atmosferă solemnă şi adâncă tristeţe, mulţi din cei prezenţi au plâns. […] Femeile Rovai Sofia şi Gusa Elisabeta, care au luat cuvântul în comuna Bechet (Timişoara), au arătat marea nenorocire produsă de moartea tovarăşului Stalin pe care duşmanii caută s-o folosească chemând cetăţenii să lovească fără cruţare în ei. Tov. Bârzu, cincisutist de la CFR Iţcani, care a luat cuvânt la Suceava, şi-a luat angajamentul în numele CFR-iştilor de a aplica noile norme conştienţi că aceasta va duce la realizarea Cincinalului în patru ani.  […] în comuna Padina (Craiova) pionierii veniţi la meeting cu o telegramă au cerut să fie citită la adunare şi să fie trimisă apoi în Uniunea Sovietică.

 La orele 11 precis, în momentul când sarcofagul cu corpul neînsufleţit al tovarăşului Stalin a fost depus în mausoleu, în toată ţara, la oraşe şi sate, au sunat sirenele, s-au tras clopotele. În acest moment s-a întrerupt circulaţia şi orice activitate. Cetăţenii prezenţi la meetinguri, adunări cât şi cei aflaţi pe străzi s-au descoperit şi au păstrat trei minute de reculegere în memoria lui Iosif Vissarionovici Stalin. […]

Toate oraşele şi satele au căpătat în dimineaţa de 9 martie un aspect de doliu mai accentuat; pe lângă drapele în doliu şi portretele tovarăşului Stalin puse la întreprinderi, instituţii, mulţi cetăţeni au pus la ferestrele caselor tablourile tov. Stalin înrămate în negru şi cu flori. De asemenea, au fost afişate până în cele mai îndepărtate sate textul Comunicatului CC al PCUS şi Chemarea CC al PMR.

În oraşe şi sate cetăţenii au continuat să stea în grupuri şi după terminarea meetingurilor şi adunărilor, vorbind despre marele Stalin. În unele comune din regiunea Baia Mare, cetăţenii de naţionalitate maghiară, ucraineană şi români, după terminarea adunărilor, strânşi în grupuri, au vorbit despre marele ajutor dat ţării noastre de către tovarăşul Stalin. În regiunea Suceava mulţi cetăţeni evrei au spus plângând că datorită tovarăşului Stalin viaţa lor a fost salvată de barbaria fascistă. În comuna Feldioara ([regiunea – n.n.] Stalin) 300 de colectivişti participanţi la adunare şi-au luat angajamentul în scris că vor strânge rândurile şi mai puternic în jurul Partidului şi vor lupta pentru consolidarea GAC, după cum ne învaţă tovarăşul Stalin. În comuna Padina (Ploieşti), după adunare, colectivistele Maria Dumitraşcu şi Mocăniţă Maria au spus că tov. Stalin va trăi întotdeauna în inimile lor şi au asigurat conducerea Partidului că vor munci şi mai mult pentru dezvoltarea gospodăriei colective. Ţăranca muncitoare Floarea Ciolpan, în vârstă de 80 de ani din comuna Străieşti (Piteşti) a spus plângând că în viaţa ei n-a auzit ca un om să lupte pentru pace aşa cum a luptat tovarăşul Stalin şi era mai bine dacă murea ea în locul lui, iar colectivistul Dirigescu Ion şi soţia sa, în vârstă de 73 de ani, de la GAC [Gospodăria Agricolă Colectivă – n.n.] Viişoara, au spus plângând că pentru ei tovarăşul Stalin a însemnat fericirea şi o viaţă mai bună la bătrâneţe; în regiunea Bârlad, la sate numeroase ţărance muncitoare au arătat că datorită tovarăşului Stalin ele au dreptul la viaţă şi drepturi egale cu bărbaţii.

Zeci de mii de cetăţeni au ţinut să cinstească memoria tovarăşului Stalin semnând în registrele Ambasadei din Bucureşti şi consulatelor din provincie ale URSS, la Iaşi, Constanţa şi Cluj; astfel, numai la Cluj au semnat 22 000 cetăţeni.

Pentru buna organizare şi desfăşurare a adunărilor şi meetingurilor de doliu, organele şi organizaţiile de partid au mobilizat toate forţele în vederea aplicării Instrucţiunilor CC al PMR. Au fost trimişi pe teren, după date aproximative, 11 000 activişti de partid şi ai organizaţiilor de masă, 7 000 elevi şi studenţi ai şcolilor de partid, au fost instruiţi şi mobilizaţi zeci de mii de agitatori şi propagandişti, cât şi peste 26 000 tovarăşi pentru menţinerea ordinei.

Felul cum s-au manifestat oamenii muncii din ţara noastră la încetarea din viaţă a tovarăşului Stalin dovedeşte adâncul devotament ce l-a purtat poporul român faţă de tovarăşul Stalin, eliberatorul şi cel mai bun prieten al poporului nostru.”[13]

Marele miting de doliu naţional din 9 martie 1953 organizat pe baza Hotărârii Comitetului Central al PMR şi Consiliului de Miniştri al RPR în Piaţa „I. V. Stalin” din Bucureşti a fost organizat după modelul celui mult mai grandios desfăşurat la Moscova în acelaşi timp (s-au sincronizat perfect, începând la ora 12 la Moscova, ora 11 la Bucureşti, conform diferenţei de fus orar). A început cu trei minute de reculegere, timp în care s-a întrerupt în toată ţara circulaţia trenurilor, tramvaielor, automobilelor şi a altor vehicule, precum şi circulaţia pietonilor din oraşe, s-au tras sirenele tuturor întreprinderilor, locomotivelor, vaselor maritime şi fluviale,  în Bucureşti şi Oraşul Stalin s-au tras câte 24 salve de artilerie, iar în acea zi s-au suspendat cursurile şcolilor elementare şi medii la nivel naţional. Au fost transmise în direct la radio şi prin staţii de amplificare în toate centrele localităţilor funeraliile de la Moscova, au fost depuse coroane de flori, s-a ascultat muzică funebră şi la final s-a cântat „Internaţionala”.[14]

Singurele deosebiri între adunările de doliu pentru Stalin de la Moscova şi din Bucureşti constau în diferenţa numărului de participanţi şi absenţa la Bucureşti a scenelor tragice, ridicole şi groteşti cauzate la Moscova de îmbulzeala mulţimilor de fanatici care s-au călcat în picioare pentru a privi de aproape cadavrul celui mai mare tiran din istorie, astfel dictatorul primindu-şi un ultim tribut de sânge, în interiorul şi în jurul Mausoleului de la Kremlin murind mii de oameni.[15]

Tot după model sovietic, după întoarcerea de la funeraliile de la Moscova a delegaţiei de partid şi de stat condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej, a fost adoptată la 10 martie 1953, la propunerea Secţiei de propagandă şi agitaţie a CC al PMR, Hotărârea Comitetului Central al PMR şi Consiliului de Miniştri al RPR „cu privire la eternizarea memoriei tovarăşului Stalin”, prin care Combinatul Chimic din regiunea Stalin, Uzina de Tractoare din Oraşul Stalin, Rafinăria Nr.1 din Ploieşti, Uzina de Utilaj Petrolier din Reşiţa, Mina Lupeni din Valea Jiului, Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii”, Biblioteca Academiei RPR, Academia Militară din capitală şi „cea mai fruntaşă dintre gospodăriile colective din fiecare regiune” căpătau numele maleficului Stalin, Expoziţia permanentă „I. V. Stalin” devenea Muzeul „V. I. Lenin – I. V. Stalin” şi se decidea ridicarea de monumente dedicate tiranului în oraşele Iaşi, Cluj, Timişoara, Ploieşti, Galaţi şi Constanţa.[16]

O atenţie specială merită poziţia adoptată de ierarhia Bisericii Ortodoxe Române cu privire la moartea lui Stalin, poziţie care a copiat în detaliu atitudinea Bisericii Ortodoxe Ruse.

 Între 6 şi 9 martie Patriarhul Justinian Marina a trimis o telegramă de condoleanţe Patriarhului Moscovei, Alexei I, a organizat şi prezidat la Palatul Patriarhiei o consfătuire comemorativă a şefilor cultelor din RPR, a adresat în numele acestora un apel către slujitorii şi credincioşii tuturor cultelor din RPR („Clerul şi credincioşii tuturor cultelor religioase din ţara noastră, care sprijină munca de înflorire a Patriei şi sunt înrolaţi în marele front al păcii, împărtăşesc întru totul durerea pe care o încearcă popoarele prietene ale URSS şi orice om iubitor de pace din lume, în clipa morţii celui mai dârz şi mai neînfricat luptător pentru cauza păcii – I. V. Stalin.”[17]) şi împreună cu şefii cultelor din RPR o telegramă de solidaritate pentru Preşedintele Consiliului de Miniştri din RPR (prin care îl asigurau cu toţii pe Gheorghe Gheorghiu-Dej că „vor sprijini fără şovăire strădaniile pentru sporirea contribuţiei poporului la lupta sfântă pentru apărarea păcii” şi „îşi vor dovedi solidaritatea cu întregul popor muncitor şi devotamentul lor faţă de Dumneavoastră, conducătorul Guvernului nostru şi credinciosul discipol al lui I. V. Stalin”[18]) şi a decis ca în toată perioada de doliu naţional hotărâtă de statul comunist să se tragă clopotele în toate bisericile de 4 ori pe zi (la orele 10, 12, 16 şi 18) câte o jumătate de oră, să se oficieze zilnic în cadrul serviciilor religioase pomenirea „marelui dispărut”, să se ţină obligatoriu în toate bisericile predici despre personalitatea lui Stalin şi despre „dureroasa pierdere a omenirii”, cel puţin în ziua de Duminică, 8 martie, iar în ziua de 9 martie, ziua funeraliilor, să se oficieze în toate bisericile şi casele de rugăciune ale tuturor cultelor slujbe de pomenire în ritul respectiv şi să se rostească cuvântări funebre. Patriarhul personal a vizitat Ambasada URSS, în fruntea unei delegaţii de clerici ortodocşi pentru a semna în registrul funerar special „în semn de omagiu profund adus memoriei lui Stalin”. Totodată, alături de vicarul său, Episcopul Teoctist Arăpaşu, şi de „un grup de preoţi din Capitală”, a participat la marele miting de doliu din Piaţa „I. V. Stalin” din Bucureşti şi a depus o coroană de flori la statuia Tovarăşului, cu acelaşi prilej.[19]

Justinian Marina a prezidat, împreună cu rectorul Institutului Teologic Ortodox din Bucureşti, acelaşi omniprezent arhiereu Teoctist Botoşăneanul (Arăpaşu), adunarea de doliu de la această instituţie, la care au participat 300 de preoţi, profesori şi studenţi, rostind în faţa lor printre alte elucubraţii, platitudini şi lozinci demne de un nomenclaturist şi următoarele fraze: „I. V. Stalin a purtat cu vrednicie steagul Păcii”; „[…] gândurile îndurerate ale poporului nostru se întâlnesc cu gândurile sutelor de milioane de oameni, care, cu inimile şi feţele îndoliate, îl însoţesc pe I. V. Stalin pe cea din urmă cale.”; „[…] luăm parte la durerea poporului nostru şi a partizanilor păcii din lumea întreagă”; „Noi nu vom putea uita niciodată că de numele marelui Stalin se leagă viaţa liberă pe care o trăieşte astăzi poporul nostru. Nu vom uita niciodată că fără jertfele eroice ale ostaşilor lui Stalin, ţara noastră n-ar fi putut zdrobi lanţurile robiei în care o încătuşaseră fasciştii şi n-am fi putut reîntregi Ardealul nostru drag; noi nu vom putea niciodată uita că Marea Uniune Sovietică, consolidată prin munca şi înţelepciunea lui I. V. Stalin, este chezăşia libertăţii şi independenţei Patriei noastre dragi, este chezăşia păcii lumii întregi”; „[…] libertăţile largi pe care le-au dobândit oamenii sovietici sub conducerea lui I. V. Stalin, s-au răsfrânt în egală măsură şi asupra Bisericii Ortodoxe Ruse, care abia în anii puterii sovietice a putut să-şi împlinească fără nici o stânjenire lucrarea ei sfântă.”; „Biserica Ortodoxă Rusă … [a stat] în fruntea acţiunii de refacere a unităţii Ortodoxiei … [prin] readucerea la dreapta credinţă a celor 10 milioane de greco-catolici răpiţi de Vatican, cu 350 de ani în urmă”; „[…] făgăduim că vom păstra veşnic în inimile noastre amintirea numelui şi luptei eroice a lui I. V. Stalin pentru pacea şi libertatea omenirii muncitoare.”; „Gloria marelui Stalin să rămână pururea vie între noi, iar amintirea şi pomenirea lui să fie veşnică.”[20]

În pastoralele de Paşti din 5 aprilie 1953, păstrând tradiţia anilor anteriori şi dorind parcă să confirme intenţia comuniştilor de a-l venera practic pe defunctul Stalin, „eternizându-i memoria”, chiriarhii ortodocşi au înteţit elogierea dictatorului şi au continuat să manipuleze credincioşii prin cunoscuta limbă de lemn a propagandei în favoarea regimului comunist şi a „luptei pentru pace”.

Iată câteva exemple: „Aceasta ne învaţă Hristos cel înviat: să săvârşim binele şi să înlăturăm răul, să muncim şi să luptăm pentru mântuirea noastră şi pentru biruinţa Păcii în lume, Pace pentru care a luptat atât de hotărât toată viaţa sa, neînfricatul I. V. Stalin.”[21] (Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului); „Pentru o astfel de comoară a vieţii şi a libertăţii, a trăit şi a luptat, până la săvârşirea sa din viaţă, în veci slăvitul conducător de noroade I. V. Stalin, prietenul cel mai bun, binefăcătorul şi eliberatorul poporului nostru, cel către care mai bine de 35 de ani s-au îndreptat gândurile pline de speranţă ale oamenilor care iubesc Pacea şi urăsc războiul.”[22] (Firmilian Marin, mitropolitul Olteniei); „… dând pildă de neşovăitoare şi consecventă luptă pentru apărarea vieţii paşnice a oamenilor şi popoarelor, viaţa şi lupta marelui stegar al Păcii – I. V. Stalin – Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vasile al Banatului îşi povăţuieşte clericii şi credincioşii să înmulţească strădaniile lor pentru apărarea Păcii şi pentru propăşirea ţării noastre.”[23] (Vasile Lăzărescu, mitropolitul Banatului).

Cel mai bun exemplu este însăşi pastorala patriarhală, din care reproducem un fragment reprezentativ: „Pace şi bună înţelegere între popoare voieşte omenirea. Pentru apărarea Păcii luptă astăzi cu hotărâre sute de milioane de oameni pe întreg pământul, sub steagul pe care l-a instalat înţeleptul conducător al frontului Păcii, marele Stalin!”[24]

Pentru astfel de atitudini linguşitoare, ca şi pentru întreaga sa politică de colaborare şi deplină subordonare faţă de regimul comunist, la aniversarea a cinci ani de la înscăunarea sa ca patriarh de către comunişti, Justinian Marina era decorat prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale din 6 iunie 1953 cu Ordinul „Steaua RPR” clasa I, cea mai înaltă distincţie comunistă românească a epocii, în timp ce mitropoliţii Moldovei şi Ardealului, Sebastian Rusan şi Nicolae Bălan, primeau aceeaşi decoraţie, dar clasa a II-a, episcopul de Oradea, Valerian Zaharia, clasa a III-a, iar preotul Alexandru Vlaiculescu, preotul Ion Gagiu, directorul Administraţiei Patriarhale, şi Alexandru Cerna-Rădulescu, consilier de presă al Patriarhiei Române, cu toţii funcţionari bisericeşti şi responsabili ai presei ortodoxe centrale, clasa a IV-a.[25]

Statutul ierarhilor ortodocşi de privilegiaţi ai regimului, practic ei fiind nişte membrii ai nomenclaturii, contrasta în mod evident cu situaţia generală a clerului obişnuit, dar mai ales cu aceea a miilor de prelaţi, inclusiv ortodocşi, persecutaţi şi încarceraţi pentru opiniile lor sau transformaţi în prizonieri de conştiinţă.

Redacţiile revistelor bisericeşti ortodoxe s-au întrecut în apologia decedatului Stalin, supranumit: „Marele Eliberator al popoarelor”, „prietenul cel mai bun şi mai drag al poporului român”, „deschizător şi făuritor de veac”, „părintele şi conducătorul popoarelor”, „marele conducător al Statului Sovietic şi îndrumător al Frontului Mondial al Păcii”.

Acestuia i-a fost publicată fotografia îndoliată, alături de mobilizatoare lozinci de genul: „Numele lui Stalin va trăi pururi în inima popoarelor sovietice, a poporului nostru şi a tuturor oamenilor iubitori de pace de pe pământ”[26] şi i s-au dedicat mai multe pagini, legate atât de ceremoniile funerare cât şi de o colosală retrospectivă a vieţii şi activităţii sub generice ca Stalin = Pace sau Marele stegar al păcii, din care redăm începutul şi finalul: „Cu mult timp înainte de închegarea acestei mişcări mondiale pentru apărarea păcii, Statul Sovietic, călăuzit de I. V. Stalin, a dus o consecventă politică de apărare şi salvare a păcii. […] Marele stegar al păcii va trăi veşnic, prin voinţa de pace a popoarelor, prin lupta celor ce iubesc pacea, prin triumful care va încununa lupta sutelor de milioane de partizani ai păcii!…”[27]

O altă latură atinsă cu acest prilej şi prezentată extrem de elogios, chiar şi de către patriarhul Justinian, a fost situaţia Bisericii Ortodoxe Ruse şi exemplul său pentru celelalte biserici autocefale ortodoxe, inclusiv excelenta relaţie cu statul comunist şi, bineînţeles, cu Biserica Ortodoxă Română: „Stalin a ridicat steagul celui mai sfinte lupte din câte s-au purtat vreodată în lume, lupta pentru apărarea Păcii […] … sute de milioane de luptători sunt hotărâţi să apere viaţa paşnică a omenirii întregi şi să stăvilească drumul celor ce uneltesc războaie de jaf şi de nimicire a fiinţelor umane şi a bunurilor materiale şi spirituale. […] Fără de margini a fost, îndeosebi, durerea slujitorilor şi închinătorilor Bisericilor Ortodoxe, în frunte cu marea Biserică Ortodoxă Rusă. […] Într-adevăr Bisericile Ortodoxe au avut temeiuri deosebite care au sporit durerea lor şi au dat un sens mai înalt participării clericilor şi credincioşilor la doliul popoarelor sovietice şi al omenirii iubitoare de pace. […] Cuvintele acestea ale Înalt Prea Sfinţitului nostru Patriarh Justinian subliniază realităţi vii pe care nici un om cinstit nu le poate contesta şi pe care orice creştin ortodox, devotat Bisericii sale trebuie să le privească cu un sentiment de admiraţie şi de îndreptăţită recunoştinţă, pentru acela care le-a făcut cu putinţă. […] [Biserica Ortodoxă Rusă – n.n.] şi-a ridicat cu hotărâre glasul pentru a chema toate Bisericile Ortodoxe naţionale la unire, la frăţească şi unitară acţiune, pentru afirmarea înaltelor idealuri creştine pe care Ortodoxia le-a păstrat nealterate şi pe care le slujeşte cu credinţă şi cu înflăcărată râvnă. […] pilda Bisericii Ortodoxe Ruse, care s-a dovedit astăzi cea dintâi în îndeplinirea îndatoririlor pe care Hristos le-a statornicit Bisericii Sale, a fost rodnică pentru întreaga Ortodoxie. […] Toate aceste înfăptuiri de mare preţ ale Bisericii Ortodoxe Ruse – înfăptuiri care-şi răsfrâng roadele, sau constituie pilde demne de urmat pentru întreaga Ortodoxie – sunt consecinţe directe ale libertăţii religioase înfăptuite şi apărate cu stricteţe în Statul Sovietic. […] Cine ar putea uita vreodată că cel ce a asigurat în fapt libertatea de conştiinţă – pentru toţi cetăţenii unui Stat de aproape 200 milioane de locuitori – a fost Guvernul Sovietic, cârmuit cu înţelepciune de I. V. Stalin ? […] Pentru aceea Bisericile Ortodoxe de pretutindeni privesc cu recunoştinţă spre Statul Sovietic, în care au fost asigurate – pentru întâia oară – condiţiile optime ale desfăşurării lucrării sfinte a Bisericii, datorită libertăţii depline ce există acolo. De aceea, credincioşii, clericii şi cârmuitorii Bisericilor Ortodoxe din lume, – ca şi ai altor Culte religioase – şi-au exprimat adânca lor durere şi au luat parte la doliul popoarelor sovietice, al întregii lumi iubitoare de pace şi al Bisericii Ortodoxe Ruse, cu prilejul încetării din viaţă a lui I. V. Stalin. […] … ei vor păstra veşnic în inimile lor amintirea marelui Stalin şi vor lupta cu şi mai multă înflăcărare pentru triumful cauzei Păcii în lumea întreagă, îndeplinindu-şi astfel una dintre cele mai sfinte îndatoriri ale credinţei lor. […] [Biserica Ortodoxă Română – n.n.] va întări şi va dezvolta fără încetare legăturile frăţeşti cu Biserica Ortodoxă Rusă şi va sprijini toate acţiunile menite să contribuie la propăşirea Ortodoxiei. […] Biserica Ortodoxă Română nu va uita că exemplul Uniunii Sovietice a deschis calea largilor libertăţi, – cale pe care merge astăzi şi scumpa noastră Republicii Populare Române – şi că pilda Bisericii Ortodoxe Ruse a arătat tuturor Bisericilor Ortodoxe drumul adevăratei împliniri a poruncilor Evangheliei, drumul pe care se poate dovedi lumii întregi că învăţătura lui Hristos slujeşte vieţii, nu morţii, şi că Creştinismul apără Pacea şi osândeşte războiul. Mergând cu hotărâre pe acest drum, Biserica Ortodoxă Română este încredinţată că slujeşte într-adevăr lui Hristos –, Domnul Păcii şi al Vieţii.”[28]

Adevăratele sentimente ale populaţiei care nu fusese încă total „spălată pe creier” (îndoctrinată) şi nu făcea parte din pătura privilegiată erau altele şi ele pot fi reconstituite doar din mărturiile de istorie orală (interviuri de acest gen există la Departamentul de Istorie Orală al Fundaţiei Academia Civică, Institutul de Istorie Orală din Cluj şi mai ales la Arhiva Secţiei de Istorie Orală a Societăţii Române de Radiodifuziune[29] şi din documentele organelor de supraveghere din cadrul Partidului, Armatei[30] şi Securităţii (din acestea vom spicui mai jos).

Exemple în acest sens sunt relatarea plină de vervă a învăţătoarei Ecaterina Băltărescu din Rădăuţi, al cărui soţ era arestat şi care a ironizat prin cuvinte şi gesturi decesul dictatorului sovietic[31] şi mărturiile foştilor deţinuţi politici Micaela Ghiţescu, Miltiade Ionescu şi Ioan Hotico despre modalităţile prin care se aflau şi se transmiteau noutăţile în penitenciarele comuniste româneşti şi reacţia lor plină de entuziasm, speranţă şi bucurie la aflarea veştii morţii lui Stalin: s-a fluierat Oda Bucuriei din Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven[32], s-au plănuit evadări şi a crescut speranţa eliberării mai rapide din închisoare.[33]

Ilustrativă pentru realismul şi umorul pe care le degajă este şi reuşita epigramă A doua zi (după moartea lui Stalin) a lui Al. O. Teodoreanu: „Îl plâng pe Stalin şi vă jur / C-am să vă spun secretul: / Mă tem că vom pupa în cur / De-acum tot Comitetul!”[34]

De asemenea, au fost publicate mai multe documente despre reacţiile „negative” ale militarilor români la moartea lui Stalin. Este vorba de rapoarte de informare politică, sinteze şi note-raport ale Direcţiei Organizare şi Instructaj din cadrul Direcţiei Superioare Politice a Armatei, Direcţiei Cadrelor Forţelor Armate şi Direcţiei de Contrainformaţii Militare privind „manifestările duşmănoase înregistrate în rândurile militarilor din Ministerul Forţelor Armate în legătură cu boala şi încetarea din viaţă a lui I. V. Stalin”.[35]

Cele aproximativ o sută de cazuri de „manifestări negative” semnalate au fost verificate, măsurile punitive, luate de Comandamentele militare în cazul subofiţerilor şi soldaţilor, iar în cazul ofiţerilor de general-colonel Emil Bodnăraş, ministrul Armatei, general-locotenent Nicolae Ceauşescu, prim-locţiitorul ministrului şi şeful DSPA şi colonel Ioan Ioniţă, şeful DCFA, fiind trecerea în rezervă, desconcentrarea, retrogradarea, transferarea, arestarea, judecarea şi condamnarea.

Majoritatea celor învinuiţi de manifestări ostile Uniunii Sovietice, Partidului şi statului comunist român au comentat ştirile despre „boala” şi moartea lui Stalin, inclusiv cele transmise de posturile de radio „Europa liberă” şi „Vocea Americii”, au făcut glume pe seama evenimentelor, şi-au arătat bucuria, mulţumirea şi speranţa în schimbarea politică, slăbirea sau chiar căderea comunismului ori au avut atitudini sfidătoare şi ironice faţă de liderii, reprezentanţii şi simbolurile comuniste. Pentru ei au contat la stabilirea pedepsei antecedentele disciplinare, politice şi militare, situaţia materială, originea socială şi legăturile cu alte „elemente duşmănoase”.

Printre cei trecuţi în rezervă în perioada mai-octombrie 1953 se afla şi generalul-maior Aurel Ionescu, şeful Direcţiei Veterinare din Ministerul Forţelor Armatei, care era cel mai înalt în grad şi cel mai important ca funcţie dintre militarii sancţionaţi atunci, dintre care îi amintim şi pe cpt. Constantin Chirică, lt.col. Pamfil Ioan, mr. Iulian Brezeanu, lt.maj. Constantin Prisaca, lt.col. Simion Carol Probst, lt.maj. Marin Constantin Haideţ, lt.col. Mihai Dumitru Popescu, mr. Teodor Gh. Velsan, slt. (rez.) Petre Czurka, lt.maj. Bogdan Ioan Sever, lt. Dumitru Gh. Alexa, lt. Nicolae Ioan Hârgău, lt. Ioan Teodor Toma, lt. Gavrilă Alexandru Szoboş, lt. Constantin Marin Popa, mr. Ioan Şerban Dobra, lt. Mihai Dumitru Tancu, lt.maj. Nicolae Petre Jiloveanu, mr. Vasile Mihai Cătuneanu, lt. Ioan Traian Cănănău, mr. Nicolae Eugen Brezeanu, mr. Petre Cristea Dumitriu, lt.col. Vladimir Alexei Movilă, slt. Ioan Ioan Gârda, lt.col. Gheorghe Dumitru Moisa, lt. Martin Martin Sicrea, mr. Dumitru Dumitru Niţulescu, mr. Iosif Anton Quinsinski, mr. Daniel Th. Cristian, mr. Alexandru Ioan Marinescu, cpt. Valeriu Pavel Vidraşcu, col. Emanoil Ioan Popovici, mr. Aurelian Constantin Iliescu, mr. Nicolae Gh. Petraru, lt. Alexandru Ioan Coşeriu, lt. maj. Dumitru Dumitru Costăchescu, mr. Paul Petre Goncescu, lt.col. Ştefan Gh. Patriciu, mr. Stelian Vasile Burghelea, mr. Traian I. Gavrilescu, cpt. Valeriu Friderich Weber, mr. Gavrilă Andrei Gh. Vlădescu, cpt. Vasile D. Traşcă, slt. Constantin D. Mătuşoiu, mr. Gheorghe Ancuţa, lt. Vasile Ilie Marin.[36]

Nu doar militarii erau supravegheaţi atent în martie 1953. Teama autorităţilor de o revoltă populară, dar şi necesitatea de a evalua starea de spirit a populaţiei în legătură cu acest eveniment politic major au determinat Securitatea să-şi intensifice măsurile operative, de supraveghere şi urmărire informativă în toată ţara, după cum rezultă din fişele şi notele informative redactate în această lună.

Prezentăm în continuare câteva din aceste documente ale Securităţii, organizată pe atunci ca un minister distinct. De la Securitatea din Regiunea Suceava se trimitea la centrala din capitală un „Tabel fişe de elemente libere profesioniste, care au avut manifestări cu ocazia morţii Tov. Stalin”, din care reproducem unele fişe:

„- Isidor Rosemberg (agent teatral): <<M-am săturat de atâta doliu şi nu se ştie cât o să-l mai ţie aceştia cu doliu lor, dacă mai moare unul continuăm cu doliu, că din cauza doliului au fost amânate o serie de spectacole.>> (18 III 1953)

– Dumitru Rădăuceanu (preot, com. Dumbrăveni, la Sfatul Popular): <<… el crede că odată cu moartea lui Stalin se vor produce mari schimbări atât în Uniunea Sovietică cât şi la noi în ţară. El mai bine face că nu face formele de donare a pământului la stat, căci dacă se va schimba conducerea ţării atunci el va păţi-o rău căci va rămâne şi fără pământ şi fără serviciu.>> (6 III 1953)

– Stavaros Divranos (cetăţean grec, Botoşani): <<Decât să trăieşti o aşa viaţă ca în RPR, mai bine să mori. Stalin a fost otrăvit în urma tratatelor dintre Grecia, Iugoslavia şi Turcia, care i-au produs supărare şi frică.>> (4 III 1953)

– Dumitru Păduraru (ţăran mijlocaş, avere = 5 ha + o casă, com. Mănăstirea Doamnei): <<Veniţi să vă dau pânză neagră pentru doliu, iar mult mai bine dacă acest lucru ar fi fost cu cel puţin 20-30 de ani mai înainte: dacă murea Stalin nu mai sufeream. Eu cu plata mea aş pune pentru toţi un metru de doliu, numai să-i ia dracul pe toţi.>> (7 III 1953)

– Obuf Ioan (preot ortodox, chiabur, fost PNL, com. Cristeşti, în vizită la stareţa Mănăstirii Agafton, Agafia Moise): <<A mai crăpat un drac (Clement Gottwald), are Stalin pereche, bine ar fi să nu întârzie această moarte, să meargă mai repede pe la toţi, poate am scăpa de sărăcie şi de lipsurile acestea.>> (19 III 1953)

–  Cristofor Popovici (născut 1906, muncitor, Botoşani): <<A murit Stalin, a murit şi răul din ţara noastră. De acum înainte lucrurile se vor schimba complet şi deci fiecare meseriaş îşi va lua lucru în atelierul său şi nu vor mai lucra în colectiv ca acum unde nu se câştigă nici hrana zilnică.>>

– Ioan Vasiliu (născut 1921, deblocat neîncadrat, Botoşani): <<Se ştie că odată cu moartea  Tov. Stalin se va schimba situaţia externă pentru că ăsta ştia una şi bună, însă odată ce nu va mai fi vor fi alţii la conducerea URSS care vor înţelege altfel pentru că trebuie să cedeze URSS în faţa Angliei şi Americii …>> (5 III 1953)

– Ştefan Pintilie (com. Suha-Rău/raion Dărăbani, comenta bancuri de la radio Londra): <<Nu crede că un bun român să verse vreun pic de lacrimi.>> (8 III 1953)

– Dumitru Chihaia (născut 1915, agricultor, Botoşani): <<În ziua de … a spus că mulţi se prefac că le pare rău că a murit Stalin, dar foarte mulţi se bucură că a … [crăpat – n.n.], aducând insulte Tov. Stalin şi în continuare afirmă că „şi la urma urmei, ce rost are atâta panaramă cu moartea lui Stalin, el este al URSS şi nu al nostru, că ne-a dezrobit cum spun ai noştri, dar să se vadă bine dacă nu ne-a mai robit, şi adevărul este că suntem ca şi robi, muncind din zori şi până în noapte şi nu avem nici ce mânca”. >> (12 III 1953)

-Vasile Iacob (4 clase, fără ocupaţie, căsătorit, are 1 copil, Botoşani): <<… s-a manifestat că de ce preotul la slujbă le-a spus ca să vină şi luni la biserică ca să ţină slujbă pentru moartea lui Stalin, că doar nu o fi el nebun să meargă la biserică luni pentru ca să ia parte la slujba ce i-o face lui Stalin căci ce bine ne-a făcut în ţară la noi, decât a ştiut să ne jumule şi să dăm colectări şi că „eu am fost nevoit ca să tai vaca şi să-i dau lui carne” şi „ce bine a făcut el la noi în ţară”.>> (8 III 1953)

– Toader Groza (născut 1891, văduv, agricultor, avere = 7 ha + 1 casă + 2 boi, fost PNŢ, neîncadrat, sat Dorobanţi/com. Nicşeni/raion Botoşani): <<El nu vede pe nimeni să plângă decât doar „zic toţi ca mine”: „bine că a murit” şi aducând injurii la adresa Tov. Stalin că „nu a adus decât numai rău poporului acesta oropsit”.>> (7 III 1953)

– Paul Ghica (născut 1891, fost avocat, reformat, simpatizant PNL, neîncadrat, Botoşani): <<În Rusia, în urma morţii lui Stalin, s-au produs neînţelegeri grave între conducători şi e de presupus că aceste neînţelegeri vor grăbi deznodământul încordării actuale fie prin război, fie pe cale paşnică.>> (24 III 1953)

– Costache Clopotaru (născut 1890, 5 clase primare, fost funcţionar la Camera Agricolă, cântăreţ bisericesc): <<Sunt foarte supărat de moartea Tovarăşului Stalin şi nici nu-mi găsesc loc acasă. Ce zici bre omule cum de s-a dat să moară stăpânul naturii şi al milioanelor de oameni … (în ironie)>> (6 III 1953)

 – Moses Kornblitt (născut 1914, evreu, 4 clase liceu, neîncadrat, fost preşedinte al organizaţiei sioniste de tineret „Bethar”, Rădăuţi): <<S-a dus Stalin şi în curând vom scăpa de toţi comuniştii; acesta este începutul sfârşitului.>> (11 III 1953)

– Vasile Ghenici (născut 1898, cetăţean român, polon ca etnie, romano-catolic, avere = 24 arii de pământ + 1 casă, fost PNŢ, fost comerciant, zidar de profesie, văduv, fără copii, Siret): <<Hai să bem că Stalin a murit şi de acum totul se va schimba; nu se va mai face colhoz.>> (5 III 1953)

– Octavian Berlinschi (născut 1895, român, fost legionar, neîncadrat, 6 clase primare, com. Siret): <<Hai să bem că tatăl nostru Stalin este bolnav, în curând se va schimba vremea şi va fi mai bine.>> (5 III 1953)

– Gheorghe Strungăreanu (născut 1896, 3 clase liceu, neîncadrat, Rădăuţi): <<Bine că s-a dus că multă lume a murit şi a suferit după urma lui.>> (6 III 1953)

– Marcus Weber (născut 1895, pălărier, fost comerciant, sionist, neîncadrat, Rădăuţi): <<Eu cred că de acum va veni salvarea că lumea a scăpat de Stalin.>> (6 III 1953)

– Simion Natansohn (născut 1907, com. Ştefăneşti/raion Truşeşti): <<A murit Stalin şi nu mi-a lăsat mie mustaţa moştenire.>> (6 III 1953)

– Bujor Jigău (născut 1924, radiotehnician, căsătorit, 2 copii, Vatra Dornei): <<Uite ce podoabe îi pregătesc ăştia lui Stalin, ăştia nu au ce face. Ce are să vă ajute aceasta vouă.>>

– Florea Alexandru (licenţă Drept, căsătorit, zidar, Sovromexploatare, Vatra Dornei): <<… recunoaşte că Stalin este un geniu, dar nu înţelege teatrul care se joacă, el fiind omul care a distrus biserica şi la moartea sa s-au tras clopotele…>> (23 III 1953)

– Vigner Croitoru (evreu, 6 clase elementare, fără profesie, lucrează croitorie, com. Săveni): <<… cel târziu în 5-6 săptămâni se vor face plecări în masă, emigrarea va fi liberă; după moartea lui Stalin ordinea care se formează se clatină şi va dispare modul de trai.>>

– Borş Eugenia (născută 1887, casnică, 2 copii, Dorohoi): <<Stalin va muri, popoarele vor fi libere, iar eu îmi voi pune doliu la mătură.>> (5 III 1953)

– Franc Traian (născut 1901, fost colonel activ-rezervist, Dorohoi, a fost atenţionat de învăţătorul Grafcea că peste tot mişună spionii Securităţii): <<”Am scăpat de cel mai mare rău, acum cred că vine mântuirea”; după citirea ziarului: „veţi vedea că bandiţii ăştia au să facă arestări, dar poate va da Dumnezeu şi americanii vor profita de eveniment şi vom scăpa”.>> (6 III 1953)

– Napoleon Franc (fiul lui Traian Franc, fost legionar Frăţiile de Cruce, căsătorit, fără profesie, Dorohoi): <<El nu este de părere ca să moară Stalin căci, pentru răzbunarea lumii, Stalin trebuia să fie purtat în cuşcă prin întreg globul pământesc.>>

– Orest Trişcă (născut 1901, lăcătuş cu atelier propriu, Dorohoi): <<Spune că atât el [cât – n.n.] şi toţi meseriaşii au primit cu mare bucurie moartea lui Stalin.>> (7 III 1953)

– Ştefan Jauca (născut 1900, avere = 12 ha, neîncadrat, Suceava): <<S-a terminat cu măcelarul de la Moscova; Gottwald a fost otrăvit la Moscova, la fel va fi şi cu Dej; nu mai este mult [până – n.n.] când aceştia [comuniştii din RPR – n.n.] vor da socoteală de persecuţiile şi alte fărădelegi ce le-au făcut.>> (5 III 1953)

– Vasile Ştefănescu (născut în com. Târnanca/URSS, fost PNŢ, căsătorit, deblocat, Dorohoi): <<„Ştii că a murit Stalin, Dumnezeu să-l ierte” (ironie), după care a început să râdă.>> (6 III 1953)

– Micislav Glovneac (născut 1923, fost inginer chimist la Fabrica din Roman, în prezent la Cacica, de origine polonez), (6 III 1953),

– Ioan Tampău (născut 1908, ţăran mijlocaş, cărăuş, Vatra Dornei), (13 III 1953),

– Moritz Gotlieb (născut în com. Sadagura/URSS, neîncadrat,  Vatra Dornei),

– Haralambie Loştun (născut 1898, preot chiabur, căsătorit, are 4 copii, fost PNŢ-Maniu, fost legionar, dr.-Paris/Franţa, com. Sarul Dornei/raion Vatra Dornei): <<Stalin a fost otrăvit (ca şi Jdanov).>> (11 III 1953)

– Lazăr Andrei (născut 1909, Schitul Corlăţeni/com. Pojorâta/raion Câmpulung): <<A crăpat Stalin, vom scăpa de comunişti. A murit speranţa lor, e posibilă o revoluţie în Rusia şi americanii vor pune mâna pe ei, ocazie cu care va avea posibilitatea să se reîntoarcă în Basarabia.>>

– Mircea Costineanu (născut 1907, fost legionar, fost membru în „Sumanele Negre”, Câmpulung Moldovenesc): <<Să nu vorbeşti nimic că mulţi vor fi arestaţi; politica externă a URSS va fi agresivă după moartea lui Stalin, va ocupa ţările din Europa apuseană pentru a preîntâmpina agresiunea directă în URSS.>>

– Roman Eşeanu (născut 1899, preot, sat Damideni/com. Româneşti/raion Truşeşti): <<S-au făcut schimbări în toate ministerele pentru ca conducerea, autoritatea să devină tot mai puternică şi de aceea se poate să mai suferim şi 30 de ani de acum înainte.>> (23 III 1953)

– Gheorghe Damian (născut 1920, deblocat, neîncadrat, Botoşani): <<Noi subofiţerii deblocaţi îi aducem lui Stalin un respectuos salut şi-i zicem că bine că s-a dus că poate se va schimba situaţia noastră, a deblocaţilor.>>

– Herşcu Lupovici (născut 1898, evreu, comerciant, fost sionist, membru în organizaţia Klal-Sionist, com. Bucecea): <<Nu a arborat drapelul îndoliat pentru că „eu nu am pierdut nimic, ci din contră a rămas unul mai puţin”; „doliu arboraţi voi, comuniştii, dacă credeţi că aţi pierdut ceva”.>> (12 III 1953)

– Birman User (născut 1891, comerciant, Botoşani): <<A zis „se trag clopotele şi se fac rugăciuni în toate bisericile de toate cultele şi toate sinagogile evreieşti pentru cel mai mare ateu” şi că „acum îl vor face înger pe Stalin”.>>

– Arcadie Leontovici (născut 1895, pensionar, fost profesor, fost PNŢ, neîncadrat, Rădăuţi): <<Merg la biserică pentru a aprinde o lumânare pentru Stalin.>> (8 III 1953)

– Elemberg Izin (născut 1915, sifonar, are o fabrică de sifoane, fost sionist, Rădăuţi): <<Dictatorii vin şi dispar, dar lumea rămâne pe loc. Dacă prin moartea lui Stalin se va restabili ordinea pe lume, ca să putem trăi pe lume, atunci e mai bine că a murit.>> (6 III 1953)

– Ioan Deliu (născut 1902, deblocat, neîncadrat, Rădăuţi): <<Să piară tot omul ce fruntea-şi înclină, eu nu voi să pier, fruntea nu o înclin, laş nu am fost niciodată, nu am trădat pe nimeni şi nu voi trăda. Tăcere şi răbdare…>>

– Alexăndroaei Ioan (născut 1911, pensionar, infirm de un picior, neîncadrat, com. Todireni/raion Truşeşti): <<A afirmat că „bea de bucurie că a murit Stalin”, ameninţând la secţia MAT a Cooperativei pe secretarul Organizaţiei de bază a PMR din comună cu cuvintele: „Să-mi sărutaţi mâna şi să mă … (cu cuvinte pornografice), că aţi fost membru de Partid, ca să nu vă fac nimic de acum înainte”.>> (6 III 1953)

– Baftiar Murtezan (născut 1907, în Turcia, venit în România din 1920, face comerţ cu bomboane): <<La difuzor ascultând marşul funebru pentru Stalin, a început să-şi manifeste bucuria şi, întrebat de ce râde, a afirmat că de ce să plângă după unul care a umplut închisorile cu oameni, [care – n.n.] ar fi trebuit să moară mai de mult şi nu acum după ce a nenorocit atâta lume.>>

  – Gheorghe Vieru (născut 1908, preot, neîncadrat nici în trecut, nici în prezent,   fost PNP, com. Ştefăneşti/raion Truşeşti): <<Comenta astfel faptul că clerul a primit ordin cu acest prilej să oficieze servicii religioase: „La drept vorbind, Stalin nu a fost decât un duşman al Bisericii, nu a fost decât ateu care nu a crezut în nimic. Mă mir cum au mai dat ordin ca să-i tragem clopotele şi să-i facem parastas, pomenindu-l. […] Ateu a trăit, ateu a murit şi încă dă ordin să-l pomenim când el a trăit ca un câine.”>> (24 III 1953)

  – Botez Constanţa (născută 1895, absolventă 8 clase, casnică, soţul arestat, Fălticeni): <<În brutăria din [strada – n.n.] Sf. Ilie a zis: „Bine că a crăpat Stalin şi încă a mai spus să tragă şi clopotele ca să mintă lumea, cred că acum  va da drumul şi bărbatului meu.” >> (7 III 1953)[37]

Alte două documente ale Securităţii sunt referitoare la oamenii din zona religioasă a societăţii, dar nu numai, fiind semnalaţi muncitori, funcţionari, militari activi, intelectuali, liber profesionişti, preoţi şi teologi. Este vorba de notele nr.34/20 martie 1953 şi nr.341/7 aprilie 1953, având ca obiect „manifestări reacţionare cu ocazia încetării din viaţă a tov. Stalin”, din care redăm  următoarele semnalări:

– Anghel Dima (maestru la atelierele de sculptură şi pictură ale Patriarhiei de la mănăstirea Plumbuita): <<„Ar trage clopotele pentru toţi comuniştii” şi „… [Stalin – n.n.] a omorât milioane de oameni”; a mai fost semnalat o dată cu manifestări reacţionare şi în urma măsurilor luate este urmărit informativ pentru a aduna material probatoriu împotriva sa. >> (7 III 1953)

– Bărbulescu Niculae (revizor contabil la Ministerul Cultelor): <<A făcut comentarii negative la adresa noului guvern sovietic de faţă cu funcţionara Elisabeta Malec. >>

– Victor Brătulescu (profesor Institutul Teologic Bucureşti): <<Glumea, zicând că „Scânteia” a scris că Alexei i-a făcut „te-deum [Te-Deum = slujbă de mulţumire lui Dumnezeu – n.n.] şi nu „parastas” (corect) lui Stalin; este a treia semnalare, fiind urmărit în cadrul obiectivului Institutul Teologic Bucureşti. >>

– Gheţu Cristina: <<A spus în glumă: „Ştii că acum se întâlnesc cei patru mari: Marx, Engels, Lenin şi Stalin.”; are manifestări repetate, se va urmări în dosar de verificare. >>

– Aurora Presura (dactilografă la Institutul Teologic Bucureşti): <<Era indignată că Biserica Ortodoxă Română face jocul ateilor, trăgând clopotele pentru Stalin, un „ateu încarnat”. >>

– Gheorghe Răducanu (îngrijitor): <<A comentat evenimentul astfel: „vestea cea bună.” >>

– Vitmichi Costică (fost însoţitor al Patriarhului, ofiţer Ministerul Securităţii Statului): <<Face vizite dese la Patriarhie. Nu ştim dacă vine în mod oficial sau din proprie iniţiativă la Patriarhie. De faţă cu Grosu Nicolae, secretar al patriarhului Justinian, şi călugării Nicanor Motorga şi Mitrofan Ifrim a făcut o glumă despre o şedinţă agitată, o ceartă între Marx, Engels, Lenin şi Stalin; este semnalat la Direcţia Cadre, sursa = serioasă. >> (11 III 1953)

– Narcis Lucian (arhimandrit): <<A arătat bucurie la aflarea veştii; este suspect, fiind urmărit în acţiune informativă, are dosar pentru legături cu legionarii Alexandru Ciurea, Grigore Cristescu, Emilian Vasilescu. >> (5 III 1953)

– Uncu Anton (diacon): <<A spus că a auzit la radio Paris că: „Tito a ocupat Albania.”; de faţă erau Alexandru Munteanu, secretar al Institutului Teologic Ortodox Bucureşti şi diaconul Iacobeanu de la Patriarhie, care l-au contrazis. >>  (9-10 III 1953)

– Bulacu Mihail (preot Biserica „Mihai Vodă” din Bucureşti): <<A prezis prăbuşirea comunismului; este urmărit ca suspect. >> (5 III 1953)

– Ihatzu Kalevy (student finlandez la Institutul Teologic Bucureşti): <<A făcut afirmaţii batjocoritoare despre cele trei minute de reculegere planificate pentru 9 martie şi a zis că moartea lui Stalin „îl lasă indiferent”; este urmărit în dosar de acţiune informativă.>> (6 III 1953)

– Nae Popescu: <<A zis către fostul mitropolit Tit Simedrea: „Ce-mi pasă, când fiul meu a murit” şi că se miră că Patriarhul Justinian „s-a pretat la asemenea meschinării”(crede că n-a fost întrebat); a mai povestit că mama lui Stalin, care a murit în 1937, dăduse 10.000 de ruble unei biserici, dar Stalin nu a vrut asta (a declarat că e bigotă); este urmărit ca suspect în dosar problemă.>> (7 III 1953)

– Miliologlu Gheorghe (Cooperativa Încălţămintei „Ciocanul” Bucureşti): <<I-a zis informatorului: „De i-am vedea odată daţi jos şi pe ăştilanţi, aşa cum au fost daţi Luca, Pauker şi Teohari.”>> (4 III 1953)

– Pap Eugen (inginer): <<În vizită la prietenul său, Stefanovici Mircea, citind comunicatul medical din ziarul „Scânteia” despre starea lui Stalin, a zis – că-i doreşte lui Stalin doar să respire întotdeauna aşa.>>

– Dumitru Rădulescu (funcţionar la Direcţia Generală de Statistică): <<A zis că acum există mari discuţii la Moscova şi se va ajunge la lichidarea comunismului (7 III 1953); a comentat informaţiile transmise de radio Paris (8 III 1953); a spus „ a mai murit un … [comunist – n.n.], anume … [Clement Gottwald].”>> (15 III 1953)

– Traian Popescu (profesor la Şcoala Elementară Nr.4 din Iaşi): <<A zis că „este sigur că Stalin va muri şi odată cu el se va prăbuşi sistemul comunist.”; este sub supraveghere informativă.>>

– Pascu Gheorghe (administrator al depozitului de vinuri al Mitropoliei de la Mănăstirea Sf. Ion – din Suceava): <<S-a declarat fericit şi că ar fi şi mai bucuros dacă ar muri şi … [Dej – n.n.] ; se adună probe.>>

– Ardai Aladar (episcop reformat de Oradea): <<A spus: „faptul că şi Biserica ia parte la pregătirea înmormântării lui Stalin este propagandă sau arată o schimbare fundamentală în politica Uniunii Sovietice şi Partidului Comunist.”; este urmărit în acţiune informativă.>>

– Kovaci Ludovic (profesor unitarian de teologie din Cluj): <<A zis că „moartea lui Stalin este salvarea popoarelor subjugate de comunişti” şi „o mare bucurie pentru toţi oamenii care au fost exploataţi şi torturaţi de comunişti, în special pentru personalul clerical întrucât … [Stalin – n.n.] a fost cel mai mare duşman al Bisericii”; este urmărit informativ în obiectivul Institutului Teologic Protestant din Cluj.>> (7 III 1953)

– Simen Danila (locţiitor episcopal unitarian): <<A zis că „moartea lui Stalin este pierderea comunismului şi venirea la putere a lui Eisenhower.”>> (7 III 1953)

– Lorentz Mihai (teolog reformat din Cluj): <<A spus ceva asemănător.>> (7 III 1953)

– Bodo Iosif (teolog reformat din Cluj): <<A zis că „moartea lui Stalin reprezintă un pas spre libertatea teologilor (ce au suferit din 1944 până acum).”>>

– Szabo Pall (preot reformat din com. Borş/raionul Oradea): <<A spus că Stalin „trebuia să moară mai devreme, înainte de a ne subjuga, dar bine că a murit şi acum” şi a adăugat „călăii lui Rakosi şi alţii n-o s-o ducă mai departe.”>> (7 III 1953)

– Sadac Hagi Baca (profesor la seminarul musulman din Medgidia): <<A afirmat că „suntem în ajunul săptămânii de eliberare de sub jugul comuniştilor.”>> (14 III 1953)

– Wegh Mihai (teolog unitarian din Cluj): <<A zis că Stalin „a murit fiindcă a fost blestemat de toţi oamenii”; este urmărit informativ.>> (7 III 1953)

– Benedek Alexandru (teolog unitarian din Cluj): <<A spus că „ar fi bine să se termine şi cu lozinca <<Proletari din toate ţările uniţi-vă!>>”; este urmărit informativ.>> (7 III 1953)

– Lako Menihart (preot romano-catolic din Miercurea Nirajului/Ciuc): <<A susţinut următoarele: „comunismul nu se va putea menţine întrucât între [persoanele din – n.n.] conducerea URSS sunt neînţelegeri”; este ţinut sub supraveghere.>>

-Nicolae Bănăţeanu (preot ortodox din Câmpulung Muscel, fost deputat PNL-Brătianu): <<A comentat astfel: „A murit Antichrist şi guvernul sovietic a pus poporul să se roage în bisericile lui Dumnezeu tocmai pentru acela care a negat existenţa Dumnezeirii”; în prezent se adună materiale pentru încadrarea în ordinul nr.490 şi arestarea susnumitului.>>

– Haris Dumitru (iehovist): <<A afirmat că guvernul va avea de acum altă orientare şi va urmări să fie în pace cu toate popoarele; are dosar de acţiune informativă.>> (6 III 1953)

– Iuhasz Gavril-Corneliu (călugăr romano-catolic): <<A zis că „Stalin a murit în urma unei discuţii la Kremlin” şi că „Acum sunt mari speranţe să spargă buba care coace de mult”; este urmărit în acţiune informativă.>>

– Francisc Wander-Junkeit (preot catolic la Capela Franceză „Sf. Vincenţiu de Paul”, cetăţean belgian): <<A afirmat că „moartea lui Stalin este un dar al Providenţei, în urma căruia se va face lumină” (adică se va schimba situaţia internaţională) şi că „este ocazia ca poporul din Rusia să se revolte”; este urmărit în dosar de acţiune informativă.>>

În finalul primei note se precizează, sub rubrica „Observaţiuni”, că: „17 din elementele semnalate în cuprinsul notei prezente au mai fost semnalaţi de agentura noastră informativă pentru manifestări duşmănoase.”[38]

Analizând contrastul total dintre declaraţiile şi manifestările publice oficiale (inclusiv religioase) din RPR, caracterizate de idolatrizarea absolută a „Tătucului Stalin”, şi adevăratele sentimente sincere de bucurie şi speranţă ale cvasi-majorităţii populaţiei ţării, aşa cum sunt acestea reflectate în mărturiile de istorie orală şi în documentele Securităţii, Miliţiei şi Armatei, putem conchide că se dovedeşte clar, dacă mai era nevoie, caracterul totalitar, absolut impopular al regimului comunist din România, precum şi lipsa de caracter, oportunismul şi laşitatea multor oameni consideraţi atunci, ca şi acum, elita societăţii.

De altfel, stalinismul a rămas efigia permanentă, dar nemărturisită a comunismului românesc, atât în vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej cât şi în a lui Nicolae Ceauşescu, chiar dacă aceşti discipoli ai maleficului Stalin au mimat de mai multe ori retuşarea sistemului pentru a evita colapsul.

Cultul personalităţii lui Stalin, construit aproape exclusiv pe minciună (el însuşi şi-a falsificat întreaga biografie, începând cu data naşterii, 6 decembrie 1878)[39] şi ajuns la apogeu în momentul morţii acestuia, a continuat până la 25 februarie 1956, când, la Congresul al XX-lea al PCUS de la Moscova, Nikita Sergheievici Hruşciov a prezentat raportul secret intitulat Despre cultul personalităţii şi consecinţele lui, declanşând o campanie oficială împotriva cultului lui Stalin în toată lumea comunistă, inclusiv în RPR, unde în decursul anilor cei doi dictatori comunişti români au introdus tot felul de surogate şi paleative „destalinizatoare” şi/sau „antisovietice”, sub paravanul cărora şi-au impus regimul personal şi au substituit cultul personalităţii lui Stalin cu propriul cult al personalităţii.

Romanians Reactions and Attitudes at the Stalin’s Death

(Summary)

It is a survey of the small Romanian bibliography of the subject at which the author add some unpublished documents from the Securitate Archives and his considerations about them, as well as about the officially statements of the times.

The conclusion is offered by the underlining of the absolutely contrast between the communist regime propaganda, inclusively in her religious aspects, and the truly feelings and wishes of the simples citizens, what prove the great unpopularity of the „people’s Father” and of stalinist system in Romania and the radical cleavage between Nomenklatura (even the Orthodox Church hierarchy) and the majority of the nation, mirrored also in the metamorphosis of the cult of the leader during all the communist age.


[1] A se vedea în acest sens prezentarea sintetică a evenimentelor în pp.655-667 din capitolul 25 – intitulat Moarte naturală sau crimă ? – al volumului Stalin, scris de Eduard Radzynski şi publicat în limba română la Editura Aquila ’93 în 1996, precum şi epilogul volumului lui Leonard Gandlin, Confesiunile Verei Davâdova, iubita lui Stalin, Bucureşti, Editura Paideia, 2003, pp.437-442.

[2] „Aşteptam toţi să se întâmple…” Reacţii la ştirea morţii lui Stalin, în Romulus Rusan (editor), Analele Sighet, vol.7, Anii 1949-1953: Mecanismele terorii, Comunicări prezentate la al VII-lea simpozion de la Sighetu Marmaţiei (2-4 iulie 1999), Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1999, pp.66-75.

[3] Reacţii în armata română la moartea lui I. V. Stalin, în Ibidem, pp.76-82.

[4] Martie 1953 – „eternizarea” memoriei tiranului Stalin, în Ibidem, pp.60-65.

[5] vezi Addenda III din volumul Stalin cenzurat / necenzurat, Bucureşti, Editura „Ion Cristoiu”, 1999, pp.291-329.

[6] Aşa ne-nvaţă Stalin, în „Scânteia”, nr.2602, 8 martie 1953, p.2, apud. Silvia Angelescu, „Aşteptam…, p.72.

[7] Pentru Stalin, în „Scânteia”, nr.2603, 9 martie 1953, p.2, apud. Silvia Angelescu, „Aşteptam…, p.72.

[8] vezi Silvia Angelescu, „Aşteptam…, p.71 şi 72.

[9] vezi Florin Constantiniu, De la Răutu şi Roller la Muşat şi Ardeleanu, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2007, p.105.

[10] Ibidem, p.104.

[11] Ibidem.

[12] vezi Gheorghe Buzatu, Mircea Chiriţoiu, Stalin cenzurat / necenzurat, pp.291-297 (documentele XVI, XVII şi XVIII).

[13] Ibidem, pp.295-297 (pasaje din documentul XVIII).

[14] Pentru detalii vezi „Scânteia”, nr.2604, 10 martie 1953; Silvia Angelescu, „Aşteptam toţi …, pp.73-74; Gabriel Catalan, Martie 1953…, p.63.

[15] vezi Eduard Radzynski, Stalin, p.668.

[16] vezi Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fondul CC al PCR. Cancelarie, dosarul 22/1953, f.28 apud. Gheorghe Buzatu,Mircea Chiriţoiu, Stalin cenzurat / necenzurat, p.313 (documentul XXVII); Gabriel Catalan, Martie 1953…, p.63-64.

[17] vezi „Telegraful român”, nr.11-12/15 martie 1953, p.1.

[18] „Biserica Ortodoxă Română”, nr.2-3 (februarie-martie)/1953, pp.136-137.

[19] vezi „Biserica Ortodoxă Română”, nr.2-3 (februarie-martie)/1953, pp.133-138 şi „Telegraful român”, nr.11-12/15 martie 1953, p.1.

[20] vezi „Biserica Ortodoxă Română”, nr.2-3 (februarie-martie)/1953, pp.138-143 passim şi Gabriel Catalan, Martie 1953…, p.62-63.

[21] vezi „Biserica Ortodoxă Română”, nr.2-3 (februarie-martie)/1953, p.368.

[22] vezi „Biserica Ortodoxă Română”, nr.2-3 (februarie-martie)/1953, p.369.

[23] vezi „Biserica Ortodoxă Română”, nr.2-3 (februarie-martie)/1953, p.371.

[24] vezi „Biserica Ortodoxă Română”, nr.2-3 (februarie-martie)/1953, p.365 şi Gabriel Catalan, Martie 1953…, p.64. 

[25] vezi „Biserica Ortodoxă Română”, nr.5-6 (mai-iunie)/1953 şi „Ortodoxia”, nr.2 (aprilie-iunie)/1953.

[26] „Studii teologice”, nr.3-4/1953, p.3.

[27] „Biserica Ortodoxă Română”, nr.2-3 (februarie-martie)/1953, p.148 şi 153.

[28] vezi Roadele adevăratei libertăţi, în „Ortodoxia”, nr.1 (ianuarie-martie)/1953, pp.5-7 şi 24-26 passim.

[29] vezi Silvia Angelescu, „Aşteptam…

[30] vezi Gh. Buzatu, Mircea Chiriţoiu, Stalin cenzurat / necenzurat.

[31] Silvia Angelescu, „Aşteptam…, p.69-70.

[32] vezi Micaela Ghiţescu, Inculcarea cultului personalităţii lui Stalin printre tineri, în Romulus Rusan (editor), Analele Sighet, vol. 7, Anii 1949-1953: Mecanismele terorii, Comunicări prezentate la al VII-lea simpozion de la Sighetu Marmaţiei (2-4 iulie 1999), Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1999, p.59.

[33] vezi Silvia Angelescu, „Aşteptam…, p.72-73.

[34] Al. O. Teodoreanu-Păstorel, Bahice şi Politice, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p.39.

[35] vezi Mircea Chiriţoiu, Reacţii …, pp.79-82; Gh. Buzatu, Mircea Chiriţoiu, Stalin cenzurat / necenzurat, pp.298-312, 314-316, 319-329.

[36] vezi Gh. Buzatu, Mircea Chiriţoiu, Stalin cenzurat / necenzurat, pp.319-329 (documentul XXXIII); Mircea Chiriţoiu, Reacţii…, pp.79-81.

[37] Arhiva SRI, Fond „D”, dosar 4100, ff.72-94 passim.

[38] Arhiva SRI, Fond „D”, dosar 2488, ff.356-368 passim.

[39] vezi Armand Goşu, Cultul personalităţii – un aspect al cazului Stalin, în Romulus Rusan, Analele Sighet, vol. 7, Anii 1949-1953: Mecanismele terorii, Comunicări prezentate la al VII-lea simpozion de la Sighetu Marmaţiei (2-4 iulie 1999), Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1999, p.52-54.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: