Skip to content

Despre biografia ultimului patriarh ales sub regimul comunist

Martie 2, 2012

Despre biografia ultimului patriarh ales sub regimul comunist

 

La 22 august 2007 ziarul „Cotidianul”, publica în p.5 sub semnătura gazetarului Dan Duca, articolul Dosarul de cadre al Patriarhului Teoctist. Mai precis era descris conţinutul dosarului A/592 al Secţiei Cadre a CC al PCR, aflat la Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti: „zece file A4 bătute la maşină – grupate în cinci fişe”, din care trei sunt „asemănătoare”.

De fapt, în dosar există 4 fişe: 2 din timpul în care Teoctist era mitropolitul Olteniei (cele de la filele 1 şi 3, datate 11 XII 1974, respectiv de la filele 2, 4 şi 10 fiind identice), 1 din perioada când era mitropolitul Moldovei şi 1 din vremea patriarhatului său (datată 30 iunie 1988).

În ziar era reprodusă integral doar ultima fişă, cea datată 30 iunie 1988, care poartă antetul Departamentul Cultelor, este semnată de Ion Cumpănaşu, preşedintele acestei instituţii comuniste, aflată în subordonarea directă a Securităţii, şi este cea mai cuprinzătoare şi mai edificatoare dintre toate, Teoctist Arăpaşu fiind la acea vreme patriarh de peste 1 an şi jumătate.

Accentul este pus pe trecutul legionar şi homosexual al răposatului patriarh (vezi scurta prezentare din p.1 şi pasajul principal reprodus în facsimil la p.5), cărora li se adaugă explicaţiile şi ipotezele lui Vladimir Tismăneanu privind „metodologia” alcătuirii dosarului de cadre şi diversele tipuri de dosare pe care le-ar avea Teoctist Arăpaşu, o scurtă biografie a lui Ion Cumpănaşu, precum şi amintirea dezvăluirilor similare anterioare (iată, acum pe deplin confirmate, dacă mai era nevoie) datorate istoricilor Dorin Dobrincu şi Gabriel Catalan.

Ceea ce este neglijat reprezintă însăşi esenţa informaţiilor din acest document, anume colaborarea perfectă a lui Teoctist cu regimul comunist, care a folosit informaţiile despre legionarismul şi homosexualitatea lui Teoctist pentru a-l manipula mai uşor, eventual chiar a-l şantaja dacă ar fi fost nevoie, ceea ce se pare că nu a fost necesar deoarece fostul patriarh „a sprijinit, în toate ocaziile, acţiunile iniţiate de organele locale de stat” (vezi p.1 „Cotidianul”).

De altfel, ziariştii de la „Cotidianul” reproduc în facsimil şi fragmente de la începutul şi finalul documentului (date biografice personale şi despre familie, inclusiv informaţii despre decorarea sa cu ordine şi medalii comuniste româneşti şi deţinerea demnităţii de deputat în parlamentul României comuniste începând din anul 1975), dar nu fac nici un comentariu, ci dimpotrivă, în mod cu totul aberant şi surprinzător, notează sub fotografia lui Teoctist de pe prima pagină a cotidianului: „Documentele întocmite de regimul comunist nu prezintă nici o garanţie de adevăr privind trecutul Patriarhului” (deşi documentele sunt originale, autentice şi complet veridice, fiind confirmate de alte documente şi date, validitatea şi credibilitatea lor sunt incontestabile, fiind absurdă ideea că Securitatea şi PCR s-ar fi auto-dezinformat, precum şi aceea că documentele interne emise în anii comunismului ar fi lipsite de valoare, în condiţiile în care aproape toate sursele istorice ale întregii perioade comuniste sunt, în mod logic, emise de regimul comunist).

Stilul evaziv, voit confuz, de falsă obiectivitate, seamănă izbitor cu cel utilizat de istoricul Cristian Vasile, secretarul Comisiei Tismăneanu, chiar în capitolul dedicat cultelor din Raportul final (2006), în care la p.465, în nota 66, citează din acest document doar paragraful următor: „A sprijinit, în toate ocaziile, acţiunile iniţiate de organele locale de stat. A fost membru al Comitetului de Luptă pentru Pace din Bucureşti, aducând o contribuţie bine apreciată la îndrumarea preoţilor în a sprijini această acţiune. A scris articole cu orientare progresistă în reviste teologice.” Comentariul din raport asupra acestui fragment este elocvent: „Câteva documente descoperite foarte recent în fondul CC al PCR – Secţia Cadre, reprezentând fişa de cadre a Prea Fericirii Sale Părintele Patriarh Teoctist, indică cu claritate faptul că apartenenţa la aceste comitete [de luptă pentru pace – n.n.] a fost într-un fel [sublinierea noastră – G. C.] o condiţie a ascensiunii sale către cea mai înaltă demnitate ecleziastică, a fost preţul plătit pentru ca factorii decizionali de la vârful PCR să-l accepte mai întâi ca episcop, apoi mitropolit şi, în fine, în 1986, patriarh.”

Această sintagmă, specifică limbii de lemn, este complet fără rost, ea anulând practic întreaga demonstraţie (şi aşa timid construită) a pasajului incriminat, precum şi afirmaţia anterioară despre ascensiunea ecleziastică prin colaborarea loială cu PCR a ierarhilor Justin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu, „deveniţi activişti în aşa-numitele Comitete de Luptă pentru Pace”, la fel ca mulţi alţi clerici ortodocşi – afirmaţie, de altfel, corectă, dar nu şi completă pentru că cei doi au mai avut multe alte „merite” similare pentru care PCR şi Securitatea i-au propulsat în fruntea BOR, singura condiţie obligatorie în acest sens fiind fidelitatea absolută faţă de regimul comunist.

Este adevărat că domnul Cristian Vasile mai menţionează trei aspecte extrem de critice la adresa lui Teoctist, din perioada tinereţii acestuia, când era omul de încredere al patriarhului Justinian Marina: participarea la campaniile electorale şi la alegerile din 1946 şi 1948 de partea comuniştilor (p.460, nota 43), contribuţia la persecutarea episcopilor greco-catolici închişi în mănăstiri ortodoxe în anii 1948-1950 şi 1955-1970 (p.464 şi 465, notele 65 şi 67) şi coordonarea operaţiunilor de „reciclare” a clericilor ortodocşi prin cursurile de îndrumare misionară de la Institutul Teologic Ortodox din Bucureşti, unde era rector în anii 1950-1954 (p.462, nota 57).

Totuşi, el putea să fie mai ferm, mai direct şi mai clar în criticarea acţiunilor lui Teoctist, implicat şi în persecutarea monahiilor şi ieromonahilor de la Mănăstirea Vladimireşti, citând mai exact cărţile lui Petre Pandrea şi mai ales volumul de amintiri şi însemnări scris de cardinalul unit Iuliu Hossu (din care rezultă că Teoctist şi alţi clerici ai BOR i-au presat pe episcopii uniţi să apostazieze, ameninţându-i cu represaliile Securităţii, dar aceştia au rezistat cu toţii) şi evitând, totodată, alegaţii ridicole precum cea despre „exacerbarea resentimentelor multor clerici şi credincioşi uniţi” la adresa lui Teoctist după 1989 (p.465).

În opinia noastră, s-ar fi impus sublinierea unei realităţi evidente rezultate din toate documentele dosarului de cadre A/592, ba chiar din însăşi existenţa acestui dosar în Arhiva CC al PCR – Secţia Cadre (care cuprindea dosarele comuniştilor cu funcţii importante sau cu perspective de promovare în funcţii profesionale şi de partid sau în demnităţi de stat): apartenenţa lui Teoctist Arăpaşu la PCR, ba chiar la nomenclatură.

Se putea porni chiar de la unele informaţii din dosarul de cadre al fostului patriarh: „A fost membru al Comitetului de luptă pentru pace C.L.P. Bucureşti; Este membru al Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste.” (f.2, idem f.4 şi f.10); „A sprijinit, în toate ocaziile, acţiunile iniţiate de organele locale de stat. A fost membru al Comitetului de luptă pentru pace din Bucureşti, aducînd o contribuţie bine apreciată la îndrumarea preoţilor în a sprijini această acţiune.” (f.6, idem f.8v); „A fost decorat cu ordine şi medalii ale R.S. România. Din 1975 a fost ales deputat în Marea Adunare Naţională în toate legislaturile.” (f.7, idem f.9)

De altfel, există şi alte documente şi mărturii care confirmă faptul că Teoctist a fost membru al PCR, pe care le-am dat anterior publicităţii (www.gcatalan.blogspot.com, „Evenimentul zilei”, 19 I 2001, „Mesagerul Sfântului Anton”, nr.47/iul.-aug. 2001, „Dorul”, nr.164/oct. 2003, nr.165/nov. 2003, nr.177/dec. 2004, nr.179/feb. 2005 şi nr.183/iun. 2005, „Anuarul Institutului de Istorie « George Bariţ » din Cluj-Napoca”, tom.XLIV, SERIES HISTORICA, 2005, p.612-616, „Vatra”, nr.3(mar.)/2006 şi nr.8(aug.)/2006):

„[…]

3. Episcopia Romanului cu sediul în oraşul Roman. Are un singur candidat serios: pe arhimandritul TEOCTIST ARĂPAŞUL, de la Mitropolia Moldovei, [care] este un element cu pregătire şi [este] încadrat încă din anul 1945 în partidul claselor muncitoare, este un colaborator intim al patriarhului Justinian încă de pe vremea când era la Iaşi. Are ca prieteni şi susţinători la episcopat pe Domnul Ministru al Sănătăţii, Dr. Mârza, care de altfel a luptat şi pentru I.P.S.S. Justinian ca să ajungă mitropolit la Iaşi şi mai pe urmă patriarh. […]

Sursa: Nicu”

(Notă 131/24 Noiembrie 1948 – ANIC, Fond MAI/DGP, dos.75/1946, f.272);

„[…]

Tot NICOLAE BĂLAN afirma că TEOCTIST ARĂPAŞU, care pretinde că a făcut parte din mişcarea de rezistenţă din Franţa şi că este un devotat membru de Partid încă din ilegalitate, este în realitate un legionar camuflat ca atâţia alţii, strecuraţi în PMR. […]

SURSA: MITICĂ STĂNESCU”

(Notă 131/20 Ianuarie 1949 – ANIC, Fond MAI/DGP, dos.76/1946, f.80/ idem f.81);

„Pe data de 1 ianuarie 1949 I.P.S.S. JUSTINIAN a făcut următoarele mişcări de preoţi şi arhierei: […]

Vicarul Mitropoliei Iaşi, arhiereul VALERIE MOGLAN a fost pensionat şi înlocuit cu arhimandritul TEOCTIST ARĂPAŞU. Acesta pretinde că este membru P.M.R. [Partidul Muncitoresc Român = noua denumire a Partidului Comunist după înglobarea unei mari părţi din Partidul Social-Democrat la 21 februarie 1948] şi activist democrat deşi a fost cuzist [A.C. Cuza, profesor universitar de drept la Iaşi, a fost liderul organizaţiei politice Liga Apărării Naţional-Creştine, apoi al Partidului Naţional Creştin, ambele partide fiind profund antisemite] şi apoi legionar. […]”

(Notă 131/6 Ianuarie 1949 – ASRI, Fond Documentar (D), dos.7755, vol.3, f.99);

« În acest sens, în articolul „Războiul nevăzut” al părintelui Ilarion Argatu, publicat în ianuarie 2004 în „magazinul ilustrat” „Lumea credinţei” (fosta revistă lunară „Credinţa ilustrată”), la p.43, de secretarul general de redacţie Gabriel Mateescu, părintele Ilarion Argatu, cunoscutul duhovnic, exorcist şi stareţ de la Mănăstirea Cernica, care trecuse cu 4 ani înainte în lumea drepţilor, este prezentat ca „singurul dintre cei 175 de preoţi [ortodocşi] din judeţul Iaşi” care „a refuzat cu demnitate înscrierea în PCR”, fiind anterior persecutat, din 1948 fiind urmărit de Securitate ca un fugar pe capul căruia se pusese o recompensă bănească consistentă şi căruia i se expropriase averea, apoi, în 1953, fiind condamnat la închisoare pe viaţă şi abia în 1964 amnistiat; deci un astfel de renumit preot-călugăr ortodox a declarat că toţi clericii ortodocşi din Iaşi erau comunişti cu carnet pe vremea lui Justinian; precizăm că înainte de a fi impus patriarh de comunişti, Justinian Marina a fost impus vicar mitropolitan al Moldovei şi apoi mitropolit de Iaşi. (cf. Ion Zubaşcu, Sub patriarhul Justinian Marina, toţi preoţii regiunii Iaşi au fost membri PCR, în „România liberă”, 10.01.2004) »

 

Activitatea internă şi externă de veritabil înalt activist comunist a decedatului patriarh ortodox rezultă cu claritate şi din acele pasaje ale fişei sale de cadre din 30 iunie 1988 care au fost mai puţin analizate de Raportul Tismăneanu şi de gazetarii de la „Cotidianul”: „Ca episcop-vicar patriarhal, episcop al Aradului, mitropolit al Olteniei şi al Moldovei şi Sucevei, a primit diferite delegaţii străine care se interesau de situaţia cultelor din România. Cu aceste ocazii a prezentat în mod corect realităţile din ţara noastră, atît pe linie bisericească cît şi realizările poporului român pe plan economic, social şi cultural.

În predicile ţinute cu prilejul serviciilor religioase ce le oficiază şi a[l] vizitelor canonice din parohii, îndeamnă preoţii şi credincioşii să participe la acţiunile iniţiate de organele de stat, să aibă o comportare moral-cetăţenească corectă.

A făcut parte din diferite delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române care au vizitat biserici din mai multe ţări. […]

Ca patriah, Teoctist Arăpaşu este apreciat prin [pentru] îndrumarea perseverentă pentru buna gospodărire a eparhiilor, prin [pentru] grija faţă de monumentele istorice, prin [pentru] atitudinea de justă orientare a clerului în activitatea social-obştească, pentru slujirea cu devotament a patriei, cerînd permanent clerului şi credincioşilor să participe activ la dezvoltarea economică-socială a ţării, la înfăptuirea politicii de pace, de prietenie şi largă colaborare cu toate popoarele.” (f.8v-9; subl. n.)

În concluzie, poziţiile ecleziastice superioare deţinute succesiv de Teoctist, datorate colaborării sale perfecte cu regimul comunist, i-au adus avantaje deosebite, inclusiv integrarea în rândurile nomenclaturii, din care – iată, se confirmă – făceau parte şi clerici (e drept că dintre toţi liderii religioşi doar patriarhul Teoctist Arăpaşu şi şef rabinul Moses Rosen aveau dosare de cadre la CC al PCR, deci atinseseră apogeul carierei lor politice comuniste).

Cât despre reacţiile isterico-patriotarde şi securisto-confesionale ale unor politicieni, clerici şi intelectuali care consideră că arhivele comunismului românesc ar trebui să rămână închise, iar adevărul ar trebui ascuns când vine vorba de ierarhia BOR şi de colaborarea ei cu regimul comunist şi/sau care practică hagiografia, demagogia şi atacul la persoană la adresa celor ce dezvăluie astfel de documente (inclusiv asupra acelor membri ai Comisiei Tismăneanu care au coordonat sau au scris părţile din raport dedicate BOR ori a istoricilor şi jurnaliştilor care au publicat asemenea documente) ne limităm la a le defini ca laşităţi şi elucubraţii tipice extremismului ortodoxist (eventual şi comunist) şi a le trata ca atare, adică a le demasca, ignora şi respinge ca fiind ne-argumentate ştiinţific, ilogice şi imorale.

08.03.2008

Gabriel Catalan

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: