Skip to content

Scurtă biografie a lui Justinian (Ioan) Marina

Martie 16, 2012

Justinian (Ioan) Marina

(n. 2 februarie 1901, sat Suiești, com. Peșceana (fostă Cermegești; fostă Lădești) / jud. Vâlcea – m. 26 martie 1977, București)

Originar dintr-o familie de țărani, la dorința mamei sale de a-l vedea preot, a urmat între anii 1915 și 1923 cursurile Seminarului Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, devenind inițial doar învățător, calitate în care a predat mai întâi la școala primară din satul Olteanca (1923-1924), apoi la cea din comuna (azi oraș) Băbeni (1924-1926) din același județ. Imediat după ce la 14 octombrie 1924 s-a căsătorit cu Lucreția, fiica preotului ortodox Pavel Popescu din com. Braloștița / jud. Dolj, a devenit preot în Băbeni, iar în 1925 s-a înscris ca student la Facultatea de Teologie din București, pe care a absolvit-o în 1929, din 1930 demisionând din învățământ.

În noiembrie 1932 a fost numit director al Seminarului Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea și detașat ca preot slujitor la catedrala episcopală din același oraș de către episcopul Vartolomeu Stănescu, pentru ca din septembrie 1933 să se transfere, la cererea sa, pe un post vacant de preot paroh la biserica „Sf. Gheorghe” din urbe. Din 18 noiembrie 1935 a rămas văduv, dar nu s-a recăsătorit niciodată, crescându-și singur cei doi copii care-i fuseseră dăruiți de Lucreția: Silvia și Ovidiu.[1] Totuși, ulterior morții soției, a fost permanent descris de serviciile secrete ca fiind un afemeiat și un petrecăreț.[2] În 1939 a fost mutat de la conducerea seminarului la administrarea tipografiei eparhiale, pe care a predat-o nou înființatei Mitropolii a Olteniei în primăvara anului 1940, refuzând să se ducă la Craiova după desființarea Episcopiei Râmnicului în noiembrie 1939. Având calități teologice modeste, s-a remarcat exclusiv prin iscusința sa administrativ-financiară, înființând prima bancă populară cooperatistă din țară („Ajutorul”, în Râmnicu Vâlcea), prin intermediul căreia a întreprins diverse acțiuni social-caritabile, inclusiv pentru legionari, dar și unele fraude și speculații.[3] Vanitos și oportunist, a ajuns șef al PNȚ Vâlcea, membru în conducerea Asociației Generale a Clerului și a fost cooptat din 1937, alături de N. Titulescu și M. Litvinov, membru în Comitetul Internațional Antifascist, la doi ani după ce fusese ales în cel național.[4]

În perioada dinainte de 23 August 1944 a fost membru al PNȚ, fiind un adept al liniei de stânga, țărăniste a lui Ion Mihalache (care în 1942-1944 îl susținea pentru scaunele episcopale de Curtea de Argeș și de Bălți), dar a cochetat și cu mișcarea comunistă ilegală, în casa lui organizându-se adesea întâlniri conspirative separate ale ambelor partide și chiar ale legionarilor, preotul Marina bucurându-se de protecția șefilor Poliției și Siguranței orașului.[5] Principala sa legătură cu PCR era falsul liberal Mihail Roșianu, inspector școlar în județele Gorj și Vâlcea, șeful Regionalei Oltenia. Astfel, a conlucrat cu acesta și cu alți simpatizanți comuniști (Ion Popescu-Puțuri, Constantin Agiu, Petru Groza, Emil Bodnăraș, Ion Gheorghe Maurer), contribuind efectiv la „răpirea” lui Lucrețiu Pătrășcanu la Tismana (aprilie 1944) și la evadarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din lagărul de la Târgu Jiu (9/10 august 1944), ascunzându-i mai multe zile în casa lui.[6]

Întreaga sa ascensiune extrem de rapidă în ierarhia BOR și implicit în nomenclatura de stat comunistă se datorează acelui episod ilegalist în urma căruia a devenit un intim al lui Gheorghiu-Dej. Deși era doar un simplu preot de mir și paroh vâlcean, în doar două săptămâni (30 iulie – 12 august 1945) a devenit arhiereu vicar al Miropoliei Moldovei și Sucevei, cu titlul de Vasluianul, după ce a fost formal tuns în monahism la mănăstirea Cetățuia/jud. Iași, primind numele de Justinian.[7] Colaborarea sa cu bolșevicii a fost constantă și excelentă, încă de la începuturile carierei sale arhierești, fiind din acest motiv ironizat în glume și cântece și poreclit „patriarhul roșu” sau „sovrom-patriarhul”.[8] Astfel, a sprijinit puternic PCR (FND și BPD) în 1945 și în alegerile din 1946 și PMR (FDP) în cele din 1948, fiind deja din 1945 membru cu carnet roșu de partid, a contribuit din plin la subminarea autorității mitropolitului său din Moldova (fost episcop de Râmnic), Irineu Mihălcescu, forțat să se retragă sub șantajul comuniștilor, căruia i-a luat scaunul mai întâi ca locțiitor de arhiepiscop și mitropolit în august 1947, apoi ca mitropolit al Moldovei în noiembrie-decembrie 1947, în discursul rostit cu acea ocazie plagiind cuvântările regelui Carol al II-lea din 1935 de la instalarea mai multor ierarhi ortodocși.[9] Apoi, stratagema guvernului comunist aproape că s-a repetat cu însuși patriarhul Nicodim Munteanu, care a murit la 27 februarie 1948 la mănăstirea Bistrița din județul Neamț unde se retrăsese, fiind bolnav și bătrân (cca. 83 ani), încercând în acest mod să evite o subordonare și mai accentuată față de autoritățile statului comunist.[10] La 24 mai 1948 Justinian a fost ales patriarh al BOR, având sprijinul total al PMR și al RPR, iar la 6 iunie 1948 a fost înscăunat[11] în prezența lui Petru Groza, prim-ministrul țării, a lui C.I. Parhon și Mihail Sadoveanu, președintele și, respectiv, vicepreședintele Prezidiului Marii Adunări Naționale a RPR, și a prietenului Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim-secretarul PMR și ministrul economiei, declarând: „Niciodată în viaţa ei, în curs de aproape două milenii, Biserica lui Hristos nu a avut un prilej mai potrivit pentru a-şi pune în practică învăţăturile Evangheliei, ca cel de astăzi, datorită regimului popular instaurat în ţara noastră”.[12] și „Iată atâtea pilde din care putem constata că astăzi mai mult decât oricând viaţa politică şi viaţa religioasă a poporului nostru dreptcredincios sunt contopite. Biserica Naţională Ortodoxă Română şi Statul democratic român sunt legate indisolubil, pentru că fiii credincioşi ai Bisericii noastre sunt cetăţenii Statului, iar cârmuitorii R.P.R. sunt cei mai mari ocrotitori ai Bisericii noastre”.[13]

Cu aceștia și cu  Emil Bodnăraș (dar și cu Vasile Luca și alți conducători comuniști) a întreținut relații extrem de strânse, inclusiv o corespondență personală ce conținea deseori mesaje de felicitare și rugăminți pentru sine, rudele sale și o serie de prieteni și apropiați.[14]

Este principalul cleric ortodox responsabil de distrugerea Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică) în decembrie 1948, coordonând propaganda și înscenarea acțiunilor de „reunificare bisericească”.[15] Totodată, a contribuit direct la persecutarea ierarhilor greco-catolici, ademenindu-i cu diverse promisiuni și amenințându-i zadarnic ca să le obțină apostazia, a ponegrit și denunțat monarhia, Vaticanul și pe stiliști, prigonindu-i și pe unii clerici ortodocși simpli care nu-l lăudau sau agreau nici pe el, nici tactica sa colaboraționistă față de statul și partidul comunist, inclusiv față de URSS, nici regimul politic totalitar.[16] A acceptat fără crâcnire toate măsurile represive contra ierarhilor catolici, dar și pe cele luate împotriva enoriașilor și slujitorilor BOR, inclusiv arestările și condamnările pe motive politice, motivându-le prin încălcarea legilor statului comunist, și chiar a contribuit direct la ele prin denunțuri, sechestrări, evacuări, mutări din post, depuneri din treaptă, suspendări și caterisiri de clerici (cazurile mitropolitului Visarion Puiu, episcopilor Galaction Cordun și Nicolae Popovici, ieromonahului Ioan Iovan și maicilor de la mănăstirea Vladimirești, în frunte cu Veronica, sunt notorii).[17]

A pus bazele sistemului de reciclare a preoților prin cursurile de îndrumare misionară și pastorală (de fapt, „pentru desduhovnicire și intrare în numitor comun”[18]), a modificat învățământul teologic ortodox și viața monahală, în conformitate cu cerințele regimului ateist, schimbând programele școlare și reducând drastic școlile teologice, făcând din mănăstiri niște simple ateliere productive, acceptând controlul complet al inspectorilor Departamentului Cultelor și cenzura presei bisericești, transformând BOR într-o organizație aservită total sistemului politic comunist, ideologizată într-atât încât se manifesta necontenit la unison cu aparatul de propagandă internă și externă, din care făcea practic parte: „Mai mult de 80% din clerul BOR s-a încadrat în Comitetele de Luptă pentru Pace, activând cu toată sinceritatea şi conştiinciozitatea pentru întărirea frontului păcii, iar Noi urmărim cu atenţie această acţiune importantă, încurajând şi evidenţiind pe cei harnici şi de bună credinţă.”[19]

A supervizat epurarea BOR de mentalitățile „vechi” („Poporul nostru trebuie călăuzit, orientat şi convins de apostolia socială cerută de bărbaţii vremurilor noi. […] De aceea, este necesar să selectăm şi să promovăm acele elemente care s-au dovedit capabile de noua lor misiune şi să eliminăm pe cei care nu mai corespund misiunii lor evanghelice […] armele preoţilor noştri trebuie revizuite şi ei vor trebui să fie înarmaţi cu armele spiritului nou, aşa încât să-l poată ajuta pe omul nou în aspiraţiile sale…”[20]), a îndemnat clericii și credincioșii la sprijinirea guvernului comunist în toate domeniile, de la mobilizarea pentru realizarea la timp a lucrărilor agricole, a colectărilor, naționalizărilor și cooperativizării[21] la intensificarea luptei pentru pace și denunțarea amenințărilor și agresiunilor imperialismului („Priviţi în jurul vostru şi vedeţi cine luptă şi azi să ne apere pacea şi independenţa şi pe aceia urmaţi-i. Îi ştim cu toţii: sunt popoarele cu democraţie populară în frunte cu marea noastră aliata şi prietenă Uniunea Sovietică. Deschideţi ochii şi asupra celorlalţi, asupra acelor conducători de ţări, care – neţinând seama de voinţa popoarelor lor, doritoare de pace şi libertate – caută să arunce omenirea într-un nou măcel.”[22]), și a inițiat chiar o nouă viziune teologică, marxistoidă, prin numeroasele sale scrieri propagandistice, reunite în 12 volume sub titlul Apostolat Social[23].

Obedient față de „iubiții conducători [interni] ai poporului”, pe care-i asigura mereu de propriul devotament și de zelul clerului și credincioșilor săi în lupta pentru apărarea păcii amenințate de imperialiștii occidentali[24], l-a elogiat și pe Stalin: „[…] Noi nu vom putea uita niciodată că de numele marelui Stalin se leagă viaţa liberă pe care o trăieşte astăzi poporul nostru. Nu vom uita niciodată că fără jertfele eroice ale ostaşilor lui Stalin, ţara noastră n-ar fi putut zdrobi lanţurile robiei în care o încătuşaseră fasciştii şi n-am fi putut reîntregi Ardealul nostru drag; noi nu vom putea niciodată uita că Marea Uniune Sovietică, consolidată prin munca şi înţelepciunea lui I. V. Stalin, este chezăşia libertăţii şi independenţei Patriei noastre dragi, este chezăşia păcii lumii întregi. […] făgăduim că vom păstra veşnic în inimile noastre amintirea numelui şi luptei eroice a lui I. V. Stalin pentru pacea şi libertatea omenirii muncitoare. […] „Gloria marelui Stalin să rămână pururea vie între noi, iar amintirea şi pomenirea lui să fie veşnică”.[25]

În 1959 nu s-a opus, ci doar a simulat o oarecare nemulțumire față de închiderea foarte multor mănăstiri prin decretul nr. 410, însă la prima atenționare primită din partea Partidului și a Securității, s-a conformat pe deplin și a renunțat la orice joc de imagine, abandonând rapid orice încercare de criticare sau influențare a măsurii și orice scrupul spiritual.[26]

Din 1961, tot la comandă politică, a reprezentat BOR nu doar în MAN, ca deputat (ales permanent din 1957), la reuniunile interconfesionale interne sau internaționale, la întâlnirile bilaterale cu liderii altor culte ori între bisericile ortodoxe, la congresele și conferințele pentru „apărarea păcii”, ci și la Consiliul Ecumenic al Bisericilor, iar din 1974 a fost foarte activ în cadrul Frontului Unității Socialiste, organizație de masă din conducerea căreia patriarhul făcea parte de la început.[27] Discursul său public intern și extern s-a modificat în directă corelație cu evoluția liniei politico-ideologice a Partidului. Aservirea sa față de regim i-a fost răsplătită pe măsură, privilegiile obținute revărsându-se și asupra familiei lui, în special a fiicei sale, Silvia, căreia i-a asigurat vilă și zestre, și a fiului său, Ovidiu Marina, sprijinit să devină medic chirurg, universitar și membru de partid cu stagiu din ilegalitate (grație participării la evadarea lui Gheorghiu-Dej), să plece în delegații oficiale în străinătate și ale cărui afaceri, interese și pretenții de amestec în treburile administrației patriarhale au fost tolerate.[28]

Perceput ca un simplu executant al comuniștilor, Marina a susținut raționamentul absurd al ortodoxiei staliniste: „Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Deci Cristos este omul sovietic!”[29] Ca semn de recunoștință, regimul totalitar l-a decorat în mai multe rânduri, după ce mai fusese decorat o dată înainte de 23 august 1944.[30]

BIBLIOGRAFIE

Surse

Arhivele Naționale ale României (ANR), fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, dosar 5/1948; dosar 45/1950; fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 194/1952; dosar 164/1956; dosar 64/1958; dosar 364/1975; Microfilme, r. 1169, c. 649-654 (colecția 95: Dosare personale ale luptătorilor antifascişti întocmite de Ministerul de Interne în perioada 1917-1944, dosar 72732); colecția 60 (Memorii şi însemnări ale unor militanţi ai mişcării revoluţionare, muncitoreşti şi ai Partidului Comunist), dosar 540; colecția 53: Dosare de partid ale membrilor de partid cu stagiul din ilegalitate care au încetat din viață, dosar M/42 (2745), vol. I-II; fond Ministerul Afacerilor Interne / Direcția Generală a Poliției (MAI/DGP), dosar 69/1945; dosar 75/1946; dosar 76/1946; dosar 77/1946; dosar 78/1946; dosar 68/1947; dosar 92/1947.

Arhiva Serviciului Român de Informații (ASRI), fond Documentar (D), dosar 1775; dosar 2310; dosar 2488; dosar 7755, vol. 3; dosar 9471.

Bartolomeu Anania, Amintiri despre patriarhul Iustinian Marina, în  http://bartolomeuanania.blogspot.com/2011/01/amintiri-despre-patriarhul-iustinian.html, 12.02.2012.

Idem, Amintiri despre patriarhul Justinian, conferinţă la simpozionul dedicat personalităţii patriarhului Justinian, organizat la 21 februarie 2001 în aula Palatului Patriarhiei Române.

Idem, Atitudini, Cluj, Editura Arhidiecezană, 1999.

Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu (editori), Istoria comunismului din România. Documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1965), Bucureşti, Editura Humanitas, 2009.

Gabriel Catalan, O conferinţă radiofonică în spirit colectivist a unui ierarh ortodox pro-comunist (1945), în „Timpul”. Revistă de cultură, Iaşi, nr.87, mar. 2006, p. 5.

Idem, O pastorală patriarhală de 9 Mai – «Ziua independenţei» în România comunistă, în „Timpul”. Revistă de cultură, Iaşi, nr.83, nov. 2005, pp. 18-19.

Pr. Prof. Dr. Ioan Dură, Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în „Memoria. Revista gândirii arestate”, varianta electronică, în http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=839, accesat 12.02.2012.

Bogdan Ghelase (Florian Bichir), Secretele Patriarhului, în „Evenimentul zilei”, nr.2609, 19 I 2001, p. 3.

Iuliu Hossu, Credinţa noastră este viaţa noastră. Memoriile cardinalului dr. Iuliu Hossu, ediţie îngrijită de S.A. Prunduş, Cluj, Casa de Editură Viaţa Creştină, 2003.

Dragoș Mîrșanu, Jean Moscopol şi “Patriarhul roşu” (“contra”-antifon, glasul I), în http://discipulussimplex.wordpress.com/2009/06/11/jean-moscopol-si-patriarhul-rosu-contra-antifon-glasul-i/, accesat 12.02.2012.

Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Marina Justinian. Patriarh al BOR, în Dicționarul teologilor români, Bucureşti, Editura Univers enciclopedic, 1996, varianta electronică la http://www.teologiromani.org/, în http://biserica.org/WhosWho/DTR/M/JustinianMarina.html, accesat 12.02.2012.

Cristina  Păiușan, Radu Ciuceanu, Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist (1945-1958), vol. I, București, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, 2001.

Mircea Stănescu, Organismele politice româneşti (1948-1965). Documente privind instituţiile şi practicile, Bucureşti, Editura Vremea, 2003.

Ion Zubaşcu, Sub patriarhul Justinian Marina, toţi preoţii regiunii Iaşi au fost membri PCR, în „România liberă”, 10.01.2004.

***, Justinian Marina, în http://ro.wikipedia.org/wiki/Justinian_Marina, accesat 12.02.2012.

***, Memorie în alb şi negru, film documentar despre Justinian Marina, realizat în 1998-1999 de TVR (Redacţia “Viaţa Spirituală”) şi Biroul de presă al Patriarhiei Ortodoxe Române.

Lucrări de specialitate

Constantin Bujor, 65 de ani de persecuție a Bisericii Ortodoxe Române de Stil Vechi. Octombrie 1924 – Decembrie 1989, Mănăstirea Slătioara, Editura Schimbarea la Față, 1999.

Gabriel Catalan, Consideraţii şi documente privind elitele clericale ortodoxe din România comunistă (studiu de caz: ierarhul Sebastian Rusan), în vol. Structuri de partid şi de stat în timpul regimului comunist – „Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România”, vol. III, 2008, Iaşi, Editura Polirom, 2008, pp. 239-251 + pp. 252-301(Anexe).

Idem, Înscăunarea Patriarhului Justinian, în “Analele Sighet”, vol.6, Anul 1948 – Instituţionalizarea comunismului. Comunicări prezentate la simpozionul de la Sighetu Marmaţiei (19-21 iunie 1998), [Bucureşti], Fundaţia Academia Civică, 1998, pp. 706-711.

Idem, Martie 1953 – “eternizarea” memoriei tiranului Stalin, în „Analele Sighet”, vol.7, Anii 1949–1953: Mecanismele terorii. Comunicări prezentate la al VII-lea simpozion al Memorialului de la Sighetu Marmaţiei (2-4 iulie 1999), [Bucureşti], Fundaţia Academia Civică, 1999, pp. 60-65.

Idem, Reacţii şi atitudini româneşti la moartea lui Stalin, în „Anuarul Institutului de Istorie «A.D. Xenopol»”, Iaşi, Editura Academiei Române, t. XLV, 2008, pp. 141-156.

Olivier Gillet, Religie şi naţionalism. Ideologia Bisericii Ortodoxe Române sub regimul comunist, trad. Mariana Petrișor, Bucureşti, Editura Compania, 2001.

Czesław Miłosz, Gândirea captivă, trad. din lb. polonă de Constantin Geambașu, ediția a II-a, București, Editura Humanitas, 2008.

Paul Negruţ, Biserica și statul. O interogație asupra modelului „simfoniei” bizantine, Oradea, Editura Institutului Biblic „Emanuel”, 2000.

Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. III, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994 [1997].

Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, manual pentru seminariile teologice, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1987.

Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile (editori), Raport final, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007.

Cristian Vasile, Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist, Bucureşti, Curtea Veche, 2005.


[1] Arhivele Naționale ale României (ANR), fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, dosar 45/1950, f. 1; colecția 60 (Memorii şi însemnări ale unor militanţi ai mişcării revoluţionare, muncitoreşti şi ai Partidului Comunist), dosar 540 (Justinian Marina, Amintiri), ff. 1-10; ***, Justinian Marina, în http://ro.wikipedia.org/wiki/Justinian_Marina, accesat 12.02.2012; Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. III, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994 [1997], p. 485.

[2] ANR, fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, dosar 45/1950, ff. 7-8; fond Ministerul Afacerilor Interne / Direcția Generală a Poliției (MAI/DGP), dosar 76/1946, f. 166.

[3] Ibidem, fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, dosar 45/1950, f. 8; colecția 60, dosar 540, ff. 29-30; fond MAI/DGP, dosar 69/1945, ff. 90-93.

[4] Ibidem, fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, dosar 45/1950, ff. 1-3; colecția 60, dosar 540, ff. 13-17 (19), 36-40.

[5] Ibidem, fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, dosar 45/1950, f. 3; colecția 60, dosar 540, ff. 13, 16, 43-51, 112-113; fond MAI/DGP, dosar 76/1946, ff. 80, 81; Microfilme, r. 1169, c. 649-654 (colecția 95: Dosare personale ale luptătorilor antifascişti întocmite de Ministerul de Interne în perioada 1917-1944, dosar 72732, ff. 1-4); Arhiva Serviciului Român de Informații (ASRI), fond Documentar (D), dosar 9471, f. 80; Mircea Stănescu, Organismele politice româneşti (1948-1965). Documente privind instituţiile şi practicile, Bucureşti, Editura Vremea, 2003, pp.178-179; Bogdan Ghelase, (Florian Bichir), Secretele Patriarhului, în „Evenimentul zilei”, nr. 2609, 19 I 2001, p. 3.

[6] Ibidem, fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, dosar 45/1950, f. 4; colecția 60, dosar 540, ff. 30-35, 51-52, 106-114 passim; vezi Bartolomeu Anania, Atitudini, Cluj, Editura Arhidiecezană, 1999, 124 pp.; Idem, Amintiri despre patriarhul Justinian, conferinţă la simpozionul dedicat personalităţii patriarhului Justinian, organizat la 21 februarie 2001 în aula Palatului Patriarhiei Române; Memorie în alb şi negru, film documentar realizat în 1998-1999 de TVR (Redacţia “Viaţa Spirituală”) şi Biroul de presă al Patriarhiei Ortodoxe Române; Bartolomeu Anania, Amintiri despre patriarhul Iustinian Marina, în http://bartolomeuanania.blogspot.com/2011/01/amintiri-despre-patriarhul-iustinian.html, 12.02.2012.

[7] ANR, fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, dosar 45/1950, f. 4; Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, manual pentru seminariile teologice, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1987, pp. 399-400; Gabriel Catalan, Consideraţii şi documente privind elitele clericale ortodoxe din România comunistă (studiu de caz: ierarhul Sebastian Rusan), în vol. Structuri de partid şi de stat în timpul regimului comunist – „Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România”, vol. III, 2008, Iaşi, Editura Polirom, 2008, pp. 239-243.

[8] Dragoș Mîrșanu, Jean Moscopol şi “Patriarhul roşu” (“contra”-antifon, glasul I), în

http://discipulussimplex.wordpress.com/2009/06/11/jean-moscopol-si-patriarhul-rosu-contra-antifon-glasul-i/, accesat 12.02.2012; Cristina  Păiușan, Radu Ciuceanu, Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist (1945-1958), vol. I, București, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, 2001, p. 185.

[9] ANR, fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, dosar 45/1950, ff. 4, 6; fond MAI/DGP, dosar 75/1946, ff. 91 r-v, 119-120; dosar 68/1947, ff. 26-29; dosar 92/1947, ff. 300-302; colecția 60, dosar 540, f. 113; ASRI, fond D, dosar 1775, ff. 26-28; dosar 2310, ff. 223-254; dosar 2488, ff. 172, 213-215; Cristian Vasile, Între Vatican și Kremlin. Biserica Greco-Catolică în timpul regimului comunist, Bucureşti, Curtea Veche, 2003, p. 92; Idem, Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist, Bucureşti, Curtea Veche, 2005, pp. 119-129; Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile (editori), Raport final, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007, pp. 260, 273.

[10] C. Vasile, Biserica Ortodoxă Română…, pp. 21, 120-129, 151, 156.

[11] G. Catalan, Înscăunarea Patriarhului Justinian, în Romulus Rusan (editor), „Analele Sighet”, vol.6, Anul 1948 – Instituţionalizarea comunismului. Comunicări prezentate la simpozionul de la Sighetu Marmaţiei (19-21 iunie 1998), [Bucureşti], Fundaţia Academia Civică, 1998, pp. 706-711; ANR, fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, dosar 5/1948, ff. 1-11; fond MAI/DGP, dosar 75/1946, ff. 114, 116; ASRI, fond D, dosar 2488, f. 172.

[12] „Biserica Ortodoxă Română” („BOR”), nr. 5-8 (mai-august)/1948, p. 223.

[13] Ibidem, p. 234.

[14] ANR, fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, dosar 45/1950, ff. 4, 5, 6, 12; Cancelarie, dosar 194/1952, ff. 11-14: mss., ff. 15-16: dactilo.; dosar 64/1958, f. 98; dosar 364/1975, f. 1; colecția 60, dosar 540, ff. 104-106, 114-121 passim.

[15] G. Catalan, Înscăunarea Patriarhului Justinian, pp. 706-711; Olivier Gillet, Religie şi naţionalism. Ideologia Bisericii Ortodoxe Române sub regimul comunist, trad. Mariana Petrișor, Bucureşti, Editura Compania, 2001, pp. 47, 201-202; ANR, colecția 60, dosar 540, ff. 61-94 passim; fond MAI/DGP, dosar 75/1946, ff. 135, 346-347; dosar 76/1946, f. 9; C. Vasile, Între Vatican și Kremlin…, pp. 138, 142-143, 175, 185-198; Idem, Biserica Ortodoxă Română…, p. 203.

[16] ANR, fond MAI/DGP, dosar 75/1946, ff. 259, 262, 401, 407; colecția 60, dosar 540, ff. 60-61; fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, dosar 45/1950, f. 11; ASRI, fond D, dosar 7755, vol. 3, f. 59; O. Gillet, op. cit., pp. 116, 118; Paul Negruţ, Biserica și statul. O interogație asupra modelului „simfoniei” bizantine, Oradea, Editura Institutului Biblic „Emanuel”, 2000, pp. 118-119; V. Tismăneanu et. al., op. cit., pp. 278-279; G. Catalan, O pastorală patriarhală de 9 Mai – «Ziua independenţei» în România comunistă, în „Timpul”. Revistă de cultură, Iaşi, nr. 83, nov. 2005, pp. 18-19; Idem, Consideraţii şi documente…, p. 248; Iuliu Hossu, Credinţa noastră este viaţa noastră. Memoriile cardinalului dr. Iuliu Hossu, ediţie îngrijită de S.A. Prunduş, Cluj, Casa de Editură Viaţa Creştină, 2003, pp. 134-135, 141-144, 155, 162, 178-179, 422-423, 451-452, 460, 471; C. Vasile, Între Vatican și Kremlin…, pp. 177, 202-205, 225-232; Constantin Bujor, 65 de ani de persecuție a Bisericii Ortodoxe Române de Stil Vechi. Octombrie 1924 – Decembrie 1989, Mănăstirea Slătioara, Editura Schimbarea la Față, 1999, pp. 88-136 passim.

[17] Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu (editori), Istoria comunismului din România. Documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1965), Bucureşti, Editura Humanitas, 2009, pp. 468-485; Pr. Prof. Dr. Ioan Dură, Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în „Memoria. Revista gândirii arestate”, varianta electronică, în http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=839, accesat 12.02.2012; V. Tismăneanu et. al., op. cit., pp. 260, 275-277; ANR, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 194/1952, ff. 11-14: mss., ff. 15-16: dactilo.; dosar 164/1956, ff. 1-5; C. Vasile, Biserica Ortodoxă Română…, pp. 251-257; ***, Caterisirea arhiereului pensionar Galaction Cordun, în „BOR”, nr. 3-4 (martie-aprilie)/1955, pp. 214-216.

[18] După expresia preotului și călugărului Ioan Iovan – vezi Mihnea Berindei et. al., Istoria comunismului din România. Documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1965), Bucureşti, Editura Humanitas, 2009, p. 475.

[19] Declaraţie dată la 16 iulie 1951 de preşedintele Sfântului Sinod – patriarhul Justinian, citată în Sebastian Rusan, Îndrumător al strădaniei Bisericii Ortodoxe Române în slujba păcii, în „BOR”, nr.5-6 (mai-iunie)/1953, p. 473; Ion Zubaşcu, Sub patriarhul Justinian Marina, toţi preoţii regiunii Iaşi au fost membri PCR, în „România liberă”, 10.01.2004.

[20] P. Negruţ, op. cit., pp. 117-118; G. Catalan, Înscăunarea Patriarhului Justinian, pp. 708-709.

[21] ANR, colecția 60, dosar 540, ff. 55-59; P. Negruţ, op. cit., p. 123; G. Catalan, O conferinţă radiofonică în spirit colectivist a unui ierarh ortodox pro-comunist (1945), în „Timpul”. Revistă de cultură, Iaşi, nr. 87, martie 2006, p. 5.

[22] G. Catalan, O pastorală patriarhală…, pp. 18-19.

[23] Editate, tipărite și publicate între anii 1948 și 1976, cu subtitlul Pilde și îndemnuri pentru cler, sub egida Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române; vezi Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Marina Justinian. Patriarh al BOR, în Dicționarul teologilor români, Bucureşti, Editura Univers enciclopedic, 1996, varianta electronică la http://www.teologiromani.org/, în http://biserica.org/WhosWho/DTR/M/JustinianMarina.html, accesat 12.02.2012; O. Gillet, op. cit., pp. 37-44, 51-54, 59, 67, 72-73.

[24] O. Gillet, op. cit., pp. 113; G. Catalan, Consideraţii şi documente…, p. 246.

[25] „BOR”, nr.2-3 (februarie-martie)/1953, pp. 138-143 passim; G. Catalan, Martie 1953 – „eternizarea” memoriei tiranului Stalin, în Analele Sighet, vol.7, pp. 62-63; Idem, Reacţii şi atitudini româneşti la moartea lui Stalin, în „Anuarul Institutului de Istorie «A.D. Xenopol»”, Iaşi, Editura Academiei Române, t. XLV, 2008, pp. 146-147.

[26] Pr. Prof. Dr. I. Dură, op. cit.; V. Tismăneanu et. al., op. cit., p. 277; cf. Pr. Prof. Dr. M. Păcurariu, Istoria BOR, vol. III, p. 484.

[27] V. Tismăneanu et. al., op. cit., pp. 198, 277; ANR, colecția 60, dosar 540, ff. 94-103; fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 364/1975, f. 1; P. Negruţ, op. cit., pp. 130, 137-138; G. Catalan, Consideraţii şi documente…, pp. 250-251.

[28] ANR, fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, dosar 45/1950, ff. 8-9; Cancelarie, dosar 194/1952, ff. 13-14: mss., ff. 16: dactilo.; colecția 60, dosar 540, f. 35; fond MAI/DGP, dosar 69/1945, ff. 90-93; dosar 76/1946, ff. 150-152; dosar 77/1946, f. 219; dosar 78/1946, ff. 186, 240; colecția 53: Dosare de partid ale membrilor de partid cu stagiul din ilegalitate care au încetat din viață, dosar M/42 (2745), vol. I-II.

[29] Czesław Miłosz, Gândirea captivă, trad. din lb. polonă de Constantin Geambașu, ediția a II-a, București, Editura Humanitas, 2008, p. 224.

[30] G. Catalan, Consideraţii şi documente…, pp. 248-249; Idem, Reacţii şi atitudini…, p. 147; P. Negruţ, op. cit., pp. 148-149; ***, Justinian Marina, în http://ro.wikipedia.org/wiki/Justinian_Marina, accesat 12.02.2012.

Anunțuri

From → culte, documente, istorie

One Comment

Trackbacks & Pingbacks

  1. Gândul zilei « CER SI PAMANT ROMANESC

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: