Skip to content

Colegiul Central de Partid

Februarie 29, 2012

Colegiul Central de Partid

Colegiul Central de Partid (ultima denumire a instituţiei) şi-a desfăşurat activitatea, sub mai multe titulaturi, în perioada 1945-1989, fiind practic o instanță de judecată proprie, internă, a partidului unic totalitar, care aplica justiția de clasă în mod partinic tuturor membrilor partidului sau candidaților de partid ori asimilaților lor, pe baza Statutului PMR/PCR, dar întotdeauna sub îndrumarea și controlul conducerii de partid.

Prima denumire a fost Comisia de Control a Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

Ea se ocupa cu cercetarea abaterilor grave de la linia, morala şi disciplina de Partid. Pe scurt, rolul său era de a veghea la puritatea ideologică a cadrelor. A fost înfiinţată în noiembrie 1945, în urma Conferinţei Naţionale a PCR din 16-21 octombrie acelaşi an.

Iniţial, Comisia a funcționat fără reglementări clare, bazându-se mai mult pe cutumele perpetuate din perioada ilegalității partidului, și a fost condusă de Constantin Pârvulescu (preşedinte), Iosif Rangheţ şi Liuba Chişinevschi (membri). Era o instituţie centrală, care, în vederea desfăşurării activităţii sale, făcea deplasări în teritoriu, aparatul său central făcând parte din nomenclatura Comitetului Central al Partidului[1]. Constantin Pârvulescu a rămas preşedinte până în 1960, când a fost înlocuit din funcţie de Dumitru Coliu (Dimităr Kolev), iar din 1955 până în 1960, respectiv până în 1965, Liuba Chişinevschi şi Ion Vinţe (Vincze) au fost vicepreşedinţi[2].

Comisia avea două secţii:

a) Secţia anchete şi verificări (pentru cazurile care cădeau în responsabilitatea ei), cu Subsecţia anchete speciale şi Biroul de note informative;

b) Secţia de apel (în cazul sancţiunilor şi excluderilor din Partid, al comuniştilor din ilegalitate şi a stabilirii stagiului de partid).

În cercetarea Comisiei intrau:

a) cazuri individuale;

b) cazuri colective;

c) cazurile speciale (ale foştilor informatori ai Siguranţei, legionarilor şi altor duşmani strecuraţi în Partid);

d) urmărirea şi rezolvarea petiţiilor şi a notelor informative.

      Comisia a fost, în primul rând, o instanţă de anchetă (ordinară sau specială, individuală sau colectivă) pentru cazurile grave de încălcări ale liniei politice, moralei şi disciplinei de partid de către membrii de partid obişnuiţi, precum şi pentru încălcările, indiferent de natura lor, săvârşite de membrii CC al PMR. În al doilea rând, ea a fost o instanţă de apel pentru deciziile de excludere şi sancţiunile pronunţate de organizaţiile de Partid.

Ancheta desfăşurată de CCP era secretă, la fel ca şi conţinutul dosarului. Membrilor de partid verificaţi li se comunica doar decizia şi li se cerea să semneze de luare la cunoştinţă. Ceea ce în perioada anterioară ţinea doar de „secretul de partid”, în perioada Ceauşescu a devenit şi secret de stat[3].

În paralel cu Comisia de Control şi-a desfăşurat activitatea, în perioada 1948-1950, Comisia Centrală de Verificare (CCV). Scopul CCV a fost verificarea tuturor membrilor de partid, după primirile masive de după 23 august 1944. La Plenara a V-a a CC al PMR (23-24 ianuarie 1950) activitatea CCV a fost declarată încheiată. Paralelismul celor două comisii (CCP și CCV), ambele conduse de același ilegalist, Constantin Pârvulescu, cel care a făcut parte (împreună cu Iosif Rangheț și Emil Bodnăraș) din troika ce l-a îndepărtat pe Ștefan Foriș în aprilie 1944 de la conducerea PCR, preluând efectiv gestionarea frâielor partidului, a produs în epocă și încă mai produce și acum destul de multe confuzii istorice și arhivistice. Spre deosebire de CCV, însă, care era o instituție temporară cu rol de epurare a partidului, CCP a fost una permanentă de supraveghere și anchetare ori investigare a tuturor (în principiu) celor care erau, doreau să devină ori fuseseră cândva membri de partid. Anterior desființării CCV, în 1949, un colectiv format din membri ai conducerii PMR a întreprins o vizită de documentare la Moscova pentru studierea funcţionării aparatului PCUS şi a problemelor de partid. În urma acestor evenimente, Comisia de Control a fost reorganizată strict după modelul sovietic[4].

Activitatea instituţiei va fi împărţită în sectoare (cinci sectoare operative, un corp de instructori şi un secretariat tehnic):

a) Corpul de instructori, care instruia şi controla activitatea Colegiilor de Partid (filialele de la nivel local ale Comisiei, apoi ale Colegiului Central) în privinţa aplicării directivelor Comisiei şi făcea anchete la cererea ei;

b) Sectorul de Apel, care cerceta contestaţiile împotriva sancţiunilor şi excluderilor din Partid ale membrilor din nomenclatura CC al PMR; pregătea şi remitea Comisiei materialul în vederea rezolvării apelurilor celor nemulţumiţi de hotărârile Colegiilor de Partid; verifica şi stabilea stagiul în Partid al membrilor nemulţumiţi de cel fixat anterior;

c) Sectorul Anchete speciale, care cerceta şi propunea spre rezolvare: cazurile de arestări şi excluderi din perioada de ilegalitate, cele ale suspecţilor şi informatorilor din Partid, situaţia comuniştilor veniţi în România din alte partide comuniste sau stagiul în partid al membrilor veniţi din străinătate;

d) Sectorul de anchete, care la cererea Comisiei investiga, pregătea materialul, întocmea referatul şi făcea propuneri de rezolvare a cazurilor;

e) Sectorul Cadre, care se ocupa de evidenţa cadrelor proprii (ale Comisiei);

f) Sectorul arhivă şi documentare, care se îngrijea de depozitarea, arhivarea şi gestionarea documentelor[5];

g) Secretariatul tehnic, care se ocupa de chestiunile de secretariat.

Totodată, a fost demarată redactarea şi adoptarea Regulamentului de funcţionare a Comisiei, evident având ca model pe cel al instituției similare (și omonime) din URSS, acţiuni care s-au încheiat în februarie 1951.

În acelaşi timp, după Plenara a V-a erau înfiinţate Colegiile de Partid de pe lângă comitetele judeţene/regionale de Partid, ca organe din teritoriu ale Comisiei. Concomitent, în acelaşi an, 1950, denumirea instituţiei a fost schimbată în Comisia Controlului de Partid[6].

În linii mari, structura organizatorică a rămas aceeaşi, însă unele modificări au avut loc în anii: 1952, 1955, 1956, 1957, 1958 şi 1959.

Ultima denumire a instituţiei a fost Colegiul Central de Partid (CCP), denumire pe care am păstrat-o și pentru a indica această parte structurală a Fondului CC al PCR.

Colegiul Central de Partid a fost înfiinţat prin hotărârea Congresului al IX-lea al PCR din 1965 şi a funcţionat până în 1989[7].

Ca şi în cazul Comisiei, în atribuţiunile Colegiului intrau: controlul curent şi periodic cu privire la modul în care organizaţiile de partid și membrii acestuia respectau prevederile statutare referitoare la disciplina şi morala de partid; abaterile de la disciplina şi morala de partid săvârşite de unii membri care făceau parte din nomenclatura CC al PCR (cercetarea lor avea loc numai după ce se primea în acest sens sarcină din partea CC al PCR, iar rezultatul cercetărilor era examinat, de regulă, în prezența celui în cauză, prezentându-se doar concluzii și propuneri spre aprobarea conducerii superioare de partid, a Secretariatului CC al PCR, care hotăra în final; totuși, foarte rar se întâmpla ca propunerile și concluziile ori deciziile CCP să nu fie validate de conducerea supremă a partidului, fie cea colectivă: Secretariatul, Biroul Politic, Comitetul [Politic] Executiv și chiar Congresul Partidului, fie cea individuală: prim-secretarul, apoi secretarul general; la fel se proceda și în cazul apelurilor adresate CC al PCR pentru revizuirea hotărârilor de excludere din partid sau a aplicării altor sancțiuni statutare decise de organizațiile de partid de la diferite niveluri în privința cadrelor care dețineau funcții aflate în nomenclatura CC al PCR la data sancționării lor sau ulterior, precum și a celor care au avut funcții de răspundere în “mișcarea revoluționară” din ilegalitate); problemele mai deosebite privind acelaşi tip de abateri, cuprinse în sesizările primite prin scrisori, memorii şi audienţe, referitoare la cadrele din afara nomenclaturii CC al PCR (uneori, acestea erau examinate indirect, prin organele locale ale partidului); informarea periodică a conducerii partidului asupra modului de rezolvare a apelurilor, precum și a concluziilor la care s-a ajuns în urma cercetărilor întreprinse în privința abaterilor săvârșite de unii membri de partid[8].

Așa cum conducerea supremă de partid  (colectivă sau individuală) extrem de rar invalida propunerile și concluziile CCP (o instituție condusă mai mereu de nomenclaturiști cu foarte mare experiență și în care erau selectați să lucreze doar membri de partid foarte buni cunoscători ai Statutului Partidului, ai liniei politico-ideologice și a disciplinei și moralei de partid, foarte experimentați în domeniul anchetelor, epurărilor și măsurilor punitive), rarisime erau și cazurile în care, la semnalul și cu aprobarea aceleeași conduceri, erau cercetați înalți reprezentanți ai nomenclaturii comuniste (membri ai Secretariatului, Biroului Politic, Comitetului Central etc.), cazurile fiind aproape întotdeauna precedate de scandaluri mai mult sau mai puțin publice, cauzate de renegarea respectivilor de către restul celor din conducerea partidului în urma unor eșecuri suferite în luptele intestine pentru putere (cel mai bun exemplu este cel al devierii din 1952 a grupului fracționist format din Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu).

Un detaliu foarte important de subliniat este faptul că la împărțirea muncii de coordonare și repartizarea domeniilor de activitate (a secțiilor și a celorlalte compartimente din structura aparatului central de partid) în cadrul Secretariatului CC al PCR, în ședința din 11 decembrie 1967, Nicolae Ceaușescu însuși, care era secretar general, și-a rezervat Colegiul și Cancelaria[9].

Conducerea Colegiului era asigurată de un număr variabil de persoane (între 15 şi 22), în frunte cu un grup format dintr-un preşedinte, doi sau trei vicepreşedinţi şi un secretar. Preşedinţii Colegiului au fost: Dumitru Coliu (Dimităr Kolev) în 1965-1969, secondat în aceiaşi ani de vicepreşedintele Ion Vinţe (Vincze); Mihai Dalea (1969-1972 şi 1975-1979; prim-vicepreşedinte în 1979-1980); Nicolae Guină (1972-1974); Stoica Chivu (1974-1975), ajutat de vicepreşedintele Simion Bughici alias Simon David (1969-1974); Petre Lupu (Presmann) în 1979-1984; Miu Dobrescu (1984-1987) şi Nicolae Constantin (1987-1989). Ultimul preşedinte a fost secondat de vicepreşedinţii Ion Cîrcei (1982-1989), Elisabeta Stătescu (1984-1989) şi Iulian Ploştinaru (1985-1989).[10]

Schema de organizare a instituţiei a fost aprobată de Secretariatul CC al PCR în 1966 şi cuprindea patru sectoare operative:

a) Grupul de Control. Erau formate echipe (colective) de control care, pe baza tematicii aprobate de Secretariatul CC al PCR, făceau descinderi periodice la comitetele regionale, raionale şi orăşeneşti de Partid, ca şi la organizaţiile din întreprinderi, instituţii şi cooperativele agricole de producţie. Şeful Grupului de Control şi colectivele erau conduse de către un membru al Colegiului Central de Partid. Totodată, Colegiul participa adesea, prin unii dintre membrii săi, la controalele organizate în teritoriu de către secţiile CC al PCR.

b) Sectorul de sesizări şi cercetarea abaterilor verifica sesizările primite şi cerceta abaterile săvârşite de unii membri de partid, sesizări remise Colegiului din însărcinarea Comitetului Central. Apoi, instituţia făcea propuneri de rezolvare a lor, verifica pe teren unele dintre ele, transmitea altele spre verificare şi rezolvare comitetelor regionale (din 1968, judeţene) de Partid, iar problemele de ordin personal le transmitea la CC al PCR. De regulă, sesizările erau verificate de sector împreună cu organele locale de partid.

c) Sectorul Apeluri verifica sancţiunile sau excluderile din partid, după ce calea de atac la comitetele regionale/judeţene de Partid era epuizată.

d) Sectorul de evidenţă.

Sediul iniţial al CCP era în Aleea Alexandru nr. 31, apoi s-a stabilit la nr. 41 bis, instituţia extinzându-se ulterior şi în imobilele naţionalizate învecinate de la nr. 39-41 şi nr. 43. În 1958 instituţia s-a mutat, împreună cu întregul CC al PMR, în clădirea care a găzduit sediul MAI din fosta Piaţă a Palatului Regal (redenumită în perioada 1948-1989 Piaţa Republicii, astăzi Piaţa Revoluţiei), precum şi pe strada Academiei, nr. 34[11].

Genurile de dosare provenite din arhiva CCP sunt următoarele: dosare de cercetare (individuale, colective, de instituţii, pe zone geografice) – ordonate alfabetic şi dosare privitoare la organizarea internă – ordonate cronologic. Genurile documentelor sunt: reclamaţii, denunţuri, referate, adrese, rapoarte de cercetare, note și stenograme ale şedinţelor conducerii CCP, tabele de personal, scheme de organizare, instructaje, informări cu privire la inspecţiile din teritoriu, tematici şi rapoarte de control, procese verbale, note informative, rapoarte de activitate, materiale documentare, proiecte şi regulamente, directive, norme şi circulare privitoare la funcţionarea internă, caracterizări, chestionare, declaraţii, autobiografii, ziare, broşuri, referate de cadre, planuri de muncă, dări de seamă, organigrame, scheme organizatorice nominale, situaţii statistice, scheme de salarizare, apeluri şi memorii adresate instituţiei, fişe de evidenţă şi angajamente de păstrare a secretului de partid ale angajaţilor etc.

Unele dosare de cercetare sunt foarte groase, cuprinzând o sumedenie de anexe (există câteva dosare care au 2-3 volume), altele conțin doar o decizie/propunere a CCP (ori deciziile succesive ale CCP), însoțită sau nu de câte un referat redactat de instructori ai instituției și, eventual, de apelurile, memoriile, notele informative, autobiografiile, caracterizările, denunțurile și adresele de comunicare către cel vizat a rezultatului cercetării la care a fost supus.

Deși există unele mici asemănări, CCP nu se confunda cu Secția Cadre și nu trebuie să se creadă niciun moment că dosarele de anchetă ale CCP ar fi la fel cu cele de cadre sau că printre ele s-ar afla și dosare/fișe de cadre, după cum ele nu seamănă nici cu documentele specifice Secției/Sectorului Scrisori și Audiențe a/al CC al PCR, cu toate că, dintre toate secțiile CC al PCR, cele mai intense colaborări ale CCP se înregistrau în relațiile cu aceste două secții, exceptând desigur cele cu Cancelaria și Secția Organizatorică.

În dosarele CCP se regăsesc frecvent documente create de Comisia Centrală de Verificare (1948-1950), deoarece arhiva CCV a fost preluată în 1950, la desființarea CCV, în totalitate de către CCP, care a utilizat-o după cum a crezut de cuviință în anchetele sale, inclusiv scoțând anumite file din dosarele originale ale CCV pentru a le introduce în noile dosare ale sale sau comasând dosarele. Ele au fost integrate în arhiva CCP din două motive: pentru că, spre deosebire de Comisia de Control a CC al PCR (cea dintâi denumire a CCP), Comisia Centrală de Verificare (CCV) a avut un caracter temporar și întrucât cele două organisme au fost conduse în paralel de acelaşi preşedinte, Constantin Pârvulescu.

Importanţa istorică a documentelor rezidă, în primul rând, în faptul că ele ilustrează acţiunile şi practicile unui organism de anchetă, de control şi de execuţie al Partidului, supus conducerii acestuia, care funcţiona în paralel şi se situa deasupra altor instituţii. Pe de altă parte, pentru că oferă informaţii importante despre traiectoriile individuale ale membrilor de Partid verificaţi (uneori despre activitatea lor din ilegalitate și/sau din timpul celui de al doilea război mondial sau cu privire la acţiunile din străinătate, destui dovedindu-se că au fost informatori, colaboratori ori chiar angajați ai organelor represive ale “regimului burghezo-moșieresc”, militari implicați în acțiuni împotriva evreilor, a populației civile și/sau a partizanilor sovietici, trădători, spioni, chiaburi, mici burghezi exploatatori, membri ai partidelor istorice, persoane care au protejat sau au încercat să protejeze pe unii oameni considerați dușmani ai poporului, devenind astfel ei înșiși periculoși pentru regim ori au ascuns faptul că au rude fugite în străinătate și au continuat să întrețină legături cu aceștia sau, pur și simplu, infractori de drept comun ori oameni imorali), unii dintre ei fiind membri ai nomenclaturii.

Iată unele dintre numele titularilor acelor dosare inventariate deja: Gheorghe Acatrinei, Constantin P. Adam, Marcel F. Aderca, Solomon Adler, Gheorghe Adorian, Mauriciu Adrian (Mauriţiu Weisz/Weiss), Mihai Aibenşutz, Gheorghe Airinei, Augustin Albon, Nicolae Albu, Vasile Alexandrescu, Manole I. Alexandru, Bujor Almăşan, Puiu Alterescu, Coloman B. Ambrus, Ioil Ancel, Gheorghe M. Ancuţa, Andras Denes, Constantin Andrei, Gheorghe D. Andrei, Ion Andronache, Haralambie Anghel, Pavel Anghel, Emilian Angheliu, Alexandru Anton, Traian Z. Antonescu, Gheorghe C. Apostol, Doina Ardare, Aurel Ardeleanu, Iosif Ardeleanu, Gheorghe I. Alexe, Constantin Arghirescu, Vasile Asaftei şi Gheorghe I. Augustin.

Cantitatea totală de arhivă este de aproximativ 72 m.l., fiind constituită în perioada 1945-1989.  Documentele acestui fond arhivistic au rămas inaccesibile chiar și Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (Comisia Tismăneanu), sub motivul real că nu erau deloc inventariate, dar și pentru că foștii conducători ai Arhivelor Statului / Arhivelor Naționale ale României (schimbarea denumirii instituției a avut loc în 1996, când a fost adoptată o nouă legislație în acest resort) au căutat să le ascundă publicului cât mai mult timp posibil, astfel că până în anul 2009 nu s-a întreprins absolut nimic pentru a începe prelucrarea lor arhivistică.

Documentele au fost preluate de Arhivele Naționale ale României în perioada 1995-1996 de la Armată, împreună cu restul documentelor de la Fondul CC al PCR, fără instrumente de evidenţă. Dată fiind situaţia, nu ne putem pronunţa asupra eventualelor lipsuri de documente și/sau dosare, dar din diversele proiecte de nomenclatoare și norme de funcționare a arhivei CCP (întâmplător depistate sub forma unor foi volante printre dosare) rezultă că exista o evidență riguroasă (structurată pe 6 fonduri în mai 1959), bazată pe reguli stricte de păstrare, conservare, acces, documentare, studiere, prelucrare, selecționare și reorganizare, care presupuneau, printre altele, predarea-primirea tuturor documentelor (considerate ca fiind „intangibile”) doar pe bază de proces-verbal, funcționarea unui sistem de evidență centrat pe registrele de inventar, fișele de evidență și fișele de înlocuire, instrumente arhivistice care erau toate permanent completate și actualizate, criterii și condiții foarte clare și extrem de restrictive în privința accesului la documente și a circulației lor, existența unor „documente cu caracter strict secret” care nu puteau fi studiate decât „pe baza aprobării președintelui sau vicepreședintelui CCP care controlează arhiva” și numai „în una din camerele arhivei”, întocmindu-se dacă este nevoie exclusiv „«extrase de arhivă» despre problemele ce interesează”, precum și a respectării neabătute a practicii curente de a depune documente „spre păstrare în plicuri sigilate cu mențiunea: «Se va deschide numai de președintele, vicepreședinții sau membri ai CCP»”. Totuși, în cea mai mare parte, dosarele au fost legate de creator şi ele au fost păstrate ca atare.

Starea de conservare a documentelor este relativ bună.

Arhiva CCP conţine mai multe tipuri de dosare:

a) dosare individuale;

b) dosare colective (de grup);

c) dosare de instituţii (de obiectiv);

d) dosare pe zone geografice (pe regiuni sau pe judeţe).

e) dosare privitoare la organizarea internă.

Pentru primele patru categorii de dosare criteriul de ordonare este alfabetic, iar pentru cele privitoare la organizarea internă, criteriul este cronologic, unităţile arhivistice respective fiind dispuse la sfârşitul părţii structurale.

Până în prezent, prin munca unor echipe de arhivari (Viorica Bălan, Ioana Mihai şi Mugurel Gheorghe) și arhiviști (Mircea Stănescu şi Gabriel Catalan) de la ANR, au fost terminate și puse la dispoziția cercetării publice doar două inventare: CC al PCR – CCP – Dosare personale – lit. A. 1945-1989 (care cuprinde dosarele individuale şi colective de la litera „A”, totalizând un număr de 1388 u.a., reprezentând 3,75 m.l.) și CC al PCR – CCP – Documente interne. 1945-1989 (care cuprinde cea mai mare parte din arhiva internă a instituției, respectiv un număr de 278 u.a., reprezentând 5,55 m.l.).

Trebuie menționat faptul că un număr considerabil de documente având CCP ca emitent sau destinatar se găsesc și în alte părți structurale ale fondului CC al PCR, îndeosebi la Cancelarie și „Dosare-anexe”, documentele respective fiind diversificate din punct de vedere al tematicii: proiecte de regulamente de organizare și funcționare a CCP[12] și stenograme ale consfătuirilor de partid pe acest subiect[13], scrisori ale unor lucrători din aparatul CC al PMR/PCR către conducerea centrală a partidului (Biroul Politic) privind activitatea CCP și rezolvarea unor cazuri[14], componența CCP[15], propuneri ale CCP referitoare la situația de partid a unor persoane[16] și încadrarea în partid[17], reorganizarea CCP[18], stenograme ale unor ședințe ale CCP[19], referate și decizii ale CCP în privința unor persoane[20], discuțiile din Biroul Politic despre modificarea Statutului partidului[21] etc.

Studierea mai amănunțită a acestor documente va conduce, cu siguranță, la o aprofundare a înțelegerii importanței rolului acestei instituții cu totul speciale în angrenajul ideologic al regimului totalitar comunist.

               Gabriel Catalan

Bibliografie

Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naţionale din 2 aprilie 1996, în „Monitorul Oficial”, anul VIII, Partea I, nr. 71 din 9 aprilie 1996; modificată şi completată prin Legea nr. 358/2002 din 6 iunie 2002 („Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 476 din 03.07.2002), Ordonanţa de Urgenţă nr. 39/2006 din 31 mai 2006 („Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 486 din 05.06.2006) şi Legea nr. 474/2006 din 12 decembrie 2006 („Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 1016 din 21.12.2006).

Norme tehnice privind desfăşurarea activităţilor în Arhivele Naţionale aprobate de directorul general prin Ordinul nr. 227 din 18 iunie 1996, Bucureşti, 1996.

Ordinul nr. 217/1996 al Directorului General al Arhivelor Naționale – Instrucțiuni privind activitatea de arhivă la creatorii și deținătorii de documente, în „Monitorul Oficial” din 23 mai 1996.

– ANR, Fond CC al PCR, Secţia Organizatorică, dosar nr. 24/1950, ff. 1-36.

– ANR, Fond CC al PCR, Secţia Gospodăria de Partid, dosar nr. 4/1950, f. 17.

– ANR, Fond CC al PCR, Secţia Gospodăria de Partid, dosar nr. 5/1951, f. 35.

– ANR, Fond CC al PCR, Secţia Gospodăria de Partid, dosar nr. 9/1953, f. 2.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 172/1949, ff. 7, 11-12 şi 19.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosarul 36/1950, ff. 61-62, 66-67.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosarul 252/1950, f. 1: broşura Regulamentul de funcţionare al aparatului C.C. al P.M.R., [1950], 36 p.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 12/1951, ff. 1-17.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 89/1951, ff. 1-13.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 147/1951, ff. 7-8.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 78/1953, f. 16 şi 17.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 218/1954.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 85/1955.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 127/1955, f. 1.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 6/1958, ff. 1-2.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 32/1960.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 133/1961.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 31/1963.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 57/1963, vol.I.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 70/1965, ff. 2, 4-5, 16-21.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 162/1965.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 176/1967, f. 2.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 382/1973, ff. 54-55.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 364/1975, f. 1.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 234/1977, f. 1: broşura Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiilor pe probleme, a Secţiilor Comitetului Central şi Colegiului Central de Partid aprobat de Plenara C.C. al P.C.R., 1977, 64 p.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 65/1989, ff. 2 verso şi 6.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 140/1989, f. 125 verso.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 341/1989, f. 1: broşura Regulament privind organizarea şi funcţionarea secțiilor Comitetului Central al Partidului Comunist Român, 67 p.

– ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie – „Dosare-anexe”, dosar nr. 127/1964, vol.II.

– ANR, Fond Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice (ASSP), Secretariat-Cancelarie, dosar nr. 360/1972, ff. 23, 27, 29 şi 38.

– Florica Dobre (coord.), Membrii CC al PCR (1945-1989). Dicţionar, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004.

– Mircea Stănescu și Gabriel Catalan, Fond: CC al PCR. Parte structurală: CCP (1945-1989). Plan metodic de lucru, redactat, înregistrat şi depus la dosarul Fondului de la SAC/BAC la 20 iulie 2009, 5 p.

– Mircea Stănescu și Gabriel Catalan, Fond: CC al PCR. Parte structurală: CCP (1945-1989). Completare la: Plan metodic de lucru, redactat, înregistrat şi depus la dosarul Fondului de la SAC/BAC în decembrie 2009, 4 p.

– Mircea Stănescu și Gabriel Catalan, Prefață la inventarul nr. 3145 – Fond CC al PCR – CCP Dosare de cercetare individuală și colectivă – Lit. A (1945-1989), 2010, p.3-8.

– Mircea Stănescu și Gabriel Catalan, Prefață la inventarul nr. 3151 – Fond CC al PCR – CCP – Documente interne (1945-1989), 2010, p.3-7.

– Mircea Stănescu și Gabriel Catalan, Colegiul Central al PCR – Justiție internă de clasă (1945-1989) – comunicare prezentată, sub egida ANR și IICCMER, la sediul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Bucureşti, 21 mai 2010 – a se vedea înregistrarea audio-video integrală a comunicării și a dezbaterilor suscitate pe marginea acesteia, postată de IICCMER la 1 iunie 2010 pe portalul electronic You Tube în 10 părți:

Colegiul Central al PCR – Comunicare 21 mai 2010 Part.1

http://www.youtube.com/watch?NR=1&feature=endscreen&v=zXkRhgWaDtg

Colegiul Central al PCR – Comunicare 21 mai 2010 Part.2

http://www.youtube.com/watch?v=Cd7XVuUhFyI&feature=related

Colegiul Central al PCR – Comunicare 21 mai 2010 Part.3

http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&NR=1&v=bB8g2i6iYBg

Colegiul Central al PCR – Comunicare 21 mai 2010 Part.4

http://www.youtube.com/watch?NR=1&feature=endscreen&v=bmVOhHGu7YQ

Colegiul Central al PCR – Comunicare 21 mai 2010 Part.5

http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&NR=1&v=TvRYUIu_gAE

Colegiul Central al PCR – Comunicare 21 mai 2010 Part.6

http://www.youtube.com/watch?NR=1&feature=endscreen&v=Kcycb3GsqBY

Colegiul Central al PCR – Comunicare 21 mai 2010 Part.7

http://www.youtube.com/watch?NR=1&feature=endscreen&v=PXxORXiT4Z8

Colegiul Central al PCR – Comunicare 21 mai 2010 Part.8

http://www.youtube.com/watch?v=V5vSvr8VUIE

Colegiul Central al PCR – Comunicare 21 mai 2010 Part.9

http://www.youtube.com/watch?NR=1&feature=endscreen&v=KJ4akDPh3iQ

Colegiul Central al PCR – Comunicare 21 mai 2010 Part.10

http://www.youtube.com/watch?NR=1&feature=endscreen&v=JNK-vS0Ji-Y

www.arhivelenationale.ro (a se vedea inventarele on-line nr. 3145 – Fond CC al PCR – CCP – Dosare de cercetare individuală și colectivă – Lit. A (1945-1989) la adresa http://www.arhivelenationale.ro/images/custom/image/serban/inventar%20fond%20CCP.pdf și nr. 3151 – Fond CC al PCR – CCP – Documente interne (1945-1989) la adresa http://www.arhivelenationale.ro/images/custom/image/serban/de%20la%20catalan%20august%202010/CCP-Documente_Interne%20final.pdf, inclusiv prefețele lor)

www.crimelecomunismului.ro (pentru informații privind comunicarea din 21 mai 2010 prezentată la sediul IICCMER).


[1] ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 36/1950, ff. 61-62, 66-67 şi dosar nr. 127/1955, f. 1.

[2] Florica Dobre (coord.), Membrii CC al PCR (1945-1989). Dicţionar, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004.

[3] ANR, Fond ASSP, Secretariat-Cancelarie, dosar nr. 360/1972, ff. 23, 27, 29 şi 38.

[4] ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 172/1949, ff. 1, 7, 11-12 şi 19.

[5] ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 4/1950, f. 17 și dosar nr. 147/1951: Nomenclatorul documentelor care se păstrează permanent în Arhiva Comisiei Controlului de Partid de pe lângă Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român, [1951-1953], ff. 7-8. A se vedea şi Idem, Secţia Gospodăria de Partid, dosar nr. 9/1953, f. 2, pentru transferarea unei părţi din Arhiva CCP, privitoare la închisoarea Doftana, la Arhiva de Partid a CC al PMR.

[6] ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 252/1950: broşura Regulamentul de funcţionare al aparatului C.C. al P.M.R., [1950], 36 p. (p. 32); Idem, Secţia Organizatorică, dosar nr. 24/1950, ff. 1-36 (f. 33). A se vedea, de asemenea, Idem, Cancelarie, dosar nr. 12/1951, ff. 1-17, dosar nr. 89/1951, ff. 1-13 şi dosar nr. 78/1953, ff. 16-17.

[7] ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 382/1973, ff. 54-55: broșura Regulament privind organizarea şi funcţionarea secțiilor Comitetului Central al Partidului Comunist Român, 53 p. (pp. 52-53); dosar nr. 234/1977: broşura Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiilor pe probleme, a Secţiilor Comitetului Central şi Colegiului Central de Partid aprobat de Plenara C.C. al P.C.R, 1977, 64 p. (pp. 10, 57-62). A se vedea şi Ibidem, dosar nr. 341/1989: broşura Regulament privind organizarea şi funcţionarea secțiilor Comitetului Central al Partidului Comunist Român, 67 p. (pp. 66-67).

[8] Ibidem.

[9] ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 176/1967, f. 2.

[10] ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 364/1975, f. 1; dosar nr. 65/1989, ff. 2 verso şi 6; dosar nr. 140/1989, f. 125 verso; Florica Dobre (coord.), Membrii CC al PCR (1945-1989). Dicţionar, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004.

[11] ANR, Fond CC al PCR, Secţia Gospodăria de Partid, dosar nr. 5/1951, f.35; Idem, Cancelarie, dosar nr. 6/1958, ff. 1-2 şi dosar nr. 364/1975, f. 1.

[12] ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 89/1951.

[13] ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 12/1951.

[14] ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 218/1954 (scrisoare semnată de Raia Vidrașcu).

[15] ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 85/1955.

[16] ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 31/1963.

[17] ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 57/1963, vol.I.

[18] ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 32/1960, dosar nr. 162/1965.

[19] ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 133/1961.

[20] ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie – „Dosare-anexe”, dosar nr. 127/1964, vol.II (cazul Leon Tisminețki/Leonte Tismăneanu).

[21] ANR, Fond CC al PCR, Cancelarie, dosar nr. 70/1965, ff. 2, 4-5, 16-21.

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: