Skip to content

Scurtă biografie a lui Moses Rosen

Martie 16, 2012

Moses Rosen (n. 23 iulie 1912 Moinești / jud. Bacău – m. 6 mai 1994 București)

David Moshé Rozén s-a născut într-o familie de evrei, tatăl său (Abraham Arie Leib Rosen) fiind rabin, iar mama sa (Taube Rosen) casnică. Fratele mai mare al lui Moses Rosen (fiu din prima căsătorie a tatălui său), Eliyahu Rosen, a fost rabin al evreilor din orașul polonez Oświęcim (Auschwitz) și a pierit în Holocaust, împărtășind soarta comunității pe care a păstorit-o. A avut și trei surori: cea vitregă, Clara – ucisă de naziști la Lvov cu toată familia ei, Lea – măritată cu un arhitect și Betty, care s-a măritat cu rabinul vienez dr. Zeev Wolf Gottlieb, care a devenit mai târziu șef-rabinul evreilor din Scoția. S-a căsătorit în 1949 cu o evreică din județul Suceava, Amalia Ruckenstein, de profesia avocat, dar care a preferat să fie mai mult casnică, cu care n-a avut copii.[1]

Între anii 1919 și 1930 a studiat la Școala israelită română, apoi la Liceul Teoretic din Fălticeni, iar în 1935 a absolvit Facultatea de Drept din București. Și-a satisfăcut stagiul militar și a lucrat ca avocat la Fălticeni până în anul 1937, când a plecat la Viena pentru a urma cursurile Institutului de Studii Rabinice, dar părăsește Austria imediat după Anschluss. Totuși, a studiat în paralel cu rabinul Alter Dorf, obținând în 1938 titlul de doctor în științe ebraice (teologie mozaică). Întors în țară în 1938 a fost învestit rabin și a îndeplinit această funcție la sinagoga Mahala din Fălticeni (1938-1940), apoi la diverse temple din București, precum Reșit Daat și Beth El (1940-1945), fiind totodată și profesor de religie și de limbă ebraică la câteva școli și licee din aceste orașe. Cunoștea mai multe limbi străine: germană, idiș, ebraică, engleză și franceză. Încă din adolescență a intrat în vizorul Siguranței ca element suspect, propagandist socialist și subversiv, fiind arestat în 1927 condamnat în 1928 la o lună de închisoare pentru lezmajestate (ar fi zis: ‹‹regele Ferdinand moare, țara se duce dracului, regina Maria pleacă în America să-și facă de cap, are relații intime cu Barbu Știrbei ș.a.››, lucru pe care în memoriile sale îl neagă și-l explică exclusiv printr-un denunț mincinos al unui profesor al său antisemit, Dan Protopopescu, care l-ar fi urât și ar fi vrut să se răzbune pentru reacția lui publică de indignare față de achitarea studentului creștin Nicolae Totu care-l împușcase la Cernăuți pe un coleg evreu, David Falik în 1926). Înainte de instaurarea dictaturii antonesciene a fost internat în lagărele de la Miercurea Ciuc și Caracal (iulie-septembrie 1940), fiind considerat periculos din cauza simpatiilor sale pentru mișcările de stânga. Rebeliunea legionară din ianuarie 1941 l-a prins în Capitală, reușind să se salveze doar fugind de la domiciliu și ascunzându-se la diverși prieteni. A continuat să fie supravegheat și urmărit de autoritățile antonesciene, fiind periodic căutat pentru a fi deportat în Transnistria, dar nu a mai fost niciodată arestat.[2]

După 23 august 1944 a activat din nou în cadrul PSD, făcând parte din gruparea pro-comunistă. Din 1945 până în 1946 a obținut trei funcții religioase importante în cadrul comunității evreiești din Capitală: rabin la Sinagoga Mare din Capitală, membru al Sfatului Rabinic și președintele Secției Cultului, iar în iunie 1948 a fost ales și apoi învestit la Templul Coral șef-rabin al cultului mozaic, având susținere totală din partea PMR, din rândurile căruia făcea parte din februarie 1948, de la congresul la care se consacrase înghițirea majorității membrilor PSD de către PCR, după ce în decembrie 1947 șef rabinul Alexandru Șafran, amenințat cu expulzarea și chiar cu moartea, a emigrat din România spre a se salva de represiunea comunistă, stabilindu-se la Geneva, unde a obținut postul de rabin.[3]

Din 1957 a fost ales mereu deputat în Marea Adunare Națională, până în 1989. De asemenea, a fost membru în Consiliul Național al Frontului Democrației și Unității Socialiste și în Comitetul Național pentru Apărarea Păcii de la întemeiere. A fost și președinte al Federației Comunităților Evreiești din România (1964-1994), membru al comitetului de conducere al Congresului Mondial Evreiesc și președinte al Institutului „Casa Diasporei” din Israel.[4]

A colaborat sistematic cu regimul totalitar, susținând politica internă și externă a partidului, propaganda și diplomația comunistă, inclusiv în ceea ce privește relațiile cu Israelul (pe care România nu le-a întrerupt în 1967, spre deosebire de celelalte țări comuniste aliate ale URSS) și SUA (clauza națiunii celei mai favorizate), respectiv emigrarea masivă a etnicilor evrei (practic, vânzarea lor pe mărfuri sau valută, astfel că în 1990 mai rămăseseră în țară vreo 3% din cei cca. 400.000 care supraviețuiseră Holocaustului)[5]: „Datorită cârmuirii înțelepte și pline de omenie a domniei voastre ați acordat și acordați bunăvoință și înțelegerea problemei reunirii familiilor evreești în Țara Sfântă, dând posibilitatea de a face alia oricărui evreu ce o dorește.”[6] Totuși, a avut câteodată curajul de a-i înfrunta pe liderii Comitetului Democratic Evreiesc și de a sări în apărarea unor clerici mozaici arestați pe nedrept sub pretextul activităților sioniste.[7]

A contribuit la acțiunile și criticile antisioniste ale partidului-stat în anii ’50 (a inițiat declarații și a semnat mesaje adresate rabinilor din toată lumea, a predicat împotriva statului Israel și a unor organizații sioniste) și a tolerat sau chiar a negociat uneori demolarea a 63 de temple și sinagogi bucureștene (de exemplu, Templul Mic Spaniol, sinagogile Reșit Daat, Beth El, Aizic Ilie, Adat Ieșurun, Gaster, Spilman, Caritatea, Hirsch, Malbim, Zissu), în cadrul politicii guvernamentale de sistematizare din anii ’80, rareori apelând la contestații și memorii de protest.[8]

A fost un propagandist major al minciunilor regimului privind situația religioasă: „Alături de credincioșii celorlalte culte, vă exprimăm și cu acest prilej profunda recunoștință pentru deplina libertate religioasă de care ne bucurăm, pentru posibilitățile largi de a ne cultiva tradițiile, de a ne respecta credința și de a trăi în armonioasă frăție cu credincioșii celorlalte culte, uniți prin comunitate de idealuri în serviciul patriei comune.”[9]; „S-a vorbit aici despre libertatea cultelor religioase din țara noastră. Îmi exprim indignarea față de faptul că unii mai vorbesc despre lipsa libertății religioase într-o țară cu atât de multe lăcașuri de cult și cu posibilități de a ne ruga oricând dorim. De aceea nu trebuie să tăcem când auzim astfel de lucruri.”[10]

A sprijinit acțiunile Securității de dezinformare a Occidentului în toate contactele sale oficiale cu străinii (emblematică rămâne vizita sa în SUA, împreună cu înalți clerici ai altor șase culte din RSR, precum mitropolitul ortodox Antonie Plămădeală și episcopul romano-catolic Ioan Robu, între 27 aprilie și 6 mai 1987), dar în paralel, în mod neoficial, a transmis în străinătate și unele critici și nemulțumiri la adresa regimului. A conlucrat la conceperea și aplicarea strategiei Securității pentru deconspirarea și distrugerea reputației preotului ortodox Valerian Trifa, participant la rebeliune ca lider al tineretului legionar, care era în America liderul ortodocșilor români ce refuzau vehement să intre sub ascultarea Patriarhiei Ortodoxe Române, deteminând grăbirea demascării și expulzării din SUA a acestui fost legionar notoriu și, implicit, slăbirea exilului românesc și a rezistenței sale față de BOR și de regimul dictatorului Ceaușescu.[11]

Printre realizările sale importante din era comunistă se numără fondarea unei publicații („Revista Cultului Mozaic”, în  octombrie 1956, care avea chiar  și o pagină în ebraică), a unui muzeu (Muzeul de Istorie a Obștii Evreiești din România, în 1979) și a unui azil de bătrâni (Căminul „Amalia şi Şef Rabin dr. Moses Rosen”), instituții extrem de utile și necesare comunității iudaice românești care dăinuie și în prezent, precum și reluarea ajutorului Jointului pentru comunitatea evreiască din RSR (1967). De asemenea, a publicat în țară și în străinătate mai multe volume de eseuri biblice.

În anii 1980-1986 a protestat cu fermitate și cu oarecare succes contra recrudescenței șovinismului și antisemitismului, promovate literar într-o serie de articole și poezii de către scriitori și ziariști de la „Săptămâna”, „Scânteia Tineretului” și „România literară”, în frunte cu Corneliu Vadim Tudor (volumul de poezii Saturnalii și editorialul Idealuri), Eugen Barbu, Ion Lăncrănjan, Pompiliu Marcea, Mihai Pelin ș.a., cerând totodată interzicerea publicării articolelor antisemite ale lui Mihai Eminescu și/sau retragerea din tipografii a vol. IX de Opere, cuprinzând publicistica eminesciană, editat de Academia Română.[12]

Descris ca fiind „orgolios și ambițios din fire”[13], ca și cvasi-totalitatea liderilor religioși din România comunistă, Moses Rosen a încurajat propriul cult al personalității în cadrul comunității iudaice, fără să se sfiască să participe în același timp la alimentarea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu cu aproape orice prilej (sărbătorirea zilelor de naștere ale tiranului – 26 ianuarie și soției lui – 7 ianuarie; aniversarea evenimentelor de seamă din istoria partidului-stat: 23 august, 30 decembrie, 1 mai; vizite în străinătate și primiri de delegații externe; conferințe și reuniuni teologice interconfesionale interne și internaționale etc.)[14]: „[…] adresându-vă tradiționala urare „la mulți ani”, cu sănătate și fericire, împreună cu stimata dumneavoastră tovarășă de viață, academician doctor inginer Elena Ceaușescu, proeminent om de știință și remarcabilă personalitate politică. Vă încredințăm, mult stimate și iubite domnule președinte, că ne vom strădui din toată inima și din toate puterile și ne vom aduce contribuția și în viitor la prosperitatea României socialiste, ca demni urmași ai acelor ce de peste șase veacuri și-au împletit durerile și bucuriile cu cele ale țării în care s-au născut și pe care au slujit-o cu devotament. Vom căuta să fim vrednici de măreața operă ce o înfăptuiți pentru patrie, pentru biruința dreptății și a păcii în întreaga lume.”[15]

După 1989, s-a remarcat prin combaterea insistentă a manifestărilor naționaliste, antisemite, rasiste și xenofobe din societatea românească (mai ales a organizațiilor extremiste „România Mare” și „Vatra Românească”), a declarat deschis pentru prima oară că România a cunoscut Shoah-ul, precizând în premieră cifra de 400.000 de evrei victime pe teritoriul ei (comemorarea de la 1 iulie 1991), a continuat să organizeze emigrarea evreilor în Israel și să obțină sprijinul organizațiilor mondiale evreiești pentru comunitatea mozaică din țară, reorganizând parțial Federația Comunităților Evreiești din România, s-a apărat în fața celor care-l acuzau de colaborare, inclusiv prin publicarea rapidă a memoriilor și criticarea predecesorului său, rabinul Alexandru Șafran. A primit numeroase medalii și distincții în țară și peste hotare (inclusiv israeliene), printre care și pe cea de membru de onoare al Academiei Române în 1992. A fost înmormântat la Ierusalim.

BIBLIOGRAFIE

Surse

Arhivele Naţionale ale României (ANR), Microfilme, r. 528, c. 730-877 (colecția 95: Dosare personale ale luptătorilor antifascişti întocmite de Ministerul de Interne în perioada 1917-1944, dosar 521/5273 și 521/16318); fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 143 (13)/1986; dosar 109/1987; dosar 222 (114)/1988; dosar 351 (116)/1988; dosar 190 (22 vol.II)/1989; Secția Cadre, dosar M/1270; Secția Administrativ-Politică, dosar 16/1980; dosar 15/1984; colecția Anneli Ute Gabanyi, dosar 50.

Arhiva Centrului pentru Studierea Istoriei Evreilor din România (ACSIER), fond I, dosar 194; fond VII, dosar 12; dosar 13.

Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (ACNSAS), fond Documentar (D), dosar 174, vol. 5, p. I.

Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu (editori), Istoria comunismului din România. Documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1965), Bucureşti, Editura Humanitas, 2009.

Gabriel Catalan, Demolarea unei sinagogi bucureştene în anii ’80 – un document inedit, în „Vatra”. Revistă lunară editată de Uniunea Scriitorilor, Tg. Mureş, nr. 428-429, 11-12 (nov.-dec.)/2006, pp. 157-158.

Idem, Distrugerea patrimoniului arhitectural mozaic din Bucureşti în timpul demolărilor ceauşiste, în Projekt 36, Berna, occasional paper no. 2 (în format electronic), 25 X 2010, http://www.projekt36.ch/occasionalpapers.php (projekt36.ch/op/Text-Catalan_RO_2.pdf), accesat 12.03.2012.

Șef Rabin Dr. Moses Rosen – Primejdii, încercări, miracole. [Povestea vieții Șef Rabinului Dr. Moses Rosen], București, Editura Hasefer, 1990.

***, Pentru dezarmare și pace. A III-a Adunare a cultelor din România. București, 16-18 septembrie 1985, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1986.

***, Romania’s Religious Faiths at 40 years since the proclamation of the Republic. 25 years since the First Inter-Church Theological Conference, Bucharest, The Publishing House of the Bible and Mission Institute of the Romanian Orthodox Church, 1988, pp. 49-51.

Lucrări de specialitate

Denisa Bodeanu, Din culisele unei misiuni eșuate. Vizita întreprinsă în primăvara anului 1987 în S.U.A. de reprezentanții cultelor din România, în „Caietele CNSAS”, nr. 1/2008, pp. 37-52.

Gabriel Catalan, Aspecte ale rebeliunii legionare în cartierul Antim din Bucureşti, în vol. Despre Holocaust şi Comunism – „Anuarul Institutului Român de Istorie Recentă”, vol.I, 2002, Iaşi, Editura Polirom, 2003, pp. 142-151.

Radu Ioanid, Răscumpărarea evreilor. Istoria acordurilor secrete dintre România și Israel, traducere de Ciprian Durnea și Mirela Mircea, cuvânt înainte de Elie Wiesel, introducere de Shlomo Leibovici Laiș, postfață de Ion Mihai Pacepa, Iași, Editura Polirom, 2005.

Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile (editori), Raport final, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007.


[1] Arhivele Naţionale ale României (ANR), fond CC al PCR – Secția Cadre, dosar M/1270, ff. 1 r, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 9, 10, 12, 13; Șef Rabin Dr. Moses Rosen, Primejdii, încercări, miracole. [Povestea vieții Șef Rabinului Dr. Moses Rosen], București, Editura Hasefer, 1990, pp. 21, 24, 75.

[2] Șef Rabin Dr. M. Rosen, op. cit., pp. 17-20, 30-58; Gabriel Catalan, Aspecte ale rebeliunii legionare în cartierul Antim din Bucureşti, în vol. Despre Holocaust şi Comunism – „Anuarul Institutului Român de Istorie Recentă”, vol.I, 2002, Iaşi, Editura Polirom, 2003, pp. 147-148; ANR, fond CC al PCR – Secția Cadre, dosar M/1270, ff. 1 r, 4, 6, 7, 10, 13; Microfilme, r. 528, c. 730-877 (colecția 95: Dosare personale ale luptătorilor antifascişti întocmite de Ministerul de Interne în perioada 1917-1944, dosar 521/5273, ff. 1-12 și 521/16318, ff. 1-101).

[3] Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile (editori), Raport final, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007, pp. 366-370, 379-380; ANR, fond CC al PCR – Secția Cadre, dosar M/1270, ff. 1 r, 4, 6, 7, 10, 13; Șef Rabin Dr. M. Rosen, op. cit., pp. 60, 63, 68.

[4] ANR, fond CC al PCR – Secția Cadre, dosar M/1270, ff. 1 v, 3, 4, 5, 6, 7-8, 10-11, 13; Șef Rabin Dr. M. Rosen, op. cit., pp. 93, 211, 212, 217, 229, 240; Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu (editori), Istoria comunismului din România. Documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1965), Bucureşti, Editura Humanitas, 2009, p. 443.

[5] Șef Rabin Dr. M. Rosen, op. cit., pp. 206, 209, 215, 219, 228-232, 237-239, 258-270, 274; ANR, fond CC al PCR – Secția Cadre, dosar M/1270, ff. 1 v, 8, 11; V. Tismăneanu et. al., op. cit., pp. 387-390, 444; Radu Ioanid, Răscumpărarea evreilor. Istoria acordurilor secrete dintre România și Israel, traducere de Ciprian Durnea și Mirela Mircea, cuvânt înainte de Elie Wiesel, introducere de Shlomo Leibovici Laiș, postfață de Ion Mihai Pacepa, Iași, Editura Polirom, 2005.

[6] ANR, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 351 (116)/1988, f. 74.

[7] Șef Rabin Dr. M. Rosen, op. cit., pp. 70-73, 77-81, 86-101, 121-126, 128-135, 161, 163-165, 175-183; V. Tismăneanu et. al., op. cit., pp. 380-381, 382.

[8] V. Tismăneanu et. al., op. cit., pp. 369, 370, 381, 442-443; ANR, fond CC al PCR – Secția Cadre, dosar M/1270, ff. 9, 12; Secția Administrativ-Politică, dosar 16/1980, ff. 56 v, 61; Cancelarie, dosar 109/1987, ff. 1-3; Șef Rabin Dr. M. Rosen, op. cit., pp. 81, 233-235; Gabriel Catalan, Distrugerea patrimoniului arhitectural mozaic din Bucureşti în timpul demolărilor ceauşiste, în Projekt 36, Berna, occasional paper no. 2 (în format electronic), 25 X 2010, http://www.projekt36.ch/occasionalpapers.php (projekt36.ch/op/Text-Catalan_RO_2.pdf), accesat 12.03.2012; Idem, Demolarea unei sinagogi bucureştene în anii ’80 – un document inedit, în „Vatra”. Revistă lunară editată de Uniunea Scriitorilor, Tg. Mureş, nr. 428-429, 11-12 (nov.-dec.)/2006, pp. 157-158.

[9] ANR, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 143 (13)/1986, f. 101.

[10] ***, Romania’s Religious Faiths at 40 years since the proclamation of the Republic. 25 years since the First Inter-Church Theological Conference, Bucharest, The Publishing House of the Bible and Mission Institute of the Romanian Orthodox Church, 1988, p. 50.

[11] Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (ACNSAS), fond Documentar (D), dosar 174, vol. 5, partea I-a, ff. 96-97; ANR, colecția Anneli Ute Gabanyi, dosar 50, ff. 161-162; fond CC al PCR – Secția Cadre, dosar M/1270, ff. 1 v, 3, 5, 8-9, 11-12; ACSIER, fond VII, dosar 12, ff. 1-73; dosar 13, ff. 1-100 passim; Denisa Bodeanu, Din culisele unei misiuni eșuate. Vizita întreprinsă în primăvara anului 1987 în S.U.A. de reprezentanții cultelor din România, în „Caietele CNSAS”, nr. 1/2008, pp. 40, 41-42, 43, 45-47, 50; V. Tismăneanu et. al., op. cit., p. 382; Mihnea Berindei et. al., op. cit., pp. 443-444; cf. Șef Rabin Dr. M. Rosen, op. cit., pp. 51-52, 153-154, 206-208, 237-238, 247, 258-270.

[12] Arhiva Centrului pentru Studierea Istoriei Evreilor din România (ACSIER), fond I, dosar 194, ff. 1-37; ANR, fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, dosar 16/1980, ff. 49-60, 63-64; Șef Rabin Dr. M. Rosen, op. cit., pp. 235-237, 251-257; V. Tismăneanu et. al., op. cit., pp. 378-379.

[13] ANR, fond CC al PCR – Secția Cadre, dosar M/1270, ff. 3, 9, 12.

[14] ***, Pentru dezarmare și pace. A III-a Adunare a cultelor din România. București, 16-18 septembrie 1985, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1986, pp. 308-311; ***, Romania’s Religious Faiths…, pp. 49-51; ANR, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 143 (13)/1986, ff. 101-102; dosar 222 (114)/1988, ff. 2-3; dosar 351 (116)/1988, f. 74; dosar 190 (22 vol.II)/1989, ff. 3-4; Secția Administrativ-Politică, dosar 16/1980; dosar 15/1984, ff. 24-27, 40.

[15] ANR, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 190 (22 vol. II)/1989, f. 4.

From → culte, documente, istorie

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: