Skip to content

Scurtă biografie a lui Teoctist (Toader) Arăpașu

Martie 16, 2012

Teoctist (Toader) Arăpașu

(n. 7 februarie 1915, sat Tocileni (Vânători), com. Stăuceni (Victoria) / jud. Botoșani – m. 30 iulie 2007, București)

S-a născut într-o familie de țărani mijlocași (Dumitru și Marghioala), cu numeroși copii (în total, 11: 3 fete și 8 băieți). După ce a făcut școala primară în satul natal (1921-1927), a intrat ca frate la mănăstirea Vorona din apropierea comunei natale, iar după 2 ani a fost mutat la mănăstirea Neamț. În 1935 a fost tuns în monahism, primind numele de Teoctist, la mănăstirea Bistrița din județul Neamț, iar în 1937 tot acolo a fost hirotonit ierodiacon. Din 1932 până în 1940 a studiat la Seminarul monahal de la mănăstirea Cernica / jud. Ilfov, iar apoi și-a continuat studiile la Facultatea de Teologie din București, pe care a absolvit-o în 1945. A studiat 2 ani la Facultatea de Litere şi Filosofie din Iaşi (1945-1947), fără să absolve cursurile vreodată.[1]

În timpul uceniciei sale în mănăstirile Vorona, Neamț și Cernica a fost inițiat de unii călugări nu doar în tainele religiei creștine, ci și în practicile homosexuale și în doctrina legionară, fiind semnalat de serviciile secrete în acest sens. În perioada 1937-1941 a fost membru al Frățiilor de cruce, organizația legionară de tineret, după ce anterior fusese simpatizant al lui A.C. Cuza, desfășurând diverse activități, specifice acestei mișcări extremiste, precum participarea la ședințele legionare, depozitarea unor materiale de propagandă la mânăstirile Cernica și Căldărușani, dar și implicarea directă în rebeliunea din 21-23 ianuarie 1941, când a devastat, împreună cu alți tineri teologi și clerici ortodocși, sinagoga bucureșteană „Reșit Daat” („Începutul Științei”) din strada Antim.[2]

În perioada 1942-1943 a funcționat ca diacon la centrul eparhial din București, iar între anii 1943 și 1945 a slujit la catedrala Patriarhiei, pentru ca în martie 1945 să se mute, la cererea sa, ca preot la catedrala mitropolitană din Iași, unde a ajuns curând protejatul arhiereului vicar Justinian Marina, fiind promovat succesiv: mare eclesiarh al catedralei (1945-1946), arhimandrit și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1946; 1947-1948), secretar al cabinetului patriarhal (1948) și vicar administrativ al Mitropoliei Moldovei (1948-1950) după ce Justinian a devenit patriarh și până ce Sebastian Rusan, finul lui Petru Groza, a fost ales în locul acestuia mitropolit al Moldovei.[3]

La propunerea patriarhului Justinian, în martie 1950 a fost ales episcop vicar patriarhal cu titlul „Botoșăneanul”, poziție în care a rămas până în 1962, fiind secretar al Cancelariei Sfântului Sinod și al Administrației Patriarhale, iar între anii 1950 și 1954 a ocupat și funcția de rector al Institutului Teologic Ortodox din București. Din iulie 1962 până în ianuarie 1973 a fost episcop de Arad (între decembrie 1969 și decembrie 1970 a fost și locţiitor de episcop la Oradea), între ianuarie 1973 și octombrie 1977 mitropolit al Olteniei, iar în perioada octombrie 1977 – noiembrie 1986 mitropolit al Moldovei ((din iulie 1980 până în ianuarie 1982 a fost și locţiitor de mitropolit al Ardealului)). La 9 noiembrie a fost ales, iar la 16 noiembrie 1986 înscăunat Patriarh al BOR, prin decret prezidențial.[4]

A intrat în PCR încă din 1945, sprijinind partidul în campaniile electorale din 1946 și 1948 (mai ales, în zona Moldovei), colaborând în toate ocaziile cu organele locale de partid și de stat, activând ca membru în Comitetele de Luptă pentru Pace (inclusiv în București), susținând propaganda comunistă internă și, ulterior, externă, îndemnând permanent clericii și credincioșii ortodocși, prin scris (articole în presa teologică, scrisori pastorale, telegrame), viu grai (predici, discursuri publice, interviuri, conferințe, vizite canonice, cursuri de formare și îndrumare a preoților, primiri de delegații străine) și exemplu personal (cu orice prilej), spre a sprijini politica regimului[5]: „[…] s-a izbutit ca unei însemnate părţi a preoţimii noastre să i se dea o nouă şi justă orientare realistă, antrenându-se într-o vie acţiune de însănătoşire a vieţii religioase prin combaterea superstiţiilor şi obscurantismului mistic […]”.[6]

A participat direct la campaniile de denigrare publică a lui Iuliu Maniu (1946), Irineu Mihălcescu (1947) și a ierarhiei greco-catolice (1948), făcând presiuni repetate, dar eșuate, ca mesager al Patriarhiei și Securității, asupra arhiereilor și preoților uniți închiși în mănăstirile ortodoxe pentru ca aceștia să treacă la ortodoxie. A comis o serie de persecuții contra neoprotestanților și împotriva unor clerici ortodocși (șantaj, amenințări, jefuire de bunuri, răzbunări, hărțuiri, inclusiv homosexuale, caterisiri și alte pedepse și restricții aplicate abuziv). În 1963 a fost propus pentru a conduce Eparhia Ortodoxă Română din SUA, fiind numit arhiepiscop de Detroit, dar autoritățile americane nu i-au acordat viza, cunoscând activitatea sa în slujba Securității și a Partidului.[7]

Avându-l ca model pe Justinian Marina, pe care l-a elogiat mereu[8], a continuat politica de totală subordonare a BOR față de regimul politic, aproape atingând perfecțiunea în ce privește retorica demagogică și lingușirea Ceaușeștilor în plan intern și extern:

„Mult stimate domnule preşedinte Nicolae Ceauşescu,

Preşedintele Republicii Socialiste România,

Sunt foarte emoţionat şi recunoscător pentru acest moment deosebit de însemnat din viaţa mea, când mă prezint în faţa dumneavoastră pentru a vă mulţumi personal cu toată recunoştinţa în numele Sinodului şi clerului Bisericii Ortodoxe Române pentru confirmarea prin înalt Decret prezidenţial a alegerii mele ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Suntem toţi, cu toată suflarea noastră, admiratori ai domniei voastre.

Preţuim la cea mai înaltă valoare capacitatea geniului dvs. creator, adevărat făuritor al vieţii noi din ţara noastră, gândirea dumneavoastră punând pecetea păcii şi a iubirii de patrie pe tot ceea ce zidiţi şi creaţi în scumpa noastra patrie. Fiecare nouă zidire, fiecare lăcaş, fiecare izvor de lumină şi viaţă poartă pecetea gândirii dumneavoastră geniale, a dragostei faţă de popor şi de ţară, poartă pecetea păcii a cărei vocaţie o transmiteţi cu toată dăruirea şi atâta hărnicie în această epocă pe care o trăim cu toţii şi pe care, pe bună dreptate, o numim <Epoca Nicolae Ceauşescu>.

Făcând parte din această epocă, noi sprijinim înfăptuirea ei. Noi, clerul, Biserica Ortodoxă Română vom depune eforturile noastre şi pe această nouă cale pe care pornim acum prin puterea înaltului Decret prezidenţial pe care l-am primit potrivit vechilor noastre pravile româneşti.

Vă încredinţăm în numele întregii noastre Biserici că prin eforturi sporite vom sprijini munca avântată a poporului nostru, minunatele dumneavoastră iniţiative închinate zilnic ridicării scumpei noastre patrii. […]

Vă rog să-mi îngăduiţi cu tot respectul ca în aceste clipe luminoase de adâncă responsabilitate şi în numele Sinodului permanent, al clerului şi credincioşilor, să ne îndreptăm un gând de aleasă cinstire şi preţuire către doamna Elena Ceauşescu, om de ştiinţă de renume mondial, care prin iniţiativele şi măsurile pe care le întreprinde pentru ştiinţa românească aduce un aport şi în ştiinţa universală.

Cu această gândire vă mulţumesc pentru încrederea pe care ne-aţi acordat-o şi vă asigur că mă voi strădui să fiu la înălţimea încrederii arătate prin semnarea Decretului prezidenţial.

Să trăiţi mulţi şi fericiţi ani !”.[9]

În calitate de mitropolit al Moldovei și apoi de patriarh nu a schițat nici cel mai mic gest de împotrivire la demolarea bisericilor (cca. 30 doar în București) și la distrugerea satelor, acțiuni demarate în 1977 prin programul de sistematizare a localităților.

Din 1975 a fost ales deputat în Marea Adunare Naţională în toate legislaturile. Era membru al Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste încă de la începuturile acestei „organizații de masă” (de când era încă la începutul mandatului său de mitropolit al Olteniei). A fost decorat cu numeroase ordine şi medalii ale RPR/RSR, dar a primit distincții și de la toți cei trei președinți ai României de după 1989.[10]

Atitudinea sa publică indiferentă și chiar de nemulțumire față de revolta din decembrie 1989, în timpul căreia a semnat și expediat o telegramă de felicitare dictatorului Nicolae Ceaușescu[11] și s-a implicat în mecanismul dezinformării populației și descurajării manifestanților[12], precum și conflictele de interese personale dintre ierarhii, grupurile de presiune și noii lideri de opinie din BOR, l-au forțat să se retragă din scaunul de patriarh în ianuarie 1990, însă datorită colaborării întregii ierarhii ortodoxe și a majorității clerului ortodox cu regimul comunist, precum și a susținerii imediate, totale și necondiționate a noii puteri neocomuniste reprezentate de Frontul Salvării Naționale și de autoproclamatul său președinte, Ion Iliescu, a revenit în funcție, sub pretextul nerespectării canoanelor și a exersării unei penitențe suficiente pentru greșelile și omisiunile din trecut formal și vag recunoscute, în aprilie 1990, în preajma alegerilor care au legitimat continuitatea puterii politice de sorginte comunistă, cu aparențe reformatoare[13].

Deși reorganizată administrativ și parțial emancipată față de tutela statului, BOR nu a fost radical transformată de patriarhul Teoctist nici după 1990, colaborarea sa cu diferitele guverne ce s-au perindat la conducerea țării fiind foarte strânsă, în schimbul sprijinului propagandistic și electoral, asigurându-i atât o finanțare considerabilă și diverse avantaje materiale, cât și protejarea ierarhiei sale de orice știrbire a autorității și a imaginii publice, inclusiv prin exceptarea ei de la aplicarea regulilor justiției democratice, de la restitutio in integrum în favoarea greco-catolicilor și de la deconspirarea activităților de poliție politică desfășurate sub comunism, în pofida numeroaselor și irefutabilelor dezvăluiri, temeinic documentate, pe care presa românească a reușit să le publice periodic, îndeosebi după 2000, cu privire la trecutul compromițător al multor arhierei, în special, al lui Teoctist însuși.[14]

BIBLIOGRAFIE

Surse

Arhivele Naționale ale României (ANR), fond CC al PCR – Secția Cadre, dosar A/592; fond CC al PCR – Cancelarie – „Dosare-anexe”, dosar 250/1977; fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 85/1986; dosar 222 (114)/1988; dosar 351 (116)/1988; dosar 109/1989; dosar 220 (8)/1989; fond Ministerul Afacerilor Interne / Direcția Generală a Poliției (MAI/DGP), dosar 75/1946; dosar 76/1946; dosar 77/1946; dosar 78/1946; dosar 88/1947; fond Ministerul Culturii Naționale și Cultelor, dosar 830/1940; fond Ministerul Cultelor și Artelor, dosar 218/1941; dosar 4/1943; colecția Anneli Ute Gabanyi, dosar 50.

Arhiva Serviciului Român de Informații (ASRI), fond Documentar (D), dosar 1775; dosar 9471; dosar 909; dosar 7755, vol. 3, vol. 5 și vol. 7.

Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (ACNSAS), fond Informativ (I), dosar 736, vol. I.

Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu (editori), Istoria comunismului din România. Documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1965), Bucureşti, Editura Humanitas, 2009.

Florian Bichir, Istoricul Dorin Dobrincu a descoperit în arhiva SRI un document din care reiese că Patriarhul a participat la devastarea unei sinagogi, în “Evenimentul zilei”, nr.2605, 15 I 2001, p. 2.

Idem, Umbra Securităţii loveşte în Patriarhul Teoctist. Documentul care îl acuză pe Patriarhul BOR de practici homosexuale este autentic şi a fost descoperit de Gabriel Catalan în arhiva SRI, în „Evenimentul zilei”, nr.2663, 23 martie 2001, p. 3;

Pr. Prof. Ion Buga, Rugați-vă pentru fratele Teoctist. O istorie a Bisericii Universale văzută din culise, București, f.e., 2005.

Alexandru Catalan, Dosarele fostei Securități ascund secrete teribile. Patriarhul Teoctist, homosexual? Istoricii se pronunţă pro şi contra cazului Teoctist. Arhiva fostei Securități îl acuză pe liderul Bisericii Ortodoxe de practici contra firii și de colaboraționism cu fosta poliție politică. În tinerețe, Patriarhul Teoctist ar fi fost homosexual, în “Libertatea”, nr.3236, 22 III 2001, pp. 1, 8-9.

Gabriel Catalan, Teoctist kaderlapjat olvasva, în „Kisebbsegben”, supliment al revistei „Uj magyar szo”, 17 mai 2011, p. 17.

Idem, <Biserica naţională> şi <mântuirea neamului>, în “Mesagerul Sfântului Anton”, nr. 37, nov.-dec. 1999, pp. 16-17.

Idem, Amintiri din CNSAS. Memoriu, 8 IX 2006, în http://gcatalan.blogspot.com/search?q=Amintiri+din+CNSAS, accesat 14.03.2012.

Idem, Despre biografia ultimului patriarh ales sub regimul comunist, în http://gcatalan.blogspot.com/2009_08_01_archive.html, accesat 14.03.2012.

Adrian Cioflâncă, Patriarhul Teoctist a participat la rebeliunea legionară din 1941, în „Monitorul”, Iași, 13.01.2001.

Dan Duca, Dosarul de cadre al patriarhului Teoctist, în „Cotidianul”, nr. 180 (4862), 22 VIII 2007, pp. 1 și 5.

Teodora Georgescu şi Cristian Oprea, Conform unei declaraţii a agentului „Marcu”, dintr-o notă informativă a Securităţii pusă la dispoziţia presei de istoricul Gabriel Catalan, Patriarhul Teoctist, acuzat că a jefuit o mănăstire, în „Evenimentul zilei”, nr.3175, 24 octombrie 2002, p. 3.

Bogdan Ghelase (Florian Bichir), Secretele Patriarhului, în “Evenimentul zilei”, nr.2609, 19 I 2001, p. 3.

Iuliu Hossu, Credinţa noastră este viaţa noastră. Memoriile cardinalului dr. Iuliu Hossu, ediţie îngrijită de S.A. Prunduş, Cluj, Casa de Editură Viaţa Creştină, 2003.

Cornel Ivanciuc, Pe vremea când era directorul Seminarului din Caransebeş, ministrul Ilie Sârbu a colaborat cu Securitatea, în „Academia Caţavencu”, nr.27 (502), 10-16 iulie 2001, p. 3.

Idem, Cel mai năprasnic duşman al ortodoxiei trăieşte la sânul Bisericii Ortodoxe, în „Academia Caţavencu”, nr.33 (508), 21-27 august 2001, p. 3.

Idem, Documentele Securităţii dovedesc că în tinereţe actualul patriarh Teoctist a fost spărgător de mănăstiri, în „Academia Caţavencu”, nr.42 (568), 22-28 octombrie 2002, p. 3.

Idem, Notă informativă despre sexul Bisericii, în Sexul la români, „Almanahul Caţavencu”, 2003, pp. 102-104.

Stejărel Olaru, Plutonierii lui Dumnezeu, în „Cotidianul”, 5 I 2005, pp. 1 și 8.

Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Arăpașu Teoctist. Patriarh al BOR, în Dicționarul teologilor români, Bucureşti, Editura Univers enciclopedic, 1996, varianta electronică la http://www.teologiromani.org/, în http://biserica.org/WhosWho/DTR/A/TeoctistArapasu.html, accesat 14.03.2012.

Alexandru Raţiu, Biserica furată, f.l., f.e., f.a., pp. 22-23.

Idem, Persecuţia Bisericii Române Unite, Oradea, Editura Imprimeriei de Vest, 1994, p. 83.

Mircea Toma și Cornel Ivanciuc, De ce este Onișoru bou și Ristea Priboi cel mai puternic om din România, în „Academia Caţavencu”, nr.44 (570), 5-11 noiembrie 2002, p. 3.

Cristian Vasile, Istoria Bisericii Greco-Catolice sub regimul comunist 1945-1989. Documente şi mărturii, Iaşi, Editura Polirom, 2003.

Ion Zubaşcu, Sub patriarhul Justinian Marina, toţi preoţii regiunii Iaşi au fost membri PCR, în „România liberă”, 10.01.2004.

Idem, Scandal la Patriarhie. Biserica nu poate desfiinţa ştiinţa numită „istorie”, în „România liberă”, 23 martie 2001, p. 26.

Idem, În privința dezvăluirilor recente despre Patriarhul Teoctist. „Securitatea n-avea nici un interes să se autodezinformeze și verifica toate informațiile culese”, în “România liberă”, 27 III 2001, p. 3.

Idem, Pentru a nu compromite şi mai mult imaginea Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Teoctist ar trebui să se retragă, în mod înţelept, la o mănăstire, în „România liberă”, 10 noiembrie 2001, p. 12.

***, Fincă, în „Academia Caţavencu”, nr.28 (451), 18-24 iulie 2000, p. 3.

***, Pentru dezarmare și pace. A III-a Adunare a cultelor din România. București, 16-18 septembrie 1985, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1986, pp. 46-48.

***, Romania’s Religious Faiths at 40 years since the proclamation of the Republic. 25 years since the First Inter-Church Theological Conference, Bucharest, The Publishing House of the Bible and Mission Institute of the Romanian Orthodox Church, 1988, pp. 12-17, 124-125.

***, „Telegramă”, în România liberă, 20 XII 1989, p. 3.

Lucrări de specialitate

Gabriel Catalan, Biserica Ortodoxă Română în anii 1989-1990. Raporturile dintre ierarhie şi statul român – comunicare prezentată la Conferinţa „După 20 de ani. Perpective asupra căderii comunismului în România: cauze, desfăşurare, consecinţe” – Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi Fundaţia „Konrad Adenauer”, Iaşi, 12-13 noiembrie 2009.

Idem, Consideraţii şi documente privind elitele clericale ortodoxe din România comunistă (studiu de caz: ierarhul Sebastian Rusan), în vol. Structuri de partid şi de stat în timpul regimului comunist – „Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România”, vol. III, 2008, Iaşi, Editura Polirom, 2008, pp. 239-251 + pp. 252-301 (Anexe).

Idem, Convergenţe şi divergenţe sub zodia ortodoxismului naţionalist. Legiunea şi slujitorii Domnului, în “Dosarele istoriei”, nr. 9 (49), septembrie 2000, pp. 29-32.

Idem, Etnocentrism şi confesionalism politic. Cazul B.O.R., în “Xenopoliana”, [Iaşi], nr. 3-4/1999, pp. 103-111.

Idem, Martie 1953 – “eternizarea” memoriei tiranului Stalin, în “Analele Sighet”, vol. 7, Anii 1949–1953: Mecanismele terorii. Comunicări prezentate la al VII-lea simpozion al Memorialului de la Sighetu Marmaţiei (2-4 iulie 1999), [Bucureşti], Fundaţia Academia Civică, 1999, pp. 60-65.

Idem, Reacţii şi atitudini româneşti la moartea lui Stalin, în “Anuarul Institutului de Istorie «A.D. Xenopol»”, Iaşi, Editura Academiei Române, t. XLV, 2008, pp. 141-156.

Gabriel Catalan, Mircea Stănescu, Scurtă istorie a Securităţii, în “Sfera Politicii”. Revistă lunară de ştiinţe politice editată de Fundaţia Societatea Civilă, nr. 109/2004, pp. 38-53.

Dennis Deletant, Ceauşescu şi Securitatea. Constrângere şi disidenţă în România anilor 1965-1989, traducere din limba engleză de Georgeta Ciocâltea, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998.

Olivier Gillet, Religie şi naţionalism. Ideologia Bisericii Ortodoxe Române sub regimul comunist, traducere de Mariana Petrișor, Bucureşti, Editura Compania, 2001.

Paul Negruţ, Biserica și statul. O interogație asupra modelului „simfoniei” bizantine, Oradea, Editura Institutului Biblic „Emanuel”, 2000.

Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. III, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994 [1997].

Lavinia Stan, Lucian Turcescu, Religie și politică în România postcomunistă, cuvânt înainte de Sabrina P. Ramet, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2010.

Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile (editori), Raport final, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007.

Marius Tudor, Adrian Gavrilescu, Democraţia la pachet. Elita politică în România postcomunistă, Bucureşti, Editura Compania, 2002.

Cristian Vasile, Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist, Bucureşti, Curtea Veche, 2005.

Idem, Între Vatican și Kremlin. Biserica Greco-Catolică în timpul regimului comunist, Bucureşti, Curtea Veche, 2003.


[1] Arhivele Naționale ale României (ANR), fond CC al PCR – Secția Cadre, dosar A/592, ff. 1-5, 7-10; Cancelarie – „Dosare-anexe”, dosar 250/1977, ff. 5 r, 6 r-v; fond Ministerul Culturii Naționale și Cultelor, dosar 830/1940, ff. 72-79; Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. III, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994 [1997], p. 487; Idem, Teoctist Arăpașu. Patriarh al BOR, în Dicționarul teologilor români, Bucureşti, Editura Univers enciclopedic, 1996, varianta electronică la http://www.teologiromani.org/, în http://biserica.org/WhosWho/DTR/A/TeoctistArapasu.html, accesat 14.03.2012; Gabriel Catalan, Consideraţii şi documente privind elitele clericale ortodoxe din România comunistă (studiu de caz: ierarhul Sebastian Rusan), în vol. Structuri de partid şi de stat în timpul regimului comunist – „Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România”, vol. III, 2008, Iaşi, Editura Polirom, 2008, pp. 295-296, 298-301.

[2] ANR, fond CC al PCR – Secția Cadre, dosar A/592, ff. 1, 3, 5, 8; fond Ministerul Cultelor și Artelor, dosar 218/1941, f. 50 v; fond Ministerul Afacerilor Interne / Direcția Generală a Poliției (MAI/DGP), dosar 76/1946, ff. 80, 81; dosar 78/1946, f. 232; dosar 75/1946, ff. 379, 416; Arhiva Serviciului Român de Informații (ASRI), fond Documentar (D), 9471, f. 80; dosar 909, f. 510; dosar 7755, vol. 3, f. 99, 211, 239; vol. 7, f. 46; Gabriel Catalan, Aspecte ale rebeliunii legionare în cartierul Antim din Bucureşti, în vol. Despre Holocaust şi Comunism – „Anuarul Institutului Român de Istorie Recentă”, vol.I, 2002, Iaşi, Editura Polirom, 2003, pp. 144-146, 149, 151; Idem, Consideraţii şi documente…, pp. 240, 296, 298, 300; Idem, Convergenţe şi divergenţe sub zodia ortodoxismului naţionalist. Legiunea şi slujitorii Domnului, în “Dosarele istoriei”, nr. 9 (49), septembrie 2000, p. 32; Mircea Stănescu, Organismele politice româneşti (1948-1965). Documente privind instituţiile şi practicile, Bucureşti, Editura Vremea, 2003, pp.178-179.

[3] Pr. Prof. Dr. M. Păcurariu, Istoria BOR, p. 487; Idem, Teoctist Arăpașu…; ANR, fond CC al PCR – Secția Cadre, dosar A/592, ff. 2, 4, 5, 8, 10; fond Ministerul Cultelor și Artelor, dosar 4/1943, ff. 38-42; Cancelarie – „Dosare-anexe”, dosar 250/1977, ff. 5 r; G. Catalan, Consideraţii şi documente…, pp. 242, 295, 298, 300.

[4] ANR, fond CC al PCR – Secția Cadre, dosar A/592, ff. 1-6, 9-10; Cancelarie – „Dosare-anexe”, dosar 250/1977, ff. 5 r-v; Cancelarie, dosar 85/1986, ff. 1-5; fond MAI/DGP, dosar 75/1946, ff. 379, 416; dosar 78/1946, f. 232; Pr. Prof. Dr. M. Păcurariu, Istoria BOR, pp. 487-488; Idem, Teoctist Arăpașu…; G. Catalan, Consideraţii şi documente…, pp. 240, 242, 295-296, 298, 300; Olivier Gillet, Religie şi naţionalism. Ideologia Bisericii Ortodoxe Române sub regimul comunist, traducere de Mariana Petrișor, Bucureşti, Editura Compania, 2001, pp. 216-217.

[5] ANR, fond CC al PCR – Secția Cadre, dosar A/592, ff. 1-10; Cancelarie – „Dosare-anexe”, dosar 250/1977, ff. 5 v, 6 r; Cancelarie, dosar 85/1986, ff. 1-5; dosar 222 (114)/1988, ff. 21-22; dosar 351 (116)/1988, ff. 24-25; dosar 109/1989, ff. 1-3; dosar 220 (8)/1989, ff. 31-32; colecția Anneli Ute Gabanyi, dosar 50, ff. 19, 27-28, 65, 70-85, 170, 172, 176, 181-182; fond MAI/DGP, dosar 75/1946, ff. 163, 272, 379, 416; dosar 76/1946, ff. 80, 81; dosar 77/1946, ff. 11, 21, 140; dosar 78/1946, ff. 64, 217, 218, 232; dosar 88/1947, ff. 35, 109; ASRI, fond D, dosar 9471, f. 80; dosar 7755, vol. 3, f. 99; Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu (editori), Istoria comunismului din România. Documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1965), Bucureşti, Editura Humanitas, 2009, p. 443; Dennis Deletant, Ceauşescu şi Securitatea. Constrângere şi disidenţă în România anilor 1965-1989, traducere din limba engleză de Georgeta Ciocâltea, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998, pp. 223-224; Stejărel Olaru, Plutonierii lui Dumnezeu, în „Cotidianul”, 5 I 2005, pp. 1 și 8; O. Gillet, op. cit., pp. 72, 208, 209, 212, 215-216; G. Catalan, Consideraţii şi documente…, pp. 243-244, 248-249, 295-296, 298-301; Idem, Martie 1953 – “eternizarea” memoriei tiranului Stalin, în “Analele Sighet”, vol.7, Anii 1949–1953: Mecanismele terorii. Comunicări prezentate la al VII-lea simpozion al Memorialului de la Sighetu Marmaţiei (2-4 iulie 1999), [Bucureşti], Fundaţia Academia Civică, 1999, pp. 62, 64; Idem, Reacţii şi atitudini româneşti la moartea lui Stalin, în “Anuarul Institutului de Istorie «A.D. Xenopol»”, Iaşi, Editura Academiei Române, t. XLV, 2008, pp. 142, 146; Ion Zubaşcu, Sub patriarhul Justinian Marina, toţi preoţii regiunii Iaşi au fost membri PCR, în „România liberă”, 10.01.2004; ***, Pentru dezarmare și pace. A III-a Adunare a cultelor din România. București, 16-18 septembrie 1985, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1986, pp. 46-48;

***, Romania’s Religious Faiths at 40 years since the proclamation of the Republic. 25 years since the First Inter-Church Theological Conference, Bucharest, The Publishing House of the Bible and Mission Institute of the Romanian Orthodox Church, 1988, pp. 12-17, 124-125.

[6] Vezi ***, Deschiderea cursurilor pentru anul şcolar 1950-1951 la Institutul Teologic din Bucureşti, în „Biserica Ortodoxă Română” („BOR”), nr.10/1950, p. 526 şi Bogdan Moşneagu, Istoria bisericească la Institutul Teologic din Bucureşti (1948-1953), în „Anuarul Institutului de Istorie « A.D. Xenopol »”, tom.XLI, 2004, pp. 558-560.

[7] ANR, fond MAI/DGP, dosar 75/1946, ff. 401, 407; 68/1947, ff. 26-29; fond CC al PCR – Secția Cadre, dosar A/592, ff. 1-4, 6-7, 8 v-9, 10; Cancelarie – „Dosare-anexe”, dosar 250/1977, ff. 5 v, 6 r; ASRI, fond D, dosar 1775, ff. 26-28; dosar 7755, vol. 3, f. 61; vol. 5, ff. 38-40, 43-44; Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (ACNSAS), fond Informativ (I), dosar 736, vol. I, filele 180-182; C. Vasile, Istoria Bisericii Greco-Catolice sub regimul comunist 1945-1989. Documente şi mărturii, Iaşi, Editura Polirom, 2003, pp. 102-104; Idem, Între Vatican și Kremlin. Biserica Greco-Catolică în timpul regimului comunist, Bucureşti, Curtea Veche, 2003, pp. 203-204; Idem, Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist, Bucureşti, Curtea Veche, 2005, pp. 119-129; Iuliu Hossu, Credinţa noastră este viaţa noastră. Memoriile cardinalului dr. Iuliu Hossu, ediţie îngrijită de S.A. Prunduş, Cluj, Casa de Editură Viaţa Creştină, 2003, pp. 141-144, 428-429, 431, 438-439, 448-449, 458, 463; Pr. Prof. Ion Buga, Rugați-vă pentru fratele Teoctist. O istorie a Bisericii Universale văzută din culise, București, f.e., 2005, pp. 30-31; Alexandru Raţiu, Biserica furată, f.l., f.e., f.a., pp. 22-23; Idem, Persecuţia Bisericii Române Unite, Oradea, Editura Imprimeriei de Vest, 1994, p. 83; Mihnea Berindei, et. al., op. cit., p. 475; Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile (editori), Raport final, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007, pp. 273, 276, 279; Lavinia Stan, Lucian Turcescu, Religie și politică în România postcomunistă, cuvânt înainte de Sabrina P. Ramet, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2010, p. 143; Gabriel Catalan, Mircea Stănescu, Scurtă istorie a Securităţii, în “Sfera Politicii”. Revistă lunară de ştiinţe politice editată de Fundaţia Societatea Civilă, nr.109/2004, p. 49; G. Catalan, Consideraţii şi documente…, pp. 285-288, 298-301.

[8] L. Stan et. al., op. cit., p. 143.

[9] ANR, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 85/1986, ff. 2r.-3r.

[10] V. Tismăneanu et. al., op. cit., pp. 281-282, 442-443; O. Gillet, op. cit., p. 73; Pr. Prof. I. Buga, op. cit., pp. 85-86; G. Catalan, Consideraţii şi documente…, pp. 241, 248-249, 250, 299, 301; Idem, Biserica Ortodoxă Română în anii 1989-1990. Raporturile dintre ierarhie şi statul român – comunicare prezentată la Conferinţa „După 20 de ani. Perpective asupra căderii comunismului în România: cauze, desfăşurare, consecinţe” – Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi Fundaţia „Konrad Adenauer”, Iaşi, 12-13 noiembrie 2009; Idem, Reacţii şi atitudini româneşti la moartea lui Stalin, în “Anuarul Institutului de Istorie «A.D. Xenopol»”, Iaşi, Editura Academiei Române, t. XLV, 2008, pp. 147-148; L. Stan et. al., op. cit., p. 144; ANR, fond CC al PCR – Secția Cadre, dosar A/592, ff. 7, 9; Cancelarie – „Dosare-anexe”, dosar 250/1977, f. 5 v.

[11] G. Catalan, Biserica Ortodoxă Română în anii 1989-1990…; ANR, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 109/1989, ff. 2-3; ***, „Telegramă”, în România liberă, 20 XII 1989, p. 3. Iată câteva pasaje relevante: „[…] Adânc recunoscători pentru climatul de reală şi deplină libertate religioasă în care biserica noastră şi celelalte culte din ţară îşi desfăşoară nestingherit activitatea, precum şi [pentru – nota G.C.] larga înţelegere şi binevoitoarea apreciere pe care excelenţa voastră, personal, le arătaţi lucrării noastre, de sprijinire a eforturilor şi muncii creatoare a poporului român, vă încredinţăm, stimate domnule preşedinte, că, împreună cu toţi fiii acestui pământ străbun, vom rămâne neclintiţi în hotărârea de a acţiona cu tot ce avem mai scump pentru înălţarea patriei noastre dragi, Republica Socialistă România, suverană şi independentă, pe trepte tot mai înalte de progres şi de lumină.

Simţindu-ne martori şi participanţi direcţi la rodnicile împliniri ale harnicului nostru popor, făurite sub cutezătoarea dumneavoastră gândire şi îndrumare, într-o epocă de aur ce vă poartă, în mod firesc şi justificat numele, împliniri ce vor dăinui peste milenii, ca repere de necontestat ale acestui timp eroic, vă asigurăm că vom sprijini, cu toată hotărârea, înfăptuirea măreţului program de dezvoltare multilaterală a patriei, prezentat de excelenţa voastră la marele forum politic al poporului român, desfăşurat recent în Capitală, slujind, în acelaşi timp, cu sporită râvnă, strălucitele acţiuni şi iniţiative de politică externă, elaborate de domnia voastră, precum şi nobilele idealuri de înţelegere şi colaborare între oameni şi popoare, de dezarmare şi pace pe pământ.

Ne exprimăm aceleaşi sentimente faţă de mult stimata doamnă Elena Ceauşescu, savant de largă recunoaştere internaţională, luminat om de ştiinţă, care veghează ca în ţară să se desfăşoare o intensă şi densă activitate culturală şi ştiinţifică, spre binele poporului şi patriei noastre.

În aceste momente de însufleţire românească şi în prag de An Nou, vă rugăm să primiţi, mult stimate domnule preşedinte, ca simbol al preţuirii ce vă păstrăm, urările noastre calde şi sincere, izvorâte din adâncul inimii, de multă sănătate, fericire şi de noi puteri de muncă, pentru a conduce în acelaşi mod strălucit naţiunea română spre noi şi măreţe realizări pentru propăşirea necontenită a patriei şi bunăstarea poporului român, pentru pace, apropiere şi bunăvoire între oameni şi popoarele de pretutindeni.

Întru mulţi şi fericiţi ani […]”.

[12] G. Catalan, Biserica Ortodoxă Română în anii 1989-1990…; O. Gillet, op. cit., p. 13.

[13] D. Deletant, op. cit., p. 224; G. Catalan, Biserica Ortodoxă Română în anii 1989-1990…; V. Tismăneanu et. al., op. cit., p. 282; L. Stan et. al., op. cit., pp. 144-148, 169, 172-173; O. Gillet, op. cit., pp. 13-14, 228-229; Paul Negruţ, Biserica și statul. O interogație asupra modelului „simfoniei” bizantine, Oradea, Editura Institutului Biblic „Emanuel”, 2000, pp. 152-153; Marius Tudor, Adrian Gavrilescu, Democraţia la pachet. Elita politică în România postcomunistă, Bucureşti, Editura Compania, 2002, p. 200.

[14] Pr. Prof. Dr. M. Păcurariu, Istoria BOR, vol. III, pp. 524-529; O. Gillet, op. cit., pp. 28, 198-199, 202-206, 218, 228-245, 276-277, L. Stan et. al., op. cit., p. 148-153, 169, 177-184; P. Negruţ, op. cit., pp. 163-164; M. Tudor, A. Gavrilescu, op. cit., pp. 196-232 passim; Gabriel Catalan, <Biserica naţională> şi <mântuirea neamului>, în “Mesagerul Sfântului Anton”, nr. 37, nov.-dec. 1999, pp. 16-17; Idem, Etnocentrism şi confesionalism politic. Cazul B.O.R., în “Xenopoliana”, [Iaşi], nr. 3-4/1999, pp. 103-111; Idem, Amintiri din CNSAS. Memoriu, 8 IX 2006, în http://gcatalan.blogspot.com/search?q=Amintiri+din+CNSAS, accesat 14.03.2012; Idem, Teoctist kaderlapjat olvasva, în „Kisebbsegben”, supliment al revistei „Uj magyar szo”, 17 mai 2011, p. 17; Idem, Despre biografia ultimului patriarh ales sub regimul comunist, în http://gcatalan.blogspot.com/2009_08_01_archive.html, accesat 14.03.2012; ***, Fincă, în „Academia Caţavencu”, nr.28 (451), 18-24 iulie 2000, p. 3; Adrian Cioflâncă, Patriarhul Teoctist a participat la rebeliunea legionară din 1941, în „Monitorul”, Iași, 13.01.2001; Florian Bichir, Istoricul Dorin Dobrincu a descoperit în arhiva SRI un document din care reiese că Patriarhul a participat la devastarea unei sinagogi, în “Evenimentul zilei”, nr.2605, 15 I 2001, p. 2; Idem, Umbra Securităţii loveşte în Patriarhul Teoctist. Documentul care îl acuză pe Patriarhul BOR de practici homosexuale este autentic şi a fost descoperit de Gabriel Catalan în arhiva SRI, în „Evenimentul zilei”, nr.2663, 23 martie 2001, p. 3; Bogdan Ghelase (Florian Bichir), Secretele Patriarhului, în “Evenimentul zilei”, nr.2609, 19 I 2001, p. 3; Alexandru Catalan, Dosarele fostei Securități ascund secrete teribile. Patriarhul Teoctist, homosexual? Istoricii se pronunţă pro şi contra cazului Teoctist. Arhiva fostei Securități îl acuză pe liderul Bisericii Ortodoxe de practici contra firii și de colaboraționism cu fosta poliție politică. În tinerețe, Patriarhul Teoctist ar fi fost homosexual, în “Libertatea”, nr.3236, 22 III 2001, pp. 1, 8-9; Ion Zubaşcu, Scandal la Patriarhie. Biserica nu poate desfiinţa ştiinţa numită „istorie”, în „România liberă”, 23 martie 2001, p. 26; Idem, În privința dezvăluirilor recente despre Patriarhul Teoctist. „Securitatea n-avea nici un interes să se autodezinformeze și verifica toate informațiile culese”, în “România liberă”, 27 III 2001, p. 3; Idem, Pentru a nu compromite şi mai mult imaginea Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Teoctist ar trebui să se retragă, în mod înţelept, la o mănăstire, în „România liberă”, 10 noiembrie 2001, p. 12; Cornel Ivanciuc, Pe vremea când era directorul Seminarului din Caransebeş, ministrul Ilie Sârbu a colaborat cu Securitatea, în „Academia Caţavencu”, nr.27 (502), 10-16 iulie 2001, p. 3; Idem, Cel mai năprasnic duşman al ortodoxiei trăieşte la sânul Bisericii Ortodoxe, în „Academia Caţavencu”, nr.33 (508), 21-27 august 2001, p. 3; Idem, Documentele Securităţii dovedesc că în tinereţe actualul patriarh Teoctist a fost spărgător de mănăstiri, în „Academia Caţavencu”, nr.42 (568), 22-28 octombrie 2002, p. 3; Idem, Notă informativă despre sexul Bisericii, în Sexul la români, „Almanahul Caţavencu”, 2003, pp. 102-104; Teodora Georgescu şi Cristian Oprea, Conform unei declaraţii a agentului „Marcu”, dintr-o notă informativă a Securităţii pusă la dispoziţia presei de istoricul Gabriel Catalan, Patriarhul Teoctist, acuzat că a jefuit o mănăstire, în „Evenimentul zilei”, nr.3175, 24 octombrie 2002, p. 3; Mircea Toma și Cornel Ivanciuc, De ce este Onișoru bou și Ristea Priboi cel mai puternic om din România, în „Academia Caţavencu”, nr.44 (570), 5-11 noiembrie 2002, p. 3; Dan Duca, Dosarul de cadre al patriarhului Teoctist, în „Cotidianul”, nr. 180 (4862), 22 VIII 2007, pp. 1 și 5.

From → culte, documente, istorie

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: